În semn de profundă durere față de cei afectați de cutremurele care au lovit recent Venezuela, provocând pierderi de vieți omenești, răniți și imense pagube materiale, Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creștină poporului venezuelean greu încercat de această calamitate. Totodată, ne exprimăm compasiunea față de cetățenii români aflați în Venezuela, cerând Domnului să îi ocrotească, să le dăruiască pace, curaj și sănătate, iar celor care au trecut prin momente de teamă și încercare să le ofere puterea și speranța de a depăși aceste greutăți. În aceste momente de grea încercare, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor trecuți la cele veșnice, pentru grabnica însănătoșire a celor răniți și pentru ocrotirea tuturor celor care au avut de suferit. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român
Joi, 21 mai 2015, la sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, la troiţele şi monumentele acestora din ţară şi străinătate.
La ora 12:00, clopotele tuturor locaşurilor de cult ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.
Reamintim că pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale recente din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare naţională bisericească.
Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Totodată, precizăm că la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)



.jpg)
