Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Concurs de artă plastică și literatură la Mărcuța
„Iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele”, așa se intitulează concursul care vineri, 24 mai, și-a desemnat câștigătorii primei ediții. Gazda festivității de premiere a fost Parohia Mărcuța, din Protopopiatul Sector 2 Capitală. Peste 140 de elevi din 16 școli bucureștene au participat la acest concurs cu două secțiuni: artă plastică, având subsecțiunile desen, colaj și pictură, și literatură, cu subsecțiunile proză și poezie.
Începând din luna februarie 2019, peste 140 de elevi din 16 școli bucureștene au participat la concursul intitulat „Iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele”. Manifestarea a fost organizată de Școala Gimnazială nr. 66, din sectorul 2, în parteneriat cu Parohia Mărcuța.
„Aceasta a fost prima ediție a concursului, pe care dorim să-l includem în calendarul anual al activităților educative municipale. Scopul lui este acela de a-i apropia pe copii de Dumnezeu și de semenii lor, și de a-i încuraja să-și manifeste talentul artistic și literar pe o tematică religioasă. Dorim astfel să promovăm valorile creștine, precum iubirea lui Dumnezeu, credința, bunătatea sau curajul, așa cum sunt ele simțite, percepute și mărturisite în limbaj artistic de către copii”, ne-a declarat inițiatoarea concursului, Oana Diaconescu, profesor de religie la școlile gimnaziale nr. 66 și nr. 46 din București.
La rândul său, părintele paroh Gheorghe Dan ne-a mărturisit: „Este vorba de o primă ediție a unui proiect educațional organizat cu concursul Sectorului educațional și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a asigurat și jurizarea. Lucrările plastice premiate sunt expuse în Centrul socio-cultural «Sfinții Împărați Constantin și Elena» al parohiei. Ne bucurăm de acest parteneriat pentru că el vine și în întâmpinarea dorinței noastre de a dezvolta și diversifica activitățile cu copiii din parohie. Noi ne-am propus să fim gazda acestei festivități și să sprijinim material acțiunea, oferind premiile, care au constat în diplome și daruri pentru cei 76 de elevi câștigători. Concursul reprezintă mărturia publică a copiilor de iubire față de Biserică, de familie și de școală, dar și o responsabilizare a celor trei factori care ocrotesc și sprijină munca lor”.
Despre importanța unor asemenea manifestări ne-a vorbit și părintele Adrian Ioan Mirică, fervent organizator de seri cultural-duhovnicești în parohie: „Această formă de activitate este o modalitate de a-i apropia pe copii de cultură și prin ea de Biserică. Școala și Biserica formează familia din afara casei. Activitatea aceasta se înscrie în șirul celorlalte numeroase manifestări cultural-duhovnicești pe care le desfășurăm regulat în parohia noastră. De pildă, marți, 28 mai a.c., aici se va lansa volumul preotului Ionuț Butoiu, din Câmpina, intitulat «Luptă, rabdă și vei trăi», prilej cu care autorul ne va vorbi despre vindecarea sa miraculoasă cu sprijinul Maicii Domnului, dar și de importanța Sfintelor Taine, în speță a Tainei Sfântului Maslu, în viața fiecăruia dintre noi”.
Alexia Maria Voicu, elevă în clasa a V-a, la Școala Gimnazială 32 din București, care a primit Premiul I pentru pictură, a ținut și ea să ne spună că a realizat o icoană a Nașterii Domnului pe scoarță de copac. „Îmi place foarte mult să pictez sfinți pentru că seara mă rog la ei și știu că ei mă ajută în tot ceea ce fac”, ne-a mai mărturisit aceasta.