Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor, organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, cu tema: „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediția din acest an va reuni aproximativ 2.400 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din România și din diaspora, precum și din alte țări, în jurul unei experiențe de comuniune, rugăciune, dialog și formare creștină.
Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (28 mai 2009) este şi ziua dedicată pomenirii eroilor neamului.
În această zi, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi, de-a lungul veacurilor, pe toate câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate, apărarea ţării şi întregirea neamului. Slujbe de pomenire vor fi oficiate, după Sfânta Liturgie, la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească. Totodată, Legea 379/ 2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, Ziua Eroilor, potrivit tradiţiei, ca Sărbătoare Naţională a poporului român. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)



.jpg)
