„Dumnezeul puterilor, dăruitor al untdelemnului...”

Textele rugăciunilor care erau folosite pentru a sfinţi untdelemnul destinat vindecării bolnavilor au avut întotdeauna un conţinut foarte bogat şi frumos, indiferent dacă autorul lor a rămas cunoscut sau nu. Este interesantă ideea că untdelemnul sfinţit la scurtele slujbe de Maslu din primele secole avea o întrebuinţare multiplă, lucru care arată că slujba era considerată extrem de importantă.

În materialul anterior am observat că uneori untdelemnul utilizat pentru ungerea bolnavilor mai era folosit şi pentru ungerea prebaptismală a catehumenilor. Astăzi vom mai adăuga pe această listă câteva întrebuinţări suplimentare odată cu analiza rugăciunii de sfinţire cuprinsă în "Constituţiile Apostolice".

Importanţa documentului în cauză

"Constituţiile Apostolice" au fost atribuite Sfântului Clement Romanul, unul dintre primii episcopi ai Romei. Cu toate acestea, toţi cercetătorii sunt de acord că această operă aparţine secolelor IV-V, în timp ce Clement a murit la începutul secolului al II-lea. Cu toate că autorul a rămas complet necunoscut, cel mai probabil având o origine siriană sau palestiniană, opera sa a constituit un punct important în cursul istoriei creştine. Ea cuprinde o serie de sfaturi utile pentru creştini în privinţa mai multor aspecte ale vieţii bisericeşti şi ale celei de zi cu zi. Printre altele se regăseşte şi o rugăciune care poartă numele de "Rânduială despre apă şi untdelemn a Apostolului Matei". Putem fi ferm convinşi că rugăciunea nu îi aparţine Apostolului Matei, dar ea cuprinde o serie de elemente asemănătoare cu rugăciuni similare din perioada respectivă, cum ar fi cele din "Evhologhionul" ("Molitfelnicul") Sfântului Serapion de Thmuis sau cea cuprinsă în manuscrisul rămas anonim al operei "Testamentum Domini" şi pe care le-am prezentat în amănunt în cursul ultimelor două articole din această secţiune.

Sfinţirea untdelemnului de mai mulţi clerici

Ceea ce surprinde la această rugăciune este cererea expresă exprimată înaintea actului de sfinţire propriu-zis şi care cuprinde următoarele cuvinte: "Episcopul să binecuvânteze apa sau untdelemnul, iar dacă nu este de faţă, să binecuvânteze prezbiterul (preotul) stându-i alături diaconul. Dacă episcopul este prezent, să-i stea alături un prezbiter (preot) şi un diacon" ("Constituţiile Apostolice", VIII, 19, în: "Canonul Ortodoxiei", trad. diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008, p. 759). Se cere aşadar ca episcopul să fie cel care binecuvântează apa sau untdelemnul pentru cei bolnavi. Însă un lucru interesant care apare aici este că episcopul trebuie însoţit de un preot şi un diacon. În lipsa episcopului, şi preotul avea dreptul să binecuvânteze apa şi untdelemnul, dar nu putea nici el să efectueze acest act singur, fiind nevoie şi de prezenţa diaconului. Recunoaştem aici o reminiscenţă a acelui plural pus la adresa clericilor în Epistola Sfântului Apostol Iacov. Un alt element interesant şi care trădează într-un fel provenienţa târzie a documentului este acela că preoţii aveau dreptul să efectueze această slujbă fără prezenţa episcopilor. În primele două secole cel puţin, episcopii erau prezenţi la toate Tainele comunităţii creştine, dar sarcina aceasta a devenit în timp imposibilă din cauza creşterii masive a numărului de creştini apăruţi după trecerea în legalitate a creştinismului prin edictele împăratului Constantin cel Mare.

Cui se adresează rugăciunea?

Rugăciunea cuprinsă în "Constituţiile Apostolice" sună astfel: "Doamne Savaot, Dumnezeul puterilor, Creator al apelor şi Dăruitor al untdelemnului, Îndurat şi Iubitor de oameni, Cel ce dai apă spre băutură şi curăţire şi untdelemn să veselească faţa omului (Ps. 103, 15) spre veselia voioşiei (Ps. 44, 8. 16), Însuţi şi acum prin Hristos sfinţeşte apa aceasta şi untdelemnul pentru numele celui sau celei ce le-a adus şi dă-i putere să producă sănătate, să alunge bolile, să pună pe fugă demonii, să păzească casa şi să alunge orice uneltire prin Hristos nădejdea noastră (1 Tim. 1, 1), prin Care Ţie fie slavă, cinste şi venerare în Duhul Sfânt în veci. Amin" ("Constituţiile Apostolice", VIII, 19, în: op. cit., p. 759). Ce constatăm de la început este că această rugăciune este aceeaşi şi pentru sfinţirea apei, şi pentru cea a untdelemnului. Ne aflăm încă în primele secole de existenţă ale Bisericii. Slujbele bisericeşti, cu excepţia Euharistiei şi Botezului, erau destul de scurte, iar multe erau comasate. Aici avem, spre exemplu, o comasare a Maslului şi a slujbei Aghesmei Mici. Se utilizează aceeaşi rugăciune pentru sfinţirea apei şi a untdelemnului. Un alt element interesant este că, deşi rugăciunea este şi de această dată adresată Tatălui, se cere ca sfinţirea să se producă prin Hristos, iar nu prin Duhul Sfânt. Nu avem de-a face cu o eroare. Pur şi simplu încă nu exista o formă unitară a acestei rugăciuni în perioada respectivă. Spre exemplu, în "Molitfelnicul" lui Serapion de Thmuis, anaforaua euharistică este adresată Fiului, şi nu Tatălui. Încă nu erau forme riguros sintetizate nici măcar ale anaforalei euharistice în toate eparhiile Bisericii creştine, lucru care se va petrece mult mai târziu, aproximativ în secolul al X-lea. Vor mai rămâne însă şi după această dată regiuni care vor avea păreri diferite. Aşadar, nu considerăm că avem aici neapărat o eroare, ci pur şi simplu o altă opţiune aflată în uz în perioada respectivă.

Utilizarea multiplă şi concordantă a apei şi a untdelemnului sfinţit

Cel de-al treilea element interesant al rugăciunii constă în utilizarea multiplă a apei şi a untdelemnului sfinţit. Sunt cinci scopuri diferite amintite aici. Astfel, primul scop (şi nu considerăm că este o întâmplare) este acela de a produce sănătate. Se cere practic vindecarea persoanelor bolnave fie prin ungerea cu untdelemnul sfinţit sau consumarea aghesmei. Al doilea scop, strâns legat de primul, este acela al ocrotirii creştinilor de viitoare boli. Al treilea aminteşte extrem de mult de slujbele de exorcizare prebaptismale sau de exorcizarea creştinilor posedaţi de demoni. Alungarea demonilor nu a fost considerată ca având loc doar în timpul riturilor speciale de exorcizare, ci şi în timpul Tainei Maslului sau prin stropirea cu apă sfinţită. Al patrulea scop şi ultimul consta în păzirea casei. Ne aducem aminte că, în prezent, la mutarea într-o casă nouă preotul face slujba Aghesmei Mici împreună cu sfinţirea untdelemnului. Casa este stropită cu agheasmă, iar cu untdelemn sfinţit se unge intrarea în fiecare încăpere a ei. Un ritual asemănător este urmat şi la sfinţirea unei nou lăcaş de cult sau la resfinţirea unuia vechi. Este impresionant nu doar modul cum au păstrat rugăciunile din secolul al IV-lea aceste amănunte care sunt extrem de vechi, dar şi cum au reuşit să supravieţuiască secole întregi în practica liturgică a Bisericii, prelungindu-se până în prezent. Ultimul scop, relativ general, al rugăciunilor de mai sus este cererea protejării de orice uneltire prin ajutorul primit de la Hristos. Ceea ce trebuie să păstrăm în minte după lecturarea acestei rugăciuni este că orice scop al unei Taine se poate ramifica în mai multe direcţii. Aici observăm o conlucrare minunată dintre slujba Aghesmei şi cea a Maslului, fără confundarea celor două, deşi există în esenţă o singură rugăciune la mijloc. În materialul următor ne vom concentra de asemenea asupra unor rugăciuni de sfinţire a untdelemnului şi a apei care au fost cuprinse într-un vechi manuscris etiopian, precum şi asupra unor fragmente liturgice păstrate în diverse opere anonime sau ale unor Părinţi cunoscuţi ai Bisericii.