Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Elevi în vizită la instituții românești din Giula, Ungaria
În cadrul manifestării intitulate „Săptămâna elevilor de la școala generală din cadrul Liceului românesc din Giula”, elevii, împărțiți în mai multe grupe, de câte două clase, au vizitat luni, 9 octombrie, instituțiile românești din orașul Giula, Ungaria: Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria - AȚRU, Centrul de Documentare și Informare al AȚRU, Catedrala episcopală românească „Sfântul Ierarh Nicolae” și sediile celor două săptămânale românești din oraș, „Foaia Românească” și „Cronică”. La catedrală, elevii au fost întâmpinați de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, care le-a vorbit atât despre istoricul și vechimea catedralei și a comunității ortodoxe românești din Giula, cât și despre importanța credinței și a Bisericii în viața credincioșilor, dar și a copiilor. În celelalte zile ale săptămânii, elevii au participat la activități sportive, recreative, de creație și vizionare de filme în limba română, iar la urmă vor fi întrebați despre lucrurile importante care le-au rămas în minte, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.



.jpg)
