Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Moment de bilanț în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
Membrii forului deliberativ eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-au întrunit marți, 14 februarie, sub președinția chiriarhului român din Italia, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, în ședința de lucru în cadrul căreia a fost prezentat bilanțul activității Administrației eparhiale din anul 2022. În aceeași zi a avut loc și a noua ediție a Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Cele două întruniri au fost găzduite de Centro Mariopoli PAFOM, din localitatea Castel Gandolfo, în vecinătatea Romei, și s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în cadrul lor fiind discutate aspecte privind activitatea la nivel eparhial din anul precedent, dar au fost prezentate și proiecte pentru anul în curs.
Ziua a debutat cu slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, la finalul căreia Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a adresat participanților un cuvânt de binecuvântare și de bun venit, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.
În continuare, în cadrul lucrărilor sesiunii ordinare a Adunării eparhiale, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a prezentat Darea de seamă privind activitatea pastoral-misionară, catehetică și culturală, socială și administrativă a eparhiei din 2022, precum și perspectivele pastoral-misionare, social-filantropice și culturale pentru anul 2023, dedicat de Patriarhia Română pastorației persoanelor vârstnice și imnografilor și cântăreților bisericești (psalți). În acest context, a fost evidențiat faptul că opera socială a eparhiei a depășit suma de 1.640.000 de euro, incluzând și ajutoarele acordate în cadrul proiectelor eparhiale consacrate.
În partea a doua a zilei s-au desfășurat lucrările celei de-a noua ediții a Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în cadrul cărora au fost prezentate două noi proiecte destinate în principal tinerilor (Asociația „Nepsis Italia” și aplicația mobilă THEOFANIA), în timp ce Asociația „San Lorenzo dei Romeni” a prezentat un clip video privind campania de promovare a acțiunilor filantropice încheiate sau în curs de desfășurare.
Totodată, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a susținut cateheza „Imnografia creștină - Tezaur catehetic, dogmatic și doxologic inestimabil al Bisericii”, la finalul căreia a fost organizată o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Lucrările congresului s-au încheiat cu un cuvânt concluziv, urmat de rugăciunea de închidere a lucrărilor. În după-amiaza aceleiași zilei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a avut o întâlnire pastorală cu soțiile clericilor din eparhie, prezente la congres. Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania s-a întâlnit cu membrii mireni prezenți la eveniment, iar clericii au participat la o sesiune de lucru propusă de o comisie a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, despre proiectele și granturile din anul 2023.