Un actor american alege Ortodoxia

Când spunem „Hollywood“ ­sinonimele sunt bani, putere, faimă, poziție socială. „Visul a­me­rican“ este dorința a zeci de milioane de oameni, iar înflorirea industriei ci­ne­­mato­grafice este de netăgăduit. Însă, totodată, Hollywoodul este și o lume a contradicției, o lume în care egoismul se ascunde în spatele „competitivității profe­sionale“ și în care dramele profunde sunt mascate prin opulență și zâmbete forțate. Tot aici, peisajul religios este foarte variat, iar sincretismul este la el acasă. Mulți actori cochetează cu mișcări religioase cât mai ino­vatoare, fie pentru că acestea sunt la modă, fie pentru că și ei se află în căutare. Un astfel de actor aflat în căutare este și ­Jonathan Jackson, ­iar regăsirea sa continuă acum în sânul Ortodoxiei.

Prin mărturia lui Jonathan descoperim noi înșine, cei născuți ortodocși, sublimitatea celor revelate, a învățăturii și credinței pe care le-am primit de la naștere, dar pe care, cu trecerea timpului, le-am ignorat sau le-am tratat superficial.

Călătoria spirituală a actorului nu a fost deloc ușoară. În America există mii și mii de denominații, iar Biserica Una, cea mărturisită în Crez, este în acest caz serios provocată, mulți considerând cu siguranță ideea și realitatea ei o utopie.

Însă Jonathan, alături de alții, a demonstrat contrariul, arătând că Dumnezeu nu Se lasă pe Sine nemărturisit. Omul trebuie să dea curs chemării Sale și să discearnă cu pricepere între Biserica Una și denominațiunile multe. Cert e că nu puțini ajung să-L cunoască pe Dumnezeu. Este vorba despre ceea ce părintele Dumitru Stăniloae numea „cu­noașterea lui Dum­­nezeu din împrejurările vieții“.

Călătoria în România are urmări neprevăzute

Jonathan Jackson provine dintr-o familie de adventiști de ziua a șaptea (aflați la a patra generație). Pe la 12-13 ani a început să citească cărți de spiritualitate creștină. Mai întâi a fost atras de unele mișcări harismatice, familia întreagă constituind nucleul unui astfel de grup.

Începutul convertirii are loc odată cu voiajul său în România pentru a participa la filmări realizate aici. În cele din urmă, personajul său a fost tăiat la montaj, dar va ajunge să creadă cu tărie că pronia lui Dumnezeu este cea care l-a adus în Carpați. Merge cu soția sa la Roma și văzând diferențele dintre cele două Biserici, Ortodoxă și Romano-Catolică, se adâncește și mai mult în citirea istoriei bisericești și a Sfinților Părinți. Apoi, căutarea existen­țială, frământarea și dorința puternică de a fi mai aproape de Dumnezeu au făcut posibilă minunea. Iată ce relatează el într-un interviu publicat într-un volum apărut în limba română în 2010: „Un lucru interesant este că m-am visat într-o biserică ortodoxă, înainte să intru vreodată într-una! Am avut un vis foarte viu, foarte limpede, în care mă aflam într-o biserică ortodoxă - deși, până atunci, repet, nu fusesem în vreuna. Am căutat pe internet și în cele din urmă am găsit acea biserică - e cea la care merg acum: Catedrala Sfintei Fecioare Maria din Silver Lake, California!“

Bucuria Învierii, prezentă la fiecare pas

În prezent se împlinesc cinci ani de când Jonathan s-a convertit la Ortodoxie. În noaptea de Paști a anului 2012 s-au botezat în credința ortodoxă și soția sa, Lisa, împreună cu cei trei copii. Recunoaște că nu i-a fost ușor. Când a intrat pentru prima oară în biserică, ceva dinlăuntrul său îi spunea să plece, să fugă chiar. Deși știa că a căutat asta din tot sufletul, starea inițială de disconfort nu a putut fi evitată. Fără îndoială, este vorba de lupta omului vechi cu omul cel nou. Aceasta înseamnă a umbla întru înnoirea vieții. Chiar și după ani de la convertire, Jonathan recunoaște că sunt momente grele de depășit. Și aici avem prezentă o trăsătură esențială a actorului. Alegerea Bisericii Ortodoxe nu este pentru el un simplu fapt al adeziunii formale, al apartenenței lipsite de simțire vie. Pentru el, bucuria Învierii este prezentă la fiecare pas, iar comunitatea unită cu Însuși Trupul lui Hristos Cel înviat este mereu sursă de uimire și de manifestare a recunoștinței pentru darul Ortodoxiei.

Pe de altă parte, ceea ce impre­sionează și mai mult în cazul lui Jonathan Jackson este virtutea smereniei. El nu se consideră decât un om care poartă un mesaj, mesajul întâlnirii cu Hristos. El a experimentat și a vorbit despre Biserica Ortodoxă din prisma unui simplu om, iar mărturia sa ne arată că iubirea de oameni a lui Dumnezeu, când ea este primi­tă în împreună-lucrare, poate des­luși toate neclaritățile și descoperi în­ț­e­lesul din spatele tuturor gre­u­tă­ților pe care omul le întâmpină.

A devenit artist după chipul lui Dumnezeu

Frumusețea Ortodoxiei, părtă­șia cu Dumnezeu, atât de apreciate de Jonathan, însoțesc acest drum al transfigurării început la botez și continuat apoi prin Biserică și celelalte Sfinte Taine. De fapt, călătoria actorului este departe de a se fi terminat. De curând a fost publicată în limba română cartea sa, „Taina artei. A devenit artist după chipul lui Dumnezeu“, care este atât un eseu despre menirea creștină a artei, cât și o confesiune a autorului despre convertirea sa la Ortodoxie. Totodată, intersectarea, legătura dintre Ortodoxie și actorie, este de asemenea un subiect important. În prezent, este în curs de apariție un volum de poezii al autorului.

Privită din afară, povestea unei convertiri ni s-ar putea părea exagerată uneori, sau urmarea unui concurs de împrejurări. Tocmai despre asta nu e vorba în ceea ce relatăm aici. Ortodoxia este căutată, adâncită, trăită, dăruită de către Jonathan cu conștiința sinceră că și el este un fericit primitor al aceluiași mare dar. Pentru o familie formată în alte medii religioase (soția sa este fostă catolică), întâlnirea cu Ortodoxia a fost socotită intimidantă. Nu de puține ori în mărturisirea sa intervin exclamații îndreptate către cultul Bisericii și mai ales către sfintele icoane. Dar acum Jonathan și soția lui nu mai sunt demult catehumeni.

Mărturia lui, un apel pentru cei indiferenți sau în căutare

Și aici se poate sublinia un aspect fundamental. Convertirea la Ortodoxie nu este (sau nu ar trebui să fie) o alegere statică, ci începutul unei îndelungate lupte pentru smerenie, așa cum apreciază chiar el. Din nou, este un lucru minunat cum pocăința pe care acesta a observat-o și experimentat-o în Ortodoxie este unită în același timp cu o mare bucurie. Nu este o luptă a contrariilor aici, ci o manifestare profundă a smereniei, virtute pe care Jonathan caută cu mare râvnă să o sporească, iar dobândirea ei nu este un deziderat irealizabil, ci o realitate certă.
Așadar, mărturisirea lui Jonathan nu se lasă așteptată. O astfel de lumină nu poate rămâne sub obroc. Cititorii pot aprecia profunzimea cugetărilor sale însoțite de o autentică evlavie și prin intermediul unor interviuri disponibile pe site-urile Pemptousia sau YouTube.

Relevanța mărturiei lui este evidentă. În fața unei astfel de relatări nu ne rămâne decât să ne adresăm o întrebare crucială: în ce măsură ne regăsim în cele spuse de Jonathan Jackson? Dincolo de toate aceste considerente, mărturia este deci și prilejul unui apel adresat tuturor celor indi­fe­renți sau aflați în căutare. În persoana lui Jonathan Jackson se regăsesc armonios căutarea, aflarea și ­înaintarea în Adevăr. Ortodoxia este acest Adevăr. Mai grăitor este că pentru actorul nostru convertirea n-a fost numai ceva nou, ci mai ales încredințarea că se află acasă. A trecut într-un alt spațiu de cultură și spiritualitate, dar, odată ajuns într-o biserică ortodoxă, a știut că în potențialitate el era deja ortodox. Ortodoxia era ceea ce căuta el de fapt. Ceea ce a urmat apoi a fost expresia unei integrări sincere și profunde în cadrul aceleiași Biserici. Cu sigu­ranță, mărturia sa va fi una hotărâtoare în căutările nu numai a celor de alte confesiuni, ci și ale noastre.