Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Mănăstirea „Buisson Ardent”, afectată de inundații
Recentele inundații abundente din Franța au afectat grav și Mănăstirea „Buisson Ardent” („Rugul Aprins”), situată în Villardonnel, departamentul Aude, din sudul Franței. Comunitatea monahală, închinată Învierii Domnului și aflată sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe antiohiene din Europa de Vest și Centrală, a suferit daune importante, apa pătrunzând în clădirile ansamblului monahal până la nivelul umerilor, potrivit celor declarate de călugărițe pentru www.lindependant.fr. Dezastrul a început în jurul orei 3 dimineața, când veranda parterului a cedat sub presiunea apei crescânde, ușile interioare fiind și ele smulse de șuvoaie. Capela a fost unul dintre locurile cele mai grav afectate de ape. Deși cărțile liturgice au fost distruse de mâl și de apă, frescele au rămas intacte.
Pentru evacuarea apei, ștergerea pereților, uscarea obiectelor și reasamblarea mobilierului, cele peste 20 de monahii ale comunității au fost ajutate de o serie de voluntari localnici.
Comunitatea a rămas însă fără una dintre călugărițele din obște, sora Elisabeta (88 de ani), care, în dimineața zilei de 16 octombrie, a fost găsită moartă sub arborii care înconjurau mănăstirea.
În ajutorul mănăstirii a venit și Parohia Ortodoxă „Buna Vestire” din Angers, care a luat inițiativa înființării unui cont de urgență pentru strângerea de fonduri în vederea efectuării reparațiilor. Cei care vor să ajute mănăstirea, pot face o donație direct în contul mănăstirii (https://orthodoxie-production-fsjtw1vvqd.netdna-ssl.com/wp-content/uploads/2018/10/RIB_BA.pdf), sau pot contacta Parohia Ortodoxă din Angers accesând linkul: https://orthodoxes-angers.blog4ever.com/comment-nous-contacter.