Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Moaștele sfântului din Penza, neatinse de flăcări
Moaștele Sfântului Ioan de Kocetovka au scăpat neatinse de focul care a distrus Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din satul Kocetovka, în regiunea Penza a Rusiei. „Biserica a ars, dar, prin mila lui Dumnezeu, moaștele Sfântului Ioan de Kocetovka, sfântul din Penza, canonizat în 2018, sunt intacte”, potrivit unui comunicat de presă al eparhiei. Focul s-a produs în noaptea de 9 spre 10 martie 2019, iar turnul clopotniței a ars, apoi acoperișul și pereții bisericii din lemn. Clerul și localnicii au încercat să stingă focul, dar flăcările s-au răspândit prea repede. Cauzele incendiului par să fi fost de natură electrică. Moaștele Sfântului Ioan de Kocetovka au fost duse temporar la Mănăstirea „Schimbarea la Față a Domnului”, din Penza.
Un articol din revista „Orthodoxie” arată că Fericitul Ioan, nebun pentru Hristos, s-a născut pe 1 ianuarie 1839 în Kocetovka, în regiunea Penza. În timpul unei vizite la Lavra Peșterilor din Kiev, el a primit binecuvântarea de a viețui ca nebun pentru Hristos, ceea ce a și făcut vreme de 26 de ani, până la mutarea sa la Domnul. A trăit într-o sărăcie lucie, în iubirea totală a aproapelui, împărțind tot ceea ce primea. Avea darul înainte-vederii, adesea anticipând incendiile.
A fost venerat de credincioși pentru smerenia, blândețea și viziunea sa, făcând minuni prin rugăciune. S-a mutat la Domnul în ziua de 12 iunie 1886, la vârsta de 47 de ani, și a fost îngropat lângă Altarul bisericii parohiale. A fost canonizat la nivel local, pe 14 iulie 2018.



.jpg)
