În Biserica noastră drept-măritoare Maica Domnului este pomenită totdeauna după Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiecare slujbă având foarte multe alcătuiri în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare închinată ei. Pentru a înţelege şi cinsti acest mărit praznic al Maicii Celei mai presus de fire, am ales a nu scrie ceva de la sine, ci a aduna din livada experienţei duhovniceşti a sfinţilor cuvântători scurte slove lămuritoare, vrednice de a descrie minunea mutării Împărătesei Apostolilor, Profeţilor, Îngerilor şi a noastră a tuturor.
Potrivit tradiţiei Bisericii, cu trei zile înainte de moarte, Maica Domnului nostru Iisus Hristos a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică. La înmormântarea trupului neînsufleţit al Maicii Domnului au fost prezenţi Sfinţii Apostoli ai lui Hristos, care au fost îndrumaţi de Duhul Sfânt să se reîntoarcă la Ierusalim pentru a purta cu multă jale şi evlavie pe Stăpâna Născătoare de Dumnezeu în mormântul pregătit ei în satul Ghetsimani de lângă Ierusalim. După ce a trecut prin moarte ca lege a firii omeneşti, Maica Domnului a primit darul mutării la cer. Imaginea scripturistică a Adormirii şi Mutării la Cer a Maicii lui Dumnezeu sunt cuvintele psalmistului David: "Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită şi preaînfrumuseţată", acest verset anunţând profetic slava veşnică a Fecioarei în ceruri, primind şi aceasta, ca toate celelalte din viaţa ei, prin făgăduinţă. Născătoarea de Dumnezeu a venit pe lume ca urmare a unei făgăduinţe, căci un înger i-a vestit Anei zămislirea, a fost apoi închinată la Templul lui Dumnezeu, petrecând aici în râvnă, iar când a venit plinirea vremii a primit făgăduinţa că va naşte pe Mântuitorul lumii. Părinţii Bisericii arată că această minunată mutare la cer a fost primită tot prin făgăduinţă, ca dar de la Dumnezeu pentru că nu se cuvenea ca preacinstitul trup al Maicii din care S-a întrupat Cel ce a biruit moartea prin Înviere şi S-a înălţat la cer întru slavă să rămână în mormânt şi să fie dat stricăciunii, ci se cuvenea ca ea să fie mutată la viaţa cea adevărată în Împărăţia slavei, iar prin rugăciunile Sale "să izbăvească din moarte sufletele noastre".
Mărturia patriarhului Iuvenalie
Care este dovada faptului că trupul Născătoarei de Dumnezeu a rămas nevătămat în mormânt, ne arată patriarhul Ierusalimului, Iuvenalie, care a fost întrebat în timpul celui de-al IV-1ea Sinod Ecumenic din anul 451 despre trupul Fecioarei de către împărăteasa Pulheria, care, zidind în Constantinopol o biserică în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, a căutat să depună în ea trupul Maicii Domnului. Patriarhul Iuvenalie i-a răspuns astfel împărătesei: "Dintr-o tradiţie veche şi credibilă, vedem că în timpul preaslăvitei ei Adormiri... trupul ei primitor de Dumnezeu, însoţit şi înmormântat cu cântări îngereşti şi apostolice, a fost pus în mormânt în Ghetsimani. În acest loc, timp de trei zile, corul şi cântările îngerilor nu s-au întrerupt. După trei zile, încetând cântarea îngerilor, de faţă fiind Apostolii, numai unul lipsind şi, venind după a treia zi, dorind să se închine trupului de Dumnezeu primitor, au deschis mormântul şi, pentru că trupul ei prealăudat nu a putut fi găsit în nici un fel, ci numai lucrurile lui de îngropare, care erau învăluite în mireasmă negrăită, l-au pecetluit la loc. Uimiţi de minunea tainică, numai aceasta au cugetat, că, aşa cum Cel ce a binevoit să se întrupeze şi să se nască cu trup după acelaşi ipostas, Dumnezeu Cuvântul şi Domnul Slavei, şi după naştere să păzească fecioria ei, la fel a binevoit ca, după mutarea de aici, şi trupul ei preacurat să-l mute, ca să fie cinstit mai înainte de învierea de obşte".
Lauda sfinţilor, imnografilor şi melozilor
Sfinţii cuvântători care au adus laudă la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum şi toţi imnografii şi melozii arată împreună că aşa după cum Dumnezeu însuşi a păzit fecioria Născătoarei de Dumnezeu la naşterea Mântuitorului, la fel a făcut şi la îngroparea Ei, păzindu-i trupul nevătămat de mormânt, acesta fiind preamărit cu învierea din groapă şi mutarea la ceruri.
Astfel, Sfântul Gherman spune: "Trupul tău, primitor de Dumnezeu, trebuia într-adevăr să nu se împotrivească nimicnicirii morţii, dar şi mormântul să primească materia omenească şi tu să te muţi la cereasca viaţă, desăvârşit vie şi apropiată, arătându-ţi trupul acesta golit, însă nedespărţit de adunarea oamenilor, iar sufletul tău găsindu-se, prin lucrarea nevăzută a Lui Hristos, Dumnezeul nostru, născut fecioreşte de tine". Sfântul Andrei Cretanul arată că această minune este vrednică de credinţă pentru că pântecele celei ce a născut nu s-a stricat şi tot aşa nici carnea celei ce a murit, iar naşterea a rămas fără stricăciune şi mormântul fără putreziciune, iar Sfântul Ioan Damaschin arată de asemenea că trebuia ca celei ce a păzit fecioria nevătămată întru naştere să-i fie păzit nevătămat şi trupul după moarte: "O, preaminunată trecere, care ţi-a înlesnit mutarea la Dumnezeu! Căci deşi aceasta le este dat tuturor purtătorilor de Dumnezeu care Îi slujesc Lui - căci cu adevărat le este dat şi o credem -, totuşi este o diferenţă nesfârşită între robii lui Dumnezeu şi Maica Lui. Aşadar, cum vom numi această taină săvârşită întru tine? Moarte? Dar deşi preasfântul şi fericitul tău suflet se desparte de binecuvântatul şi fără de prihană trup potrivit firii, şi deşi trupul se încredinţează în chip legiuit mormântului, totuşi el nu rămâne întru moarte, nici nu este atins de stricăciune. Celei a cărei feciorie i s-a păzit neatinsă întru naştere, acum, întru mutarea ei la viaţă, nestricat i s-a păstrat trupul şi este mutată la un cort mai bun şi mai dumnezeiesc, care nu mai este atins de moarte, ci este înveşnicit în veacul veacului cel neapus."
