Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Momente de rugăciune și binecuvântare în comunități românești din străinătate
În Duminica a 17-a după Rusalii, 6 februarie 2022, ierarhii ortodocși români din diasporă au vizitat comunități unde au săvârșit Sfânta Liturghie și au rostit cuvinte de învățătură în care au tâlcuit pasajul evanghelic rânduit de la Matei 15, 21-28. În Italia, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a aflat în Parohia „Întâmpinarea Domnului”-Civitavecchia, unde a binecuvântat ansamblul de joacă pentru copiii parohiei și a sfințit o troiță închinată eroilor români de pretutindeni.
În Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Viena, Austria, s-a desfășurat joi, 3 februarie 2022, conferința preoțească cu tema „Pastorația în diasporă: priorități și șanse”, se arată pe mitropolia-ro.de.
La conferința prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, au participat preoți din comunitatea ortodoxă română din Viena, Austria de Jos și Burgenland.
În cele 25 de parohii românești din Austria au fost săvârşite, în anul 2021, 762 de botezuri, 93 de cununii şi 64 de înmormântări, se arată pe același site.
Italia
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 6 februarie 2022, Sfânta Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului eparhial de la Roma, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe episcopia-italiei.it.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat credința femeii cananeence: „Dacă la poporul iudeu se aștepta să descopere o trăire autentică a credinței și află, de fapt, o receptare extrem de superficială a acesteia, Mântuitorul vede în această femeie păgână o asumare reală a încrederii în Cel pe Care Îl numește Domn. Credința femeii nu este o manifestare exterioară, ci una care vine din inimă, drept urmare și răspunsul Domnului este pe măsura voinței și credinței acesteia. Astfel suntem și noi chemați să cercetăm mai mult pe cele ale inimii, pentru a ne trăi cu mai multă seriozitate propria chemare de creștini”.
În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Întâmpinarea Domnului”-Civitavecchia, Italia, păstorită de părintele paroh Ioan Dimulescu. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat ansamblul de joacă pentru copiii parohiei și a sfințit o troiță închinată eroilor români de pretutindeni, se arată pe episcopia-italiei.it.
Spania
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor bisericii cu hramul „Întâmpinarea Domnului” din Mejorada del Campo, Spania, care și-a sărbătorit hramul, se arată pe obispadoortodoxo.es.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, și a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat smerenia femeii cananeence: „Cananeanca avea sufletul și inima deschisă, avea credință puternică și multă răbdare și mai mult s-a smerit. Cultivând virtutea smereniei, ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu, precum femeia cananeancă. Prin smerenie L-a cunoscut pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu”.
Comunitatea ortodoxă română din Mejorada del Campo este păstorită de părintele paroh Sergiu Covaci.
În ajun, 5 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu în Parohia „Sfântul și Dreptul Simeon” din Mallen, Spania, se arată pe obispadoortodoxo.es.
Duminică, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, și a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că Sfântul și Dreptul Simeon este o pildă a răbdării și credincioșiei.
Ungaria
În Duminica a 17-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea Săcal - Bihorul Unguresc, Ungaria, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre tăria în credință, răbdarea și dragostea jertfelnică a femeii cananeence.
De asemenea, Preasfinția Sa a săvârșit o slujbă de pomenire la împlinirea a șase ani de la trecerea la cele veșnice a lui Mihai Monok, membru în Consiliul parohial.
La final, părintele paroh Ionuț Negrău și-a luat rămas bun de la credincioși, întrucât urmează să fie instalat preot în Parohia Micherechi.
Danemarca
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia românească „Nașterea Maicii Domnului” din Copenhaga, Danemarca. La slujbă a fost prezent și Alexandru Grădinar, ambasadorul României în Regatul Danemarcei și Islanda, informează TRINITAS TV.
La final, cei prezenți au primit daruri din partea ierarhului.