Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Venirea Sfântului Constantin Brâncoveanu la Iaşi, un moment de adâncă emoţie duhovnicească
Sincer, cred că Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, poate ca domn, dar mai ales ca mare boier şi dregător al Ţării Româneşti, a vizitat capitala Moldovei, Iaşiul, pentru a se închina moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care Voievodul Vasile Lupu le-a dobândit ca urmare a milostivirii moldovenilor către Patriarhia Ecumenică. Un credincios fervent şi evlavios ca el nu se poate să nu fi trecut Milcovul cel puţin la vreunul dintre hramurile cuvioasei sărbătorit cu dragoste la Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi din Iaşi. Nu ştiu să se fi găsit documente care să ateste o astfel de afirmaţie, dar nici care să o infirme...
Avem acum, însă, certitudinea - care nu mai poate fi contestată peste timp, pentru că vor fi documente care vor da mărturie - că Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu a venit la Iaşi (în 12-16 octombrie 2014) la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. A venit, dar nu ca pelerin - cum a fost, poate, acum mai bine de trei secole - ci ca împreună-rugător cu Sfânta Ocrotitoare a Moldovei pentru neamul românesc şi pentru creştini. A venit, nu precum altădată, să se adauge rugătorilor, ci să îi binecuvânteze pe pelerini. A venit, nu ca atunci, boier sau domnitor, ci ca sfânt al Bisericii Ortodoxe Române şi universale. Cred, însă, că există şi ceva care să apropie cele două veniri (cea posibilă şi cea de acum): voinţa Voievodului Sfânt, pentru că neîndoielnic el este cel care a vrut să vină la Iaşi acum, la 300 de ani de la martiriul său, al fiilor săi şi al Sfântului Sfetnic Ianache!
Pentru aceasta, aşa cum a mai făcut când era călător pe acest pământ, a lucrat ca un adevărat voievod, cu demnitate şi respect pentru cei pe care-i pomeneşte în rugăciunile sale, dar şi cu pregătirile de rigoare. Mai întâi a mers prin inima oraşului său iubit, Bucureşti, apoi la unele dintre ctitoriile sale din Muntenia sau Transilvania, iar acum la Iaşi, în Moldova, care nu mai este ţara separată de cea pe care a condus-o dibace cândva. Pentru această călătorie a insuflat mai întâi membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române decizia ca anul 2014 să fie Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Pentru această călătorie şi-a dat tainic acordul de a fi scoase spre cinstire sfintele sale moaşte din mormântul care le-a găzduit 294 de ani. Pentru această călătorie a arătat deja - încă din procesiunea de la Bucureşti, unde la Biserica Zlătari a săvârşit minunea izvorârii de mir printr-o modestă icoană care reprezintă pe cei şase mucenici - că iubeşte pelerinii şi lucrează pentru întărirea credinţei lor; de aceea şi vine unde se adună aceştia (iar Iaşiul este un exemplu de valoare).
Sosirea la Iaşi în seara zilei de 12 octombrie a Sfântului Mare Mucenic Constantin Brâncoveanu, la iniţiativa şi solicitarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, nu o considerăm, aşadar, una oarecare, şi nici întâmplătoare. Ea a urmat o rânduială, aşezată de actualul Patriarh al României pe când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care peste puţini ani va împlini două decenii: întâlnirea sfinţilor - mai precis a Sfintei Cuvioase Parascheva cu alţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Ceea ce individualizează acest an faţă de cei precedenţi este faptul că Sfânta Ocrotitoare a Iaşiului şi a întregii Moldove, gazdă smerită şi primitoare, s-a întâlnit pentru prima dată cu un sfânt român, cu certitudine unul dintre cei mai mari sfinţi ai neamului nostru - Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Un moment inedit şi istoric pentru care ieşenii şi sutele de mii de pelerini veniţi la Iaşi rămân recunoscători atât celor doi sfinţi pe care i-au cinstit, cât şi celor doi mari ierarhi ai Bisericii noastre care au făcut posibil acest moment unic.
Zilele de praznic închinate Sfintei Parascheva de la Iaşi şi hramului Catedralei Mitropolitane au fost zile de pelerinaj şi rugăciune, zile de sfinţire (a fost resfinţită o veche şi importantă biserică voievodală ieşeană, consolidată şi pentru întâia oară pictată, şi sfinţită o nouă biserică închinată unui alt voievod al neamului nostru, Ştefan cel Mare şi Sfânt), dar şi de mare binecuvântare pentru pelerinii veniţi de mai aproape sau de foarte departe.
De o astfel de binecuvântare au avut parte şi credincioşii Parohiei „Sfânta Mahramă a Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi care, în dimineaţa zilei de 16 octombrie - zi care devine una însemnată în calendarul de suflet al acestei parohii -, au avut marea bucurie de a primi în biserica parohială racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Constantin Brâncoveanu. Însoţite de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi de părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe - Nou“ din Bucureşti, acestea au fost aşezate spre închinarea credincioşilor veniţi din întregul oraş. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de 14 preoţi, sub protia Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, care a rostit un frumos şi profund cuvânt de învăţătură - secondat de părintele Vilie Doroşincă, protoiereul Protopopiatului II Iaşi, cel care a vorbit, de asemenea, la sfârşitul Sfintei Liturghii, subliniind importanţa momentului pentru parohie, dar şi pentru protopopiatul pe care-l conduce. Tot atunci, părintele Emil Nedelea Cărămizaru a împărtăşit credincioşilor propria sa mărturie legată atât de evenimentele unice aflate în derulare în Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, cât şi despre acest moment care tocmai se aşază în istoria pelerinajului prin ţară a Sfântului Constantin Brâncoveanu, un episod de adâncă şi emoţionantă trăire duhovnicească şi patriotică.
Lumina de pe chipul credincioşilor - care au venit pentru a se închina sfintelor moaşte ale neegalatului Voievod Martir - spune în mod tainic trăirea unui moment istoric: acela că, prin prezenţa sfintelor sale moaşte în această nouă biserică ieşeană, Sfântul Mare Mucenic Constantin Brâncoveanu a recunoscut-o şi pe aceasta ca o ctitorie a sa - o ctitorie duhovnicească însă - alături de cele pe care le-a zidit sau rezidit sau consolidat el însuşi în viaţa sa pământească. Această afirmaţie o susţinem prin însuşi faptul că racla cu sfintele sale moaşte a mers în acest an la ctitoriile sale!
De acum înainte, putem spune că Sfântul Constantin Brâncoveanu are şi în Moldova o ctitorie a sa! Biserica nou-zidită îmbracă în prezent veşmântul de nuntă al sfintelor icoane, pregătindu-se pentru ziua cea mare a însoţirii depline cu Mirele Hristos, când va primi binecuvântarea lui Dumnezeu prin sfinţirea cea plină de har.
Pentru acest moment de mare încărcătură sufletească credincioşii şi preoţii slujitori ai Parohiei „Sfânta Mahramă a Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi ţin să mulţumească întâi de toate Preasfintei Treimi - Dumnezeu Cel minunat întru Sfinţii Săi. Apoi Sfinţilor Martiri Brâncoveni al căror ajutor se vede în lucrarea care se săvârşeşte în această parohie. Mulţumirile lor se îndreaptă şi către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel - care în anul 2001 a decis înfiinţarea acestei parohii, i-a dăruit hramul şi a binecuvântat lucrările de zidire a întregului ansamblu parohial, şi care a aprobat ca moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu să fie aduse şi la această biserică din municipiul Iaşi. Mulţumirile sunt adresate şi Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a mijlocit cu dragoste părintească acest eveniment şi care poartă grijă şi îndrumă lucrările de împodobire interioară a bisericii parohiale şi sprijină activităţile pe care parohia noastră le desfăşoară mai ales la „Aşezământul brâncovenesc“ pe care l-a sfinţit şi inaugurat anul acesta. Mulţumirile sunt adresate tuturor credincioşilor şi ostenitorilor (în frunte cu ctitorii principali, familia Doru şi Valentina Teodor din Iaşi) care în toţi aceşti ani, din 2001 şi până acum, s-au jertfit pentru ca această biserică să fie terminată, iar acum se nevoiesc lucrând pentru împodobirea ei interioară cu icoane în mozaic. Tuturor le mulţumim în această zi în care Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu ne-a arătat că şi noi, cei de la această parohie din Iaşi, îi suntem dragi, ştiind că-l vrem permanent în mijlocul nostru, pe el ajutătorul, mijlocitorul şi binefăcătorul nostru.