Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
Popas de rugăciune într‑o parohie românească din Germania
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a vizitat duminică, 2 octombrie, comunitatea românească din Garmisch-Partenkirchen, situată la poalele celui mai înalt munte din Germania, se arată pe site-ul mitropolia.de.
Mitropolitul român a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor ales de slujitori, din care au făcut parte părintele Alexandru Nan, protopop al Bavariei, părintele paroh Dumitru Aman, precum şi alţi preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre iubirea vrăjmașilor, evocând regula de aur a creștinismului: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea”. De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim a mai făcut referire la Sfântul Siluan Atonitul, care spunea că semnul distinctiv al creștinului este iubirea vrăjmașilor: „Cine nu este capabil să iubească pe cel ce îi face rău, îl chinuiește, îl nedreptățește, acela nu se poate numi creștin”.
La final, Înaltpreasfinţia Sa i-a oferit preotului catolic decan al zonei Garmisch-Partenkirchen o diplomă de mulţumire pentru tot ajutorul oferit comunităţii ortodoxe româneşti.



.jpg)
