Anton Pann, un stăruitor spre desăvârșire în meșteșugul muzicii bisericești

Biserica „Sfântul Stelian”-Lucaci din Capitală păstrează memoria activității lui Anton Pann, cântăreț pentru un an și jumătate la strana acestui sfânt lăcaș, unde se află şi înmormântat. Cel care s-a străduit să ajungă „desăvârșit în meșteșugul muzicii bisericești” are de acum un nou mormânt, pe măsura valorii personalității sale. Despre legătura talentatului psalt cu această biserică ne-a vorbit părintele paroh Andrei Mihai Zaieț.

Anton Pann a avut o activitate variată. A fost autor de cărți de cântări bisericești, de versuri religioase, un neobosit culegător de stihuri, snoave, anecdote, proverbe, talentat psalt, tipograf, poet, alcătuitor de calendare pentru popor. Prin întreaga sa activitate a contribuit la îndrumarea religioasă și culturală a neamului românesc. Pentru personalitatea sa complexă, poetul Mihai Eminescu îl numește „finul Pepelei cel isteț ca un proverb”. Iar pentru spriritul său ludic, Vasile Alecsandri l-a supranumit „Păcală literat”. Apreciată atât în lumea literară, cât și cea bisericească, opera lui Anton Pann încă se descoperă pentru a i se pune în lumină adevărata valoare.

„Lumesc și serafic”

În revista Glasul Bisericii, nr. 1-2/1954, părintele Constantin Moldovean scrie despre cunoscutul psalt, citându-i pe S. Dan și R. Diacul: „Anton Pann era de o frumusețe severă oglindită toată în ochi ca să amețească dintr-odată. Gura strânsă, cu asprime prefăcută, ce ascundea un hohot de râs gata să se stârnească, și ochii mult măriți de o linie dulce, se armoniza cu capul lui Anton Pann, lumesc și serafic, așa cum l-a văzut Delavrancea. Purta părul lung pe spate și îngrijit sub fesul său, care nu era la fel cu al nimănui. Vorbirea lui limpede nu cunoștea șovăială, iar privirea lui și tremurul genelor arătau o desăvârșită desfătare lăuntrică, bogată în izvoare ce pornesc și de la minte și de la inimă”.

În Biserica „Sfântul Stelian” din București, unde Anton Pann a cântat în ultimul său an și jumătate de viață, amintirea lui este încă vie. În „Condica de zestre” a bisericii există o însemnare în care este specificat faptul că, în anul 1852, Anton Pann a fost cântăreț aici, spune pr. Andrei Mihai Zaieț, parohul sfântului lăcaș. Cunoscutul psalt a legat o prietenie de suflet cu preotul paroh din acea perioadă, Ioan Călărășanu, cel care este considerat și unul dintre ctitori, pentru că a refăcut biserica. „Anton Pann a tradus împreună cu pr. Ioan Călărășanu un Tipic bisericesc. Arhiva noastră mai păstrează un exemplar din această ediție, printat în tiparnița lui Anton Pann din strada Taurului nr. 20 (în prezent strada Anton Pann). A fost atașat de biserica noastră, unde a cântat în ultimul an și jumătate de viață. A fost încurajat și sprijinit material în activitatea sa de către pr. Ioan Călărășanu. După ce s-a îmbolnăvit și a murit, în data de 2/4 noiembrie a anului 1854, Dumnezeu a rânduit să fie înmormântat lângă absida proscomidiarului, pe aripa de nord a bisericii, acolo unde se înmormântează de obicei ctitorii”, explică pr. Andrei Mihai Zaieț.

Mii de oameni la înmormântarea sa

Despre sfârșitul lui Anton Pann, citându-l pe G. Dem Teodorescu (biograful psaltului), pr. Constantin Moldovean mai nota: „În vârstă de 60 de ani, întorcându-se de la târgul din Râureni - Râmnicu Vâlcea, încă de pe drum se îmbolnăvi și muri la București, la 2 noiembrie 1854. A fost înmormântat în curtea bisericii Lucaci. «Ceremonia funebră în ziua de 4 noiembrie - ne spune biograful său - a fost de o nedescrisă duioșie, căci la cap îl plângeau cele două femei legitime, Zamfira și Catinca, iar la picioare Anica cu fiica ei Tinca, împreună cu băiatul lui cel dintâi, preotul Lazăr de la Biserica Visarion; lăcrămau clerici, cântăreții și elevii pe care îi învățase arta cântării. Au asistat mii de oameni, care au admirat talentul lui de cântăreț bisericesc și au învățat a citi atrăgătoarele-i scrieri. A lăcrimat toată mulțimea până și arhiereul Calist cunoscut ca fiind cel mai tare și neimpresionabil»”.

„Împlinindu-și datoria și talantul neʼngropând”

După moartea sa, cea de-a treia soție, Ecaterina, a lăsat, prin testament, casa în care au locuit Bisericii Lucaci, intenționând ca ea să se călugărească. Dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că, după cinci ani, s-a căsătorit cu unul dintre ucenicii lui Anton Pann, Oprea Dumitrescu, cu care acesta se rânduia la cântat la strana Bisericii Lucaci. Formându-și o altă familie, ea nu a mai dezgropat osemintele psaltului, care au rămas la biserica din Capitală. În prezent, Anton Pann și Ecaterina sunt trecuți în rândul ctitorilor acestei biserici.

„Ecaterina a trăit cu el până la moartea lui și l-a convins că, de va muri el înainte, ea se va călugări de durere, atât de mult ținea la el. Anton Pann își alege spre înmormântare Mănăstirea Viforâta: «Catinca a mea soție cu care am căsnicit/ Săʼngrijească precum știe și precum i-am rânduit,/ La Viforâta să-ngroape trupul meu când voi muri,/ Ca să mă aibă aproape când se va călugări!» În urma acestui înțeles, psaltul o pune în testament, lăsându-i toată averea”, mai scrie pr. Constantin Moldovean în documentul citat.

În testamentul din 1854, Anton Pann o roagă pe soția sa, Ecaterina, să-i ridice la mormânt „un monument de marmură cât de mic” și să scrie pe el următorul epitaf, compus în timpul vieții: „Aici s-a mutat cu jale în cel mai din urmă an,/ Cel ce în cărțile sale se subscrie Anton Pan./ Acum mâna-i încetează, ce la scris mereu ședea./ Nopți întregi nu mai lucrează la lumină cărți să dea./ Împlinindu-și datoria și talantul neʼngropând/ Și-a făcut călătoria, dând altor în lume rând”. Aceste rânduri le putem citi și astăzi pe prima cruce de la mormântul psaltului, în prezent încadrată în peretele de nord al Bisericii Lucaci. În testamentul lăsat de Ecaterina, soția lui Anton Pann, se menționează: „Subiscălita după voia lui Dumnezeu rămasă văduvă și fără copii, și cunoscând că ceea ce am agonisit de mi-am cumpărat casă s-au întâmplat cu ajutorul Sf. Ierarh Nicolae către carele am năzuit și m-am rugat cu credință... dăruiesc Bisericii Lucaci cu hramul acestui sfânt ierarh casele ce le am într-această mahala, căreia biserici și răposatul meu soț a cântat 1 an și jumătate. După încetarea mea din viață să împărțească lei 4.000 Schitului Roșioara, unde sunt hotărâtă a mă călugări de voi avea parte de la Dumnezeu și unde o să strămut și oasele răposatului meu soț după împlinirea celor 7 ani”.

Comemorat la 100 de ani

După moartea psaltului, în curtea Bisericii Lucaci, Pavel Negreanu, C.A. Mircea, Grigore Alexandrescu și primarul G.F. Robescu, prin subscripție publică, au ridicat în memoria lui Anton Pann un monument cu o amforă, pe care au scris epitaful lăsat. În anul 1930, compozitorul și profesorul de muzică bisericească Ion Popescu-Pasărea a așezat amfora la mormânt, iar în loc a pus bustul lui Anton Pann turnat în bronz, pe care îl putem vedea și în prezent. După cum notează pr. Constantin Moldovean, totul s-a întâmplat „în cadrul unei frumoase și înălțătoare sărbători, în prezența autorităților superioare bisericești și a Ministerului Cultelor și a unui mare număr de credincioși”.

În anul 1954, Anton Pann a fost comemorat la 100 de ani de la moarte printr-un amplu eveniment organizat de Biserica „Sfântul Ste­li­an”-Lucaci. Consilierul patriarhal și preotul paroh de atunci, Constantin Moldovean, a ținut un cuvânt amplu care ulterior a fost publicat în revista Glasul Bisericii, nr. 1-2/1954: „Iar bustul din curtea Bisericii Lucaci - de azi înainte - să nu mai fie un semn de întrebare, ci să se știe că reprezintă pe cel mai autentic și talentat cântăreț bisericesc și pe Povestitorul vorbei, care a fost Anton Pann”. La eveniment au participat Patriarhul Justinian și personalități ale vremii respective.

Un nou mormânt

„În prezent, Biserica «Sfântul Stelian»-Lucaci a intrat într-un amplu proces de restaurare și consolidare, care, prin săpăturile ce urmează să fie realizate, ar fi putut afecta mormântul lui Anton Pann de lângă sfântul lăcaș. În plus, mormântul acestuia era unul simplu și nu punea în valoare personalitatea cunoscutului psalt. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, am început amenajarea unui mormânt nou, având desigur toate aprobările necesare de la autoritățile administrative și Ministerul Culturii. L-am împodobit cu piatră de Vratza și cu inscripții despre viața acestuia. Aici, au fost realizate săpături arheologice de către persoane autorizate, după cum ne-au impus autoritățile”, a precizat pr. Andrei Zaieț.

Osemintele lui Anton Pann au fost reînhumate în noua criptă, în data de 6 iunie 2023, slujba fiind oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Pentru acest eveniment a fost confecționat și un sipet din lemn de stejar, în care au fost așezate osemintele celui care a fost unul dintre ctitorii Bisericii Lucaci.

Autor al unei opere complexe, Anton Pann a fost un autodidact, depășind cu mult condiția sa socială modestă și vremurile în care a trăit, după cum singur mărturisește: „Eu altele n-am învățat decât din mica copilărie a mea, mi-am bătut capul ca să ajung desăvârșit în meșteșugul muzicii bisericești în care am și izbutit. În anii cruzimii mele de ar fi fost școli ca acum, și de învățătură, nu era să mă joc cu astfel de lucruri mici, ci era să traduc osebite cărți cari să mă folosească și pe mine și pe alții, însă mă mul­țumesc, că am putut face și atât”.