Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Hramul Parohiei Ortodoxe Românești din Dubai, Emiratele Arabe Unite
Parohia Ortodoxă Românească din Dubai, Emiratele Arabe Unite, recent înființată, și-a sărbătorit de Nașterea Maicii Domnului primul hram. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a delegat pe părintele protosinghel Iachint Vardianu de la Mănăstirea Radu Vodă din București pentru a participa la evenimentele prilejuite de inaugurarea parohiei.
În frumoasa biserică ortodoxă a comunității Patriarhiei Antiohiei și a întregului Orient din Jebel Ali-Dubai, în ziua de 7 septembrie, a fost oficiată slujba Vecerniei, în cadrul căreia a avut loc instalarea ca paroh al parohiei românești din Dubai a preotului Alexandru Truşcan. La această primă slujbă, comunitatea a fost onorată de prezența Preasfințitului Părinte Gregorios, Episcopul Emiratelor Arabe Unite, din Patriarhia Antiohiei.
În data sărbătoririi hramului, 8 septembrie, Preasfințitul Părinte Gregorios a oficiat Sfânta Liturghie, prilej cu care a urat bun-venit preotului Alexandru Trușcan, aducând cuvinte de încurajare în noua misiune. „Printre invitați, la ambele evenimente, au fost și diplomați ai statului român, în frunte cu Nicoleta Teodorovici, consul general al României în Dubai. În ziua de 11 septembrie, în noul sediu al Consulatului General al României în Dubai, a fost organizată o recepție în cinstea inaugurării Parohiei Ortodoxe Române din Emiratele Arabe Unite. La acest eveniment au fost aduse mulțumiri membrilor Comitetului de inițiativă pentru înființarea parohiei care s-au implicat în demararea proiectului de a avea o biserică românească în Emirate. Cu acest prilej au fost aleşi consilierii parohiali, care vor avea misiunea de a sprijini activitățile din parohie. Părintele protosinghel Iachint Vardianu a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a îndemnat credincioşii să se implice cu acelaşi entuziasm pentru ca proiectul bisericii româneşti din Dubai să ajungă să se realizeze, spre slava lui Dumnezeu şi spre unitatea comunității româneşti din Emirate”, ne-a transmis preotul paroh Alexandru Trușcan. (M. N.)