Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Rugăciune și comuniune ortodoxă la început de an în diasporă
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 2 ianuarie 2022, ierarhii ortodocși români din diasporă s-au reîntâlnit cu credincioşii aflați în afara granițelor țării. În comunitățile vizitate, au săvârșit Sfânta Liturghie, au tâlcuit pasajul evanghelic rânduit și i-au binecuvântat pe cei prezenți.
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 2 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” Nürnberg II - Langwasser, Germania, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, se arată pe mitropolia-ro.de.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre importanța Duhului Sfânt în viața creștinului. „E bine să știm că nimic nu se întâmplă în viața bisericească, în viața noastră, în viața lumii fără Duhul Sfânt, fiindcă El este Dătătorul de viață. El susține viața, o promovează, o înnoiește, deși este Persoana cea mai misterioasă. Pe Tatăl Îl cunoaștem în creația de care ne vorbește cu deosebire Vechiul Testament, pe Fiul Îl cunoaștem din relatările Sfintelor Evanghelii, iar pe Duhul Sfânt nu-L cunoaștem decât prin simțirea Lui în străfundul ființei noastre. Duhul Sfânt S-a arătat la Botezul Domnului în chip de porumbel, apoi la Cincizecime în chip de limbi de foc”.
Parohia „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” Nürnberg II - Langwasser a fost înființată în anul 2021 și este păstorită de părintele ieromonah Ioan Popoiu.
Spania
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Proroc Daniel” din Villarobledo, Spania, păstorită de părintele paroh Liviu Frone, se arată pe obispadoortodoxo.es.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit de la Marcu 1, 1-8, care relatează predica Sfântului Ioan Botezătorul: „Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul, el ne îndeamnă să umblăm pe căile Domnului. El ne îndeamnă la pocăință. El îi boteza pe cei care veneau să se boteze în râul Iordan, dar numai cu apă, nu și cu Duh. Botezul Sfântului Ioan este o preînchipuire a Botezului creștin. Suntem chemați, fiecare dintre noi, să pregătim calea Domnului. Pregătirea constă în curățirea sufletului de păcate. Domnul dorește să se odihnească în fiecare dintre noi, în sufletul nostru, însă fiecare trebuie să pregătească această cale pe care Domnul să vină înspre noi. Rugăciunea împletită cu pocăința și cu spovedania curățesc sufletul nostru și îl pregătesc pentru întâlnirea cu Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa.
La final, părintele paroh Liviu Frone a fost hirotesit sachelar.
În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Madrid, Spania.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre lucrarea de pregătire a venirii lui Mesia, desfășurată de Sfântul Ioan Botezătorul, se arată pe același site.
Ungaria
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârșit în 2 ianuarie Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Gyula, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre semnificația Botezului creștin, explicându-le că se săvârșește în numele Preasfintei Treimi și este oficiat de episcopi și preoți, urmașii Sfinților Apostoli ai Mântuitorului, spre deosebire de Botezul pocăinței, săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul, care este premergător al Botezului creștin și a fost făcut în special pentru a-L arăta lumii pe Mântuitorul și a-i pregăti pe oameni de primirea învățăturilor creștine, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Ungariei.
Danemarca
În Duminica dinaintea Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă românească „Nașterea Maicii Domnului” din Copenhaga, capitala Danemarcei.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre viața și virtuțile Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, pomenit în această duminică: „A trăit la cumpăna secolelor 18 și 19. A ajuns pe cele mai înalte culmi ale sfințeniei. Îi întâmpina pe toți cu mare bucurie și în fiecare clipă, atunci când îi binecuvânta și îi îmbrățișa pe cei care îl cercetau, le spunea «Hristos a înviat!» Făcea un Paști din fiecare întâlnire cu aproapele său. De aceea, în acele vremuri, în timp ce întunericul se răspândea luând chipul falselor lumini, Sfântul Serafim răspândea lumina cea curată și adevărată a slavei lui Dumnezeu”.
Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit și Taina Sfântului Botez pentru catehumenii Petru Johansson și Maria-Serafima.
Italia
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei” din Rocca di Papa, Italia, păstorită de preotul paroh Ovidiu Szasz, unde a săvârșit Sfânta Liturghie cu ocazia hramului acestei comunități.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a prezentat credincioșilor aspecte din viața Sfântului Ierarh Silvestru, ocrotitorul acestei parohii. „Începutul fiecărui an aduce comunității din Rocca di Papa o îndoită bucurie. Pe de o parte, debutul noului an, în care fiecare ne punem nădejdea în Domnul, ca să ne dăruiască bucurii, sănătate și spor duhovnicesc, iar, pe de altă parte, prăznuirea, în 2 ianuarie, a ocrotitorului acestei parohii, Sfântul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, unul dintre cei dintâi episcopi ai cetății eterne și un exemplu de întâistătător al Bisericii lui Hristos prin misiunea împlinită la cârma episcopiei, dar și un ascet al Evangheliei Domnului”, a spus Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania.