În contextul temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă, Patriarhia Română face apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă. Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihnească, pentru scurt timp, în spații umbrite și răcoroase. De asemenea, unitățile bisericești care dispun de servicii medicale sau sociale sunt îndemnate să acorde sprijin, în limita posibilităților. Totodată, în regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, în biserici și, acolo unde este posibil, pe câmpuri, vor fi săvârșite rugăciunile „la vreme de secetă”, cerând lui Dumnezeu, Cel Ce „dă ploaie pe pământ și trimite apă pe câmpii” (Iov 5, 10), cele de folos pentru oameni și întreaga creație. De asemenea, Patriarhia Română îi îndeamnă pe toți credincioșii să manifeste grijă și solidaritate față de persoanele vulnerabile în această perioadă de caniculă. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român
La ora 12:00, în ziua de joi, 10 iunie 2021, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de neuitare, prețuire și recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.
Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească.
Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.
Prin jertfa lor, eroii au contribuit la afirmarea demnităţii poporului român, exprimată în dobândirea independenței, apărarea libertăţii şi realizarea unităţii statului român.
Din acest motiv, Catedrala Națională din București este dedicată memoriei tuturor eroilor români, primul ei hram fiind Înălțarea Domnului - Ziua Eroilor, iar al doilea hram este Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.(Biroul de presă al Patriarhiei Române)
***
Pe 24 noiembrie 2018, Patriarhul României a săvârşit în Catedrala Naţională o slujbă de pomenire a tuturor Eroilor neamului românesc, ale căror nume scrise pe pomelnice au fost aşezate sub Sfânta Masă din Altar.
EVIDENŢA NOMINALĂ A MORŢILOR DE RĂZBOI ROMÂNI (1877-1945)



.jpg)
