Valaam, vrăjitor sau profet?

În Numeri 22 citim cum regele Balac al Moabului, fiind speriat de apropierea fiilor lui Israel care ieşiseră din Egipt şi se îndreptau spre Canaan sub conducerea lui Moise, trimite soli la vrăjitorul Valaam, fiul lui Beor în Petor, pentru a-i blestema pe israeliţi. În capitolele 22-24 aflăm însă că la porunca lui Dumnezeu Valaam îi binecuvântează pe israeliţi şi chiar profeţeşte venirea lui Mesia, Steaua din Iacob (Numeri 24:17). Este Valaam vrăjitor ori profet?

Atunci când fusese chemat de solii lui Balac, Valaam îi refuzase la cuvântul Domnului (Numeri 22:12), spunându-le solilor că Dumnezeu nu îl lasă să îi însoţească (v. 13). Când este apoi chemat a doua oară, Valaam atrage atenţia: "Chiar de mi-ar da Balac casa sa plină de argint şi de aur, nu pot să calc porunca Domnului Dumnezeului meu şi să fac ceva mic sau mare după placul meu" (v. 18). Pe drum, fiindcă "se aprinsese mânia lui Dumnezeu pentru că s-a dus" (v. 21), Valaam se întâlneşte cu un înger, pe care iniţial nu l-a putut vedea decât măgăriţa lui. Prin îngerul Său, Domnul îl avertizează: "Du-te cu oamenii aceştia, dar să grăieşti ceea ce-ţi voi spune eu" (v. 35). Ajungând la Balac, Valaam îi spune acestuia: "Pot eu, oare, să-ţi spun ceva? / Ce-mi va pune Dumnezeu în gură, aceea îţi voi grăi" (vv. 37-38).

Valaam şi profetismul

Din acestea am putea deduce că Valaam este un personaj evlavios, care nu doreşte în nici un chip să iasă din porunca lui Dumnezeu. Ne atrage însă atenţia şi faptul că Dumnezeu S-a mâniat când Valaam a plecat, ca şi cum prin plecare a comis un păcat. Despre ce păcat ar putea fi vorba, vom afla abia în tâlcuirile patristice.

Când ajunge la regele Balac, Valaam rosteşte patru cuvinte profetice, arătate clar ca provenind de la Dumnezeu. Mergând pe un loc mai înalt "să întrebe pe Dumnezeu" (Numeri 23:3), Dumnezeu i se arată (v. 4). Mai mult, "Domnul a pus cuvânt în gura lui Valaam" (v. 5) şi "a fost peste el Duhul Domnului şi şi-a rostit cuvântul său" (v. 6). Se observă în aceste pasaje folosirea categoriilor profetice în descrierea acţiunii lui Valaam, el dobândind de altfel cuvântul (ebr. dabar) de la Dumnezeu.

Venirea Duhului asupra sa se repetă în Numeri 24:2, la al treilea şir de profeţii. De data aceasta, Valaam însuşi se descrie ca profet (Numeri 24:3-4), aceeaşi prezentare apărând şi la începutul celei de-a patra profeţii: "Aşa grăieşte Valaam, fiul lui Beor; aşa grăieşte bărbatul cel ce vede cu adevărat, / Cel ce ascultă cuvintele lui Dumnezeu, cel ce are ştiinţă de la Cel Preaînalt şi vede descoperirile lui Dumnezeu, ca în vis, dar ochii îi sunt deschişi" (vv. 15-16).

Profeţia lui Valaam este numită maşal "pildă" şi neâum "discurs profetic", termeni folosiţi şi în legătură cu profeţii biblici obişnuiţi. În textul ebraic, Valaam se mai numeşte şi nophel "cel ce cade (în transă)", Septuaginta explicitând "în vis" (Numeri 24:4.16).

Valaam ca vrăjitor

Pe de altă parte, Valaam este prezentat în textul biblic drept vrăjitor. În Numeri 22:7, solii regelui Balac ajung la Valaam având qesamim în mâini. Termenul înseamnă în mod obişnuit "ghiciri", redat la fel şi în Septuaginta, dar aici trebuie să fie înţeles mai precis ca "daruri pentru ghicit" sau pentru vrăjitorie, aşa cum traduce şi Biblia sinodală.

La începutul celui de-al treilea şir de profeţii, conform textului biblic, "văzând Valaam că Domnul binevoieşte să se binecuvânteze Israel, n-a mai alergat după obicei la vrăjitorii" (Numeri 24:1). Termenul folosit în acest context pentru vrăjitorii este nehaşim, "blesteme magice", asemenea celor pentru care regele Balac îl chemase.

Ulterior, după ce Valaam s-a înapoiat acasă, el va fi ucis chiar de către israeliţi în timpul unui război împotriva madianiţilor (Numeri 31:8). În Iosua 13:22, notiţa aceasta este reluată, precizându-se în plus că Valaam era "vrăjitor" (qosem): "De asemenea şi pe Valaam, fiul lui Beor, vrăjitorul, l-au ucis fiii lui Israel cu sabia, în numărul celor ucişi de ei".

Un fapt rar în studiul biblic despre Valaam s-au păstrat şi menţiuni extrabiblice. În Transiordania, în Succot (astăzi Deir Alla), s-a descoperit o inscripţie din secolul 8 î.Hr., scrisă cu cerneală neagră şi roşie pe plăcile de calcar alb care iniţial ornau sala unui templu. Textul este intitulat "ameninţare din cartea lui Valaam fiul lui Beor, care era un văzător al zeilor". În continuare se spune: "Zeii au venit la el noaptea şi i-au vorbit după oracolul lui El". A doua zi, Valaam era slăbit, postind şi plângând. Fiind întrebat de popor, răspunde că zeii sau Şaddainii s-au adunat laolaltă şi au hotărât ca o divinitate al cărei nume nu s-a păstrat (probabil Şapsu, zeiţa soarelui) va aduce nenorocire pe pământ, rupând bolţile cerului şi întunecând pământul cu nori negri. În al doilea text păstrat, se menţionează pedepsirea regelui cel mai probabil de către un zeu, precum şi încercarea, posibil tot a regelui, de a găsi răspuns prin oracol. Inscripţia de la Deir Alla îl prezintă aşadar pe Valaam într-un context totalmente politeist, ca "văzător al zeilor".

Receptarea negativă

Şi în Noul Testament, Valaam este evaluat negativ. În 2 Petru 2, vorbindu-se despre "proorocii mincinoşi", sunt avertizaţi cei care "părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit şi au apucat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptăţii" (v. 15). În epistola Sf. Iuda, sunt menţionaţi unii oameni nelegiuiţi, care Îl tăgăduiesc pe Mântuitorul Iisus Hristos, fiind asemănaţi cu Valaam: "s-au dat cu totul în rătăcirea lui Balaam" (v. 11). În sfârşit, în Apocalipsă 2:14, în scrisoarea către biserica din Pergam, Dumnezeu spune: "Dar am împotriva ta câteva lucruri, că ai acolo pe unii care ţin învăţătura lui Balaam, cel ce învăţa pe Balac să pună piatră de poticneală înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce care jertfită idolilor şi să se dea desfrânării".

Dacă în Epistola lui Iuda nu se precizează în ce constă rătăcirea lui Valaam, în 2 Petru ea este pusă în legătură cu iubirea de câştig nedrept, deci cu arghirofilia, iar în Apocalipsă, cu idolatria şi desfrânarea. Textul din 2 Petru pleacă desigur de la faptul că solii regelui Balac s-au dus la Valaam cu daruri (Numeri 22:7). Dacă însă textul vechi-testamentar lasă să se înţeleagă că Valaam preţuieşte cuvântul lui Dumnezeu mai mult decât orice bogăţii i-ar oferi Balac (Numeri 22:18; 24:13), în Noul Testament se ţine cont de faptul că vrăjitorul a primit totuşi darurile respective. Textul din Apocalipsă îi impută lui Valaam idolatria şi desfrânarea, pentru că în Numeri 25:1-2, imediat după vizita lui Valaam, israeliţii au început "să se spurce" păcătuind cu fetele moabite, care îi atrăgeau spre idolatrie, dându-le de mâncare din jertfele lor închinate idolilor.

Interpretarea patristică

Sf. Ambrozie de Milan pune accentul, ca şi în Noul Testament, pe iubirea de argint a lui Valaam. "Ce păcat a comis Valaam, dacă nu acela de a spune ceva şi a plănui altceva? ş…ţ Valaam a fost încercat, de aceea, dar nu a fost găsit vrednic. Pentru că era plin de minciuni şi de înşelăciune. Pe scurt, când a întrebat prima dată dacă poate pleca la acel popor nesăbuit şi a fost oprit, a inventat scuze. Ulterior, când i-au fost trimişi soli şi mai însemnaţi şi i-au fost promise daruri şi mai strălucite, a fost amăgit de darurile mai bogate - deşi ar fi trebuit să renunţe la ele - şi a hotărât să-L întrebe din nou pe Dumnezeu ca şi cum Dumnezeu ar putea fi înşelat de mită sau de daruri" (Scrisoarea 28:6-7, cf. Joseph T. Lienhard (ed.), Exodus, Leviticus, Numbers, Deuteronomy, InterVarsity Press, Downers Grove, 2001, ACCS.OT 3, p. 244).

Eusebiu îl vede pe Valaam într-o lumină mai bună, drept un înaintaş al magilor de la răsărit, printre care s-au păstrat profeţiile lui despre ivirea Stelei din Iacob. De aceea, fiind mişcaţi de cuvintele lui, când au zărit steaua fixată vertical deasupra Iudeei, magii au pornit în căutarea celui vestit de Valaam (Dovedirea evanghelică, 9:1, cf. Joseph T. Lienhard (ed.), Exodus, Leviticus, Numbers, Deuteronomy, InterVarsity Press, Downers Grove, 2001, ACCS.OT 3, p. 248).

Dar Sf. Ioan Gură de Aur explică acest lucru plecând de la Lameh, care în Facere 5:29 profeţeşte despre Noe, deşi Scriptura nu pomeneşte să fi fost un bărbat virtuos: "Dumnezeu este înţelept şi iscusit şi îngăduie adeseori ca oameni nevrednici să prezică lucruri mari şi minunate". Sf. Ioan oferă exemplul marelui preot Caiafa, care a proorocit despre pătimirea Mântuitorului Hristos, "iar aceasta a spus-o nu de la sine; ci, fiind arhiereu în anul acela, a proorocit că Iisus avea să moară, nu numai pentru popor, ci ca să adune într-una şi neamurile cele risipite" (Ioan 11:51-52). Apoi, Sf. Ioan continuă: "Un lucru asemănător vei găsi şi la Balaam. A fost chemat să blesteme pe poporul iudeu; dar el nu numai că nu l-a blestemat, ci a prezis chiar lucruri mari şi minunate; şi nu numai despre popor, ci şi despre venirea Mântuitorului" (Omilii la Facere (I), 21, în: Scrieri. Partea întâia, trad. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1987, PSB 21, p. 252).

Profetismul este aşadar un dar extraordinar, care poate fi primit pe moment şi în mod excepţional şi de persoane păcătoase, chiar păgâne, subliniindu-se că la Dumnezeu totul este cu putinţă, El întorcând chiar şi blestemul magic al vrăjitorilor în binecuvântări şi profeţii.