În contextul temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă, Patriarhia Română face apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă. Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihnească, pentru scurt timp, în spații umbrite și răcoroase. De asemenea, unitățile bisericești care dispun de servicii medicale sau sociale sunt îndemnate să acorde sprijin, în limita posibilităților. Totodată, în regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, în biserici și, acolo unde este posibil, pe câmpuri, vor fi săvârșite rugăciunile „la vreme de secetă”, cerând lui Dumnezeu, Cel Ce „dă ploaie pe pământ și trimite apă pe câmpii” (Iov 5, 10), cele de folos pentru oameni și întreaga creație. De asemenea, Patriarhia Română îi îndeamnă pe toți credincioșii să manifeste grijă și solidaritate față de persoanele vulnerabile în această perioadă de caniculă. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Clarificare privind articolul publicat de trustul „Ziarul Puterea.ro”, intitulat „Patriarhul Daniel vrea controlul masonilor, braț la braț cu plagiatorul Radu Bălănescu. Exclusiv”
În data de 9 octombrie 2022, a fost oficiată slujba de sfințire a picturii bisericii Parohiei Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Ioan Casian Romanul din cadrul Protoieriei Sector 4 București. Din soborul de clerici participanți la acest eveniment a făcut parte și diaconul Cătălin Tohăneanu, fost epitrop al acestei unități de cult între anii 2018-2022, în prezent slujitor la Mănăstirea Bâldana, din cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei.
În acest context, diaconului Cătălin Tohăneanu i-a fost oferită Diploma Omagială 2022 - Anul Omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului cu medalie, pentru sprijinul pe care l-a oferit Parohiei Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Ioan Casian Romanul în demersul de realizare a lucrărilor de pictură a acestui lăcaș, în perioada în care a îndeplinit funcția de epitrop.
Facem precizarea că la momentul acordării distincțiilor menționate diaconului Cătălin Tohăneanu, Arhiepiscopia Bucureștilor nu avea cunoștință de implicarea acestuia în activitățile desfășurate de Marea Lojă Națională din România.
Drept urmare, ținând cont de prevederile art. 123, alin. 8, din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care precizează că: „Fără binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Chiriarhului locului, nu este îngăduit preoților, diaconilor și călugărilor să înființeze, să fie membri sau să participe în asociații, fundații și organizații de orice tip”, Arhiepiscopia Bucureștilor a luat măsuri imediate, retrăgând distincția acordată diaconului Cătălin Tohăneanu în data de 9 octombrie 2022.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor



.jpg)
