În perioada 20‑26 noiembrie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă serie de slujiri, întâlniri pastorale și activități misionare în Regatul
Hramul Parohiei „Sfinții Ioachim și Ana” din Seattle
Duminică, 7 septembrie, Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din orașul american Seattle și-a sărbătorit hramul, prilej de bucurie și întărire sufletească pentru întreaga comunitate. Întrucât dinamica vieții cotidiene din Statele Unite impune credincioșilor un ritm alert, cu multă trudă în timpul săptămânii, praznicul ocrotitorilor bisericii a fost celebrat în zi de duminică pentru a face posibilă participarea deplină a tuturor.
Sărbătoarea a fost inaugurată în ajun prin primirea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, care a fost întâmpinat de cler și credincioși cu emoție și evlavie. A urmat săvârșirea Vecerniei cu Litie, iar Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evocat rolul providențial al Sfinților Părinți Ioachim și Ana în istoria mântuirii.
Sărbătoarea din ziua hramului a culminat cu Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de Părintele Mitropolit, alături de care s-au rugat starețul Schitului „Sfânta Ana” din Muntele Athos și preoții slujitori ai parohiei. Împreună, clericii și poporul credincios au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate asupra acestei comunități, iar la sfârșitul Liturghiei au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la Domnul, cei prin a căror osteneală și dărnicie s-au așezat temeliile lăcașului. În cuvântul de învățătură rostit la final, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a adus în atenția celor prezenți lucrarea tainică a smereniei, pusă în contrast cu primejdia mândriei, și a îndemnat la o viață curățită de egoism și plină de lumina lui Hristos.
Sărbătoarea a continuat apoi în plan cultural și comunitar. În sala socială a parohiei, ansamblul etnofolcloric „Datia” a susținut un spectacol de o rară măiestrie artistică în care tradițiile românești de toamnă au fost readuse la viață prin dansuri pline de energie, prin recitări de poezie și prin cântece înălțătoare. Arta populară a devenit, astfel, mijloc de comuniune între generații și punte între continentul american și rădăcinile românești din veșnicia satului. În încheiere, doamnele parohiei au oferit tuturor participanților o agapă îmbelșugată, rod al dragostei și al hărniciei, ce a devenit icoană vie a comuniunii frățești și a ospitalității creștine. Hramul din acest an a constituit nu doar o cinstire solemnă a ocrotitorilor spirituali ai parohiei, ci și o reafirmare a prezenței vii a Ortodoxiei românești pe meleaguri americane, ne-a transmis părintele paroh Ștefan Drăgoi.






