Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Delegaţie a Mănăstirii Izbuc, în pelerinaj la așezământul monahal din Essex
O delegație de la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor, condusă de stareţul arhim. Mihail Tărău, a făcut o vizită duhovnicească la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, înființată în anul 1959 de noul Cuvios, canonizat de curând, Sfântul Sofronie Athonitul, devenită ulterior Stavropighie patriarhală a Patriarhiei Ecumenice.
În cadrul vizitei, care a avut loc în săptămâna a treia din Postul Mare, la inițiativa Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, delegația monahală a gustat din pacea și liniștea care dăinuie pe pământul englez, datorită sfințeniei vieții Cuviosului Sofronie Saharov, părintele edificator al complexului monastic din comitatul Essex. Pelerinii români au fost întâmpinați de viețuitorii cu diferite origini ai mănăstirii, dar mai ales de frații români din această chinovie.
În urma întâlnirii cu actualul stareț al mănăstirii de la Essex, arhim. Petru Vryzas, pelerinii bihoreni au lăsat câte o mărturie în Cartea de aur a mănăstirii, mulțumind pentru primire și găzduire. În semn de recunoștință, arhim. Mihail Tărău a oferit părintelui Petru o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată în patrimoniul mănăstirii bihorene. Starețul mănăstirii de la Essex a oferit vizitatorilor și Preasfințitului Episcop Sofronie daruri care au constat în cărți duhovnicești și icoane. Vizita se încadrează în contextul împlinirii unui an de când cea mai nouă biserică a Mănăstirii Izbuc a fost sfinţită, primind ca ocrotitori și pe Sfinții Cuvioși Athoniți Siluan și Sofronie.