Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Sesiune de evaluare și conferință internațională despre diasporă la Madrid
La finalul lunii octombrie 2022, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, din Madrid, a avut loc sesiunea anuală de evaluare a Centrului Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” (CDS) din Paris. În cadrul acestei reuniuni au susținut examene cursanți ai celor șase programe de studiu organizate de-a lungul ultimilor doi ani academici, dată fiind imposibilitatea coordonării acestei întâlniri în 2020 și în 2021.
Odată cu sesiunea de evaluare, CDS Paris a organizat și conferința internațională „Misiunea în comunitățile creștin-ortodoxe din Europa Occidentală. O privire spre trecut, cu un ochi spre viitor”. Au participat Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale; Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei; Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia; Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei; cadre didactice universitare de la facultățile de teologie ortodoxă din București și Cluj-Napoca, cercetători și clerici din România, Franța, Marea Britanie, Spania, Elveția și Italia.
Pe parcursul celor două zile de comunicări și dezbateri, s-a discutat despre cauzele migrației românilor, despre clivajul dintre identitatea etnică și cea ortodoxă, despre slujirea liturgică în limba română sau/și în limba țării gazdă, despre importanța educației religioase a generațiilor de copii și tineri români care trăiesc în diferite țări ale Europei Occidentale, precum și despre alte aspecte extrem de complexe ale pastorației și misiunii în diasporă.
Putem vorbi despre un veritabil paradox românesc. Din punctul de vedere al ciclului economic, România parcurge cea mai bună perioadă din întreaga noastră istorie. Avem azi un PIB mai mare de patru ori decât în 1989. Şi, totuşi, asistăm la un cataclism demografic intern, cu o populaţie care ajunge la nivelul anilor 1960.
Astfel, România este pe primul loc la numărul cetățenilor adulți cu rezidență în alte țări ale Uniunii Europene. Pe locul al doilea se află Polonia, cu mențiunea că această țară are o diasporă de două ori mai mică decât a României, având însă o populație de două ori mai mare. Diaspora românească a crescut cu circa 800.000 de persoane în ultimii 8 ani, ceea ce echivalează cu plecarea în străinătate, în fiecare an, a unui întreg oraș de mărimea localității Piatra Neamț. Cifra nu include persoanele sub 15 ani sau pe cele de peste 64 de ani și nici pe românii care au migrat în țări din afara Uniunii Europene, precum SUA sau Elveția. De fapt, cifrele reale ale migrației românești sunt mult mai mari, ele nefiind cu adevărat cunoscute.
Pe termen lung, următoarea provocare pe care o va avea de înfruntat Biserica Ortodoxă Română este aceea a păstoririi unor credincioși care s-au născut în afara țării și care nu mai au reperele identitare atât de bine impregnate ca cele care definesc generațiile de migranți de ieri și de astăzi. Pentru mulți dintre copiii compatrioților noștri care s-au născut, au crescut și s-au educat în alte țări, limba română este o limbă străină, iar credința părinților li se poate părea irelevantă pentru mozaicul religios sau, dimpotrivă, secularizarea profundă în care ei trăiesc. De aceea, este foarte important ca, pe de o parte, slujbele să fie săvârșite bilingv, iar, pe de altă parte, să li se explice copiilor că o credință ortodoxă trăită și mărturisită îți ordonează și îți limpezește viața, îți aduce în dar bucuria descoperirii iubirii nemărginite a lui Dumnezeu. Prin urmare, Biserica are datoria să păstreze și să sporească devotamentul și responsabilitatea față de românii din diasporă, întrucât doar prin implicarea activă în viața comunităților de peste hotare poate fi evitată diluarea culturală și spirituală a românilor de pretutindeni.
Conferința de la Madrid face parte din proiectul de cercetare multianual Diaspora ortodoxă română: misiune, provocări, perspective, lansat anul trecut de CDS Paris, în colaborare cu Centrul de Studii Misionare și Nomocanonice al Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca.
La finalul întâlnirii, după înmânarea diplomelor absolvenților, pr. conf. dr. Patriciu Vlaicu, coordonatorul secțiunii în limba română a CDS Paris, a anunțat cele patru programe de studiu care vor fi organizate în cursul anului academic 2022-2023. Detalii despre acestea vor fi disponibile în perioada următoare pe website-ul CDS Paris - www.teologie.eu.