În contextul temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă, Patriarhia Română face apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă. Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihnească, pentru scurt timp, în spații umbrite și răcoroase. De asemenea, unitățile bisericești care dispun de servicii medicale sau sociale sunt îndemnate să acorde sprijin, în limita posibilităților. Totodată, în regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, în biserici și, acolo unde este posibil, pe câmpuri, vor fi săvârșite rugăciunile „la vreme de secetă”, cerând lui Dumnezeu, Cel Ce „dă ploaie pe pământ și trimite apă pe câmpii” (Iov 5, 10), cele de folos pentru oameni și întreaga creație. De asemenea, Patriarhia Română îi îndeamnă pe toți credincioșii să manifeste grijă și solidaritate față de persoanele vulnerabile în această perioadă de caniculă. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Ambasadorul Germaniei la Bucureşti în vizită de prezentare la Patriarhia Română
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit miercuri, 24 noiembrie 2021, la Reşedinţa Patriarhală, în vizită de prezentare, pe Excelenţa Sa, domnul dr. Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania în România.
Domnul ambasador a mulțumit pentru onoarea de a fi primit și a apreciat rolul activ al Bisericii Ortodoxe Române în societatea actuală, ca partener important de dialog şi cooperare practică.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe noul ambasador al Republicii Federale Germania la București și i-a dorit succes în desfășurarea misiunii diplomatice în România.
În continuare, Patriarhul României a menţionat beneficiile cooperării în domeniul academic, prin sprijinul acordat de Bisericile din Germania studenţilor ortodocşi români. În acest sens, Preafericirea Sa a exprimat speranța că relațiile bune româno-germane vor contribui la cooperarea reciproc avantajoasă. De asemenea, a fost subliniată importanţa educaţiei şi a bunei informări în domeniul protejării mediului înconjurător, dar şi a promovării unor proiecte în domeniul asistenţei copiilor şi a tinerilor aflaţi în dificultate, precum şi a persoanelor vârstnice vulnerabile.
Domnul ambasador a reliefat disponibilitatea ţării sale de a coopera cu Biserica Ortodoxă Română, prin împărtăşirea experienţei în aceste domenii, inclusiv în ceea ce priveşte diferitele provocări cauzate de contextul pandemic actual.
Patriarhul României a apreciat că, în perioada actuală dificilă a pandemiei, sunt necesare o mai bună informare şi sprijin acordat cetăţenilor din partea autorităților, prin promovarea mai multor mijloace medicale de prevenire a infectării cu noul coronavirus.
Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Patriarhiei Române



.jpg)
