Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Eparhiile românești din diasporă solidare cu efortul de ajutorare a refugiaților
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 27 februarie 2022, ierarhii ortodocși români din diasporă au săvârșit Sfânta Liturghie în parohiile vizitate, rostind cuvinte de învățătură în care au tâlcuit sensurile duhovnicești ale textului evanghelic lecturat. De asemenea, în unele comunități românești s-au organizat colecte pentru ajutorarea refugiaților ucraineni din România și Republica Moldova.
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor români din orașul Leipzig, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. În cuvântul său de învățătură, ierarhul a vorbit despre iubirea lucrătoare: „Pornind de la definiția lui Dumnezeu ca iubire, tot ceea ce există are ca fundament iubirea Sa creatoare. De aceea, orice păcat, în orice formă ar fi el, este de fapt îndreptat împotriva iubirii. Ca urmare, toate faptele sunt judecate de Dumnezeu din această perspectivă”. Imediat după Sfânta Liturghie a urmat și o slujbă de binecuvântare a lucrărilor realizate până acum la grădinița parohiei, aceasta fiind construită cu sprijinul autorităților locale, se arată pe site-ul mitropolia-ro.de.
La Parohia ortodoxă românească „Sfântul Antonie cel Mare” din Viena s-a desfășurat, în ultimele două sâmbete, tradiționalul atelier de mărțișoare. Participanții, copii, tineri, mame și alte persoane interesate, au realizat numeroase mărțișoare din materiale diferite, respectând o anumită tematică. Acestea au fost oferite spre achiziționare credincioșilor sosiți duminică la Sfânta Liturghie, banii strânși fiind dedicați proiectelor caritabile ale parohiei. În aceeași zi a fost organizată și o colectă pentru sprijinirea refugiaților ucraineni ajunși în ultimele zile în țara noastră.
Italia
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul”-Rivarolo din provincia Torino. La eveniment a fost prezent și primarul localității Rivarolo care a mulțumit comunității românești pentru implicarea în programele sociale și în proiectele culturale desfășurate aici. La final a fost organizată o colectă destinată ajutorării celor aflați în suferință ca urmare a războiului din Ucraina, destinatarii ei fiind refugiații ucraineni din România și din Republica Moldova, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.
Totodată, în mai multe comunități românești din Italia au fost organizate ateliere și târguri de mărțișoare. Cu acest prilej, copiii din Parohia Verona 1 au confecționat pe parcursul ultimelor trei săptămâni, în cadrul proiectului „La mijlocul cerului”, mărțișoare pe care le-au prezentat într-o expoziție cu vânzare. Toate fondurile strânse au fost destinate proiectului de ajutorare a refugiaților ucraineni din România și Republica Moldova, desfășurat de Episcopia Italiei.
Spania
Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, s-a aflat duminică în mijlocul comunității Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Benidorm, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. În cuvântul său de învățătură, ierarhul a explicat pasajul evanghelic lecturat. La final, Preasfinția Sa a oferit părintelui paroh Cristian Chiorescu Ordinul „Sfântul Iacob cel Mare” pentru întreaga misiune desfășurată până acum. În continuare, ierarhul a săvârșit slujba sfințirii pietrei de temelie pe terenul obținut de comunitate pentru construirea viitoarei biserici parohiale, se arată pe site-ul obispadoortodoxo.es.
Marea Britanie
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, slujbele prilejuite de hramul Parohiei „Sfântul Ioan Casian” din Oxford au fost săvârșite de Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Sâmbătă, 26 februarie, Preasfinția Sa a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia. Duminică, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, fiind serbat cu anticipație și ocrotitorul duhovnicesc al parohiei, Sfântul Cuvios Ioan Casian.
Suedia
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Göteborg, săvârșind Sfânta Liturghie în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”. De asemenea, Preasfinția Sa a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru doi adulți suedezi, informează TRINITAS TV. „Sunt vremuri tulburi, de război și de încercare, însă cea mai mare biruință pentru un creștin nu este cea a forței militare, ci cea a cuceririi Împărăției cerurilor. Să ne străduim să dobândim cu toții Raiul și să ne rugăm pentru pacea lumii și pentru sfârșitul acestui război care aduce atâta durere”, a spus ierarhul în cuvântul său.
Ungaria
Credincioșii Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Săcal, din Bihorul Unguresc, au primit vizita Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre importanța faptelor omului, a milosteniei și a altruismului, dobândite prin relația personală cu Hristos Domnul.