În contextul temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă, Patriarhia Română face apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă. Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihnească, pentru scurt timp, în spații umbrite și răcoroase. De asemenea, unitățile bisericești care dispun de servicii medicale sau sociale sunt îndemnate să acorde sprijin, în limita posibilităților. Totodată, în regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, în biserici și, acolo unde este posibil, pe câmpuri, vor fi săvârșite rugăciunile „la vreme de secetă”, cerând lui Dumnezeu, Cel Ce „dă ploaie pe pământ și trimite apă pe câmpii” (Iov 5, 10), cele de folos pentru oameni și întreaga creație. De asemenea, Patriarhia Română îi îndeamnă pe toți credincioșii să manifeste grijă și solidaritate față de persoanele vulnerabile în această perioadă de caniculă. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei în vizită la Patriarhia Română
În ziua de 9 iunie 2015, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit la Reşedinţa Patriarhală o delegaţie a Adunării Naţionale a Bulgariei, condusă de doamna Preşedinte Tsetska Tsacheva, aflată în vizită oficială în România. La întrevedere a mai participat Excelenţa Sa Domnul Aleksandar Filipov, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Bulgaria la Bucureşti.
Doamna Preşedinte Tsetska Tsacheva a mulţumit pentru primire şi a transmis Patriarhului României salutul fratern al Preafericitului Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare. În continuare, Preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei a subliniat relaţiile foarte bune politice, diplomatice, economice şi bisericeşti dintre cele două state vecine, membre ale Uniunii Europene şi Alianţei Nord Atlantice.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a salutat prezenţa în România a delegaţiei Parlamentului Bulgar şi a apreciat relaţiile de bună cooperare dintre cele două popoare vecine. În acest sens, Patriarhul României a menţionat relaţiile tradiţionale de frăţietate dintre cele două Biserici Ortodoxe surori, Română şi Bulgară, relaţii care trebuie intensificate prin dezvoltarea unor proiecte şi programe bisericeşti comune.
În timpul întrevederii, reprezentanţii autorităţilor de stat bulgare au exprimat recunoştinţa pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor etnicilor bulgari din România şi au adresat rugămintea sprijinirii acestei comunităţi în eforturile de rezolvare a problemei spaţiului liturgic pentru credincioşii ortodocşi bulgari din Bucureşti.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că în ultimii ani Patriarhia Română a făcut demersuri pe lângă autorităţile locale din Bucureşti pentru identificarea unui teren unde comunitatea ortodoxă bulgară din Bucureşti să construiască propriul locaş de cult, la dotarea căruia îşi va putea aduce sprijinul şi Arhiepiscopia Bucureştilor.
(Biroul de presă al Patriarhiei Române)



.jpg)
