A doua conferință semestrială de toamnă în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, la care au participat preoții și diaconii din protopopiatele din zona de nord a Italiei, a avut loc marți, 19 noiembrie.
Românii din regiunea Piemonte vor avea o nouă biserică
Marți, 4 iunie, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a sfințit piatra de temelie a bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului” și „Sfântul Cuvios Gherasim din Kefalonia”.
Din soborul de preoți slujitori au făcut parte părintele protoiereu Cristian Ștefan (Protopopiatul Piemonte 3), părintele protoiereu Marius Floricu (Protopopiatul Piemonte 1), părintele protoiereu Constantin Sorin Filip (Protopopiatul Liguria) şi 25 de clerici invitați, care s-au rugat ca Bunul Dumnezeu să întărească acest drum minunat la care comunitatea ortodoxă română din Settimo Torinese a fost chemată.
De asemenea, la eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităților civile și religioase române și italiene, printre ei numărându-se Cosmin Dumitrescu, consulul general al României la Torino; Elena Piastra, primarul orașului Settimo Torinese; Don Andrea Pacini, reprezentantul Bisericii Romano-Catolice, precum și numeroși invitați care și-au manifestat susținerea necondiționată față de comunitatea românească.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a oferit, ca semn de prețuire și de apreciere, mai multe Gramate episcopale membrilor Consiliului parohial, prezbiterei Luiza Daniela Burcescu și părintelui paroh Paul Porcescu, care a fost hirotesit în treapta de iconom.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul a vorbit despre necesitatea și importanța construirii unei biserici, precum și despre fericirea de a te naște într-o generație pe care Domnul să o găsească vrednică de această lucrare minunată: „S-au început lucrările, s-a turnat temelia și s-a sfințit piatra de temelie. Restul este pedagogia lui Dumnezeu, cu fiecare în parte, până la sfințirea lăcașului de cult”.
La final, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, părinților protopopi, părinților slujitori, autorităților prezente la eveniment, precum și tuturor donatorilor și ostenitorilor.
Mulțumiri deosebite au fost aduse domnului Gheorghe-Florin Cârciu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, și domnului Radu Cosma, director în cadrul aceluiași departament. Proiectul de construcție a noii biserici este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Parohia „Sfântul Ioan de la Râșca și Secu” din Settimo Torinese a fost înființată de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Eparhiei Ortodoxe Române a Italiei, în luna septembrie a anului 2017, și a fost încredințată spre păstorire preotului Paul Porcescu.
Inițial, s-au făcut demersurile necesare obținerii unui lăcaș de slujire, astfel că, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire protoiereu Lucian Roșu, părintele Paul a luat legătura cu reprezentanții comunității catolice, iar începând cu ziua de 3 decembrie 2017, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, s-a oficiat prima Sfântă Liturghie în biserica intitulată „Chiesa Succursale della Consolata” din Settimo Torinese, unde, momentan, se slujește și în prezent.
De buna desfășurare a activităților școlii parohiale se ocupă diaconul Valentin Petraru și soția sa, Mădălina.
Departamentul pentru comunicare și imagine al Protopopiatului Piemonte 3
Cum puteţi ajuta construirea bisericiiToți cei care doresc să ajute cu materiale de construcții sau muncă voluntară pot contacta numărul de telefon 3398409916 (Vasile Mihăilă). În plus, cei care doresc să ajute cu donații o pot face la biserică sau în contul parohiei: Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului”. Nume: Parohia Ortodoxă Settimo Adresa: via Luigi Einaudi 6bis, cod poștal 10036, oraș Settimo Torinese, Italia Cont - Intesa San Paolo: IT04B0306909606100000154571 Codice BIC / SWIFT BCITITMMK55 - INTESA SANPAOLO SPA Italy Detalii tranzacție: sostegno costruzione nuova chiesa. |