Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Eveniment dedicat împăratului Constantin cel Mare la Milano

Eveniment dedicat împăratului Constantin cel Mare la Milano

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 23 Ianuarie 2013

Sâmbătă, 19 ianuarie, la Milano a avut loc o masă rotundă interconfesională cu tema „Schimbarea constantiniană. Interpretări creştine comparate în cadrul dialogului ecumenic“, organizată de Consiliul Bisericilor Creştine. Prezent la întrunire ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniţă ne-a vorbit despre evenimentul din oraşul în care, acum 1.700 de ani, se acorda libertate religioasă creştinilor.

 
 
Oraşul Milano a fost capitala părţii occidentale a Imperiului roman la începutul secolului al IV-lea, unde a locuit mai mulţi ani însuşi împăratul Constantin cel Mare, care chiar în acest oraş, numit pe atunci Mediolanum, a luat, împreună cu împăratul Liciniu, hotărârea de a acorda libertate religioasă creştinilor, persecutaţi până în acel moment, din întreg Imperiul roman. „Pe lângă acordarea libertăţii de a-şi manifesta public credinţa lor, creştinilor le-au fost restituite, prin aceeaşi hotărâre, toate bunurile comune, în special bisericile, care fuseseră confiscate de împăraţii romani persecutori. Aceste hotărâri, luate la Mediolanum în luna februarie 313, sunt cunoscute sub numele de Edictul de la Milano. Pentru a sărbători împlinirea a 1.700 de ani de la acordarea de libertate religioasă creştinilor, oraşul Milano a organizat mai multe evenimente, dintre care amintim masa rotundă patronată de Consiliul Bisericilor Creştine din Milano, în ziua de sâmbătă, 19 ianuarie, la Teatrul alle Colonne, cu tema «Schimbarea constantiniană. Interpretări creştine comparate în cadrul dialogului ecumenic». Acest teatru se află într-o clădire adiacentă Bisericii «Sfântul Laurenţiu», una din cele mai vechi biserici din Milano, construită pe fundamentul alteia mai vechi, care data din secolul al IV-lea. În piaţa din faţa Bisericii «Sf. Laurenţiu» se află o statuie a împăratului Constantin cel Mare, copie după o statuie din secolul al IV-lea, care se află la Roma. Piaţa este flancată de un şir de coloane monumentale, mai vechi de secolul al IV-lea şi pe lângă care împăratul Constantin cel Mare a trecut cu siguranţă de multe ori. Amintirea primului împărat creştin este cu adevărat palpabilă la Milano, astfel că acest oraş nu putea să nu onoreze memoria celui care a dus faima sa peste secole“, ne-a declarat pr. prof. dr. Viorel Ioniţă.
 
Masa rotundă din data de 19 ianuarie, desfăşurată în apropierea locului unde s-au luat deciziile istorice din anul 313, a fost organizată la această dată pentru a putea fi încadrată programului Săptămânii de Rugăciune a Creştinilor din acest an. Întrunirea, la care au participat aproximativ 130 de persoane, a fost coordonată de profesorul de istorie de la Universitatea din Milano, Giorgio Del Zanna, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Bisericilor Creştine din Milano. Înainte de deschiderea lucrărilor, arhim. Teofilact Vitsos, preşedintele acestui consiliu, a rostit un cuvânt de bun venit. Primul referat, intitulat „Schimbarea constantiniană. Comentarii din punct de vedere ortodox“, a fost susţinut de către pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, care, după ce a analizat critic evenimentul aniversat, a precizat că dacă „vorbim despre o schimbare radicală a politicii religioase din Imperiul roman, la începutul secolului al IV-lea, aceasta s-ar referi la faptul că acest împărat, care este cu adevărat primul împărat creştin, a susţinut în mod consecvent o politică religioasă radical opusă faţă de aceea susţinută de împăraţii înaintaşi, sau chiar contemporani cu el, iar această schimbare a avut într-adevăr consecinţe incomensurabile nu numai pentru Biserica creştină, ci şi pentru istoria omenirii întregi“. Referentul român a subliniat apoi că „în Biserica Ortodoxă Română, schimbarea politicii religioase a Imperiului roman faţă de creştini, care a avut loc în anul 313, va constitui obiectul unor cercetări şi discuţii pe tot parcursul acestui an, întrucât la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 25 octombrie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2013 să fie declarat An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la împlinirea a 1.700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milano (313)“. Delegatul Bisericii Ortodoxe Române a mai arătat că deciziile luate de cei doi împăraţi romani la începutul secolului al IV-lea, „decizii bazate pe ceea ce numim «Edictul de la Milano», sunt de mare actualitate atât ecumenică, în sensul originar al cuvântului, cât şi din punctul de vedere al dialogului interreligios, căci acele decizii acordau libertate religioasă tuturor credincioşilor, indiferent de apartenenţa lor religioasă. Toţi oamenii credincioşi, indiferent de credinţa pe care o mărturisesc, sunt chemaţi nu numai să se bucure de libertatea de a practica credinţa lor aşa cum doreşte fiecare, ci şi să se roage, să lucreze pentru bunăstarea tuturor, chemare atât de semnificativă chiar şi astăzi“.
 
Cel de-al doilea referat al întrunirii a fost susţinut de pastor Letizia Tomassone (Biserica Valdenză din Italia), care nu s-a referit la evenimentul aniversat, ci a aprofundat ideea de „imperiu“, considerând că schimbarea intervenită prin politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare a constituit o ruptură faţă de tradiţia Bisericii creştine din primele trei secole.
 
Dr. Maria Cristina Bartolomei, profesor de filosofia religiilor la Universitatea din Milano, a prezentat cel de-al treilea referat, în care a subliniat că, din punctul ei de vedere, prin acţiunile întreprinse de împăratul Constantin cel Mare nu a triumfat Biserica creştină, aşa cum socotesc unii cercetători romano-catolici, ci a triumfat imperiul.
 
Cele trei referate au fost urmate de discuţii care au demonstrat faptul că auditoriul era mai mult interesat de înţelegerea istorică a evenimentului aniversat decât de interpretările personale ale unora sau altora, pe marginea subiectului: „Cele mai multe întrebări s-au referit la edictul de la 313, dacă a fost un edict propriu-zis şi unde s-ar putea găsi acel text, precum şi la activitatea misionară a Bisericii, sau la rolul împăratului Constantin cel Mare cu privire la Sinodul I Ecumenic. Interesul publicului prezent la această întrunire, compus aproape în exclusivitate din credincioşi romano-catolici, era determinat şi de vizitarea unei expoziţii extraordinare, organizată de autorităţile oraşului Milano în memoria împăratului Constantin cel Mare, intitulată «Edictul de la Milano şi timpul toleranţei. Constantin 313 d.H.», în cadrul căreia sunt expuse mărturii originale din epoca marelui împărat, precum şi o serie de texte, citate din documente ale vremii, care compun un tablou de ansamblu al epocii şi operei ultimului mare împărat roman, devenit primul împărat creştin care prin activitatea în slujba Evangheliei lui Hristos se aseamănă pe drept cu Sfinţii Apostoli“, a adăugat pr. prof. dr. Viorel Ioniţă.
 
Comemorarea împăratului Constantin cel Mare la Milano a continuat în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată la Parohia ortodoxă română „Pogorârea Duhului Sfânt“, din Biserica Santa Maria della Vittoria, duminică, 20 ianuarie. Această parohie a fost înfiinţată cu 39 de ani în urmă de părintele Traian Valdman, astăzi protoiereu al Protopopiatului Lombardia I, Centru-Sud. La Sfânta Liturghie au participat peste 500 de credincioşi ortodocşi români din Milano şi împrejurimi. Părintele Valdman, care a desfăşurat şi desfăşoară încă o activitate misionară extraordinară în slujba Bisericii Ortodoxe Române, fiind membru în comitetul de conducere al Consiliului Bisericilor Creştine din Milano, a invitat la slujbă, ca asistenţi, câţiva reprezentanţi ai Bisericii Romano-Catolice. Predica zilei a fost rostită de pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, care, după omilia la pericopa evanghelică a duminicii, a subliniat importanţa iniţiativei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la sugestia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de a declara anul 2013 An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, precum şi al comemorării a 110 de la naşterea şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae.
 
Evenimentele de la Milano, dedicate comemorării Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, deschid în mod fericit, chiar la locul unde au fost luate acele hotărâri istorice pe care le sărbătorim în acest an, şirul evenimentelor care se vor organiza pe parcursul acestui an în diaspora ortodoxă română, în memoria străluciţilor împăraţi „întocmai cu Apostolii“.