Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Sfinţire de biserică românească la Paris
În ajunul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur, sâmbătă, 29 ianuarie, numeroşi credincioşi români şi francezi au participat la slujba de sfinţire a bisericii româneşti închinate celor trei „mari dascăli ai lumii şi ierarhi” din regiunea La Courneuve - Paris, Franţa.
Slujba de târnosire a fost săvârşită după rânduială, în limbile română şi franceză, de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Iov de Telmessos, Exarh al Patriarhiei Ecumenice pentru Parohiile Ortodoxe de Tradiţie Rusă din Europa Occidentală şi reprezentant la Consiliul Mondial al Bisericilor; Înaltpreasfinţitul Părinte Ignatie, Mitropolitul pentru Europa Occidentală şi Meridională al Patriarhiei Antiohiei; Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului; Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei; Preasfinţitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale; Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
La finalul slujbei de târnosire, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a subliniat faptul că orice biserică, prin săvârşirea slujbei de târnosire, devine casă a lui Dumnezeu şi poartă către Împărăţia cerurilor. Totodată, ierarhul român a explicat pe scurt semnificaţia aşezării registrelor iconografice din veşmântul pictural al sfintelor lăcaşuri ortodoxe.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a sfinţit cu Sfântul şi Marele Mir Sfintele Antimise dăruite la sfârşitul anului trecut comunităţilor din diasporă de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acestea urmând a fi oferite preoţilor din fiecare parohie românească din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale.