Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor, organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, cu tema: „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediția din acest an va reuni aproximativ 2.400 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din România și din diaspora, precum și din alte țări, în jurul unei experiențe de comuniune, rugăciune, dialog și formare creștină.
9 martie - ziua de pomenire a Sfinților Mucenici și de comemorare a luptătorilor anticomuniști din România
Ziua de 9 martie, zi de pomenire în calendarul ortodox a celor 40 de Mucenici din Sevastia, este, în mod semnificativ, și Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989.
Această zi este dedicată celor ce au luptat, cei mai mulți până la moarte, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar şi agresiv anticreștin.
În semn de neuitare şi recunoştinţă, ne rugăm în această zi pentru odihna sufletelor celor care au murit iubindu-și țara și poporul greu încercate, rămânând statornici în credința pe care regimul comunist a încercat să o smulgă sistematic și brutal din sufletele românilor.
Pe aceşti luptători români pentru libertate, modele autentice de curaj, demnitate, statornicie în credință şi patriotism, Biserica îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie, alături de eroii din toate timpurile și din toate locurile, deoarece ei s-au jertfit în lagăre şi în închisori pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.
Cancelaria Sfântului Sinod



.jpg)
