Prezenţa românilor care au trăit ori vieţuiesc în Austria este o parte constitutivă a unei existenţe comune de aproape trei veacuri şi jumătate. Provincii cu majoritate de populaţii româneşti au aparţinut Imperiului habsburgic: Transilvania (1688-1918), Oltenia (1718-1739), Banat (1718-1918) şi Bucovina (1775-1918). Românii au fost în vremea monarhiei o prezenţă însemnată, 7% din populaţia imperiului. Peste 200 de familii române erau stabilite în Viena în anul 1899.
Sfințirea bisericii parohiei ortodoxe române din localitatea italiană Potenza‑Picena
În ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, 1 octombrie, biserica parohiei ortodoxe române cu hramul „Sfântul Ierarh Chiril al Ierusalimului”, din localitatea italiană Potenza-Picena, provincia Macerata, Italia, a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, și de Preasfințitul Părinte Arhiereu- vicar Atanasie de Bogdania, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe site-ul eparhiei, episcopia-italiei.it.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a vorbit despre momentul important al târnosirii noului lăcaș, despre faptul că, prin această slujbă, totul se dăruiește lui Dumnezeu, subliniind că oamenii sunt chemați să devină ei înșiși biserică, prin darurile Sfântului Duh primite la Sfântul Botez.
Pentru toată osteneala depusă la restaurarea și împodobirea lăcașului de închinare, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan le-a oferit părintelui paroh Oleg Bonari și prezbiterei Angela distincția „Crucea Episcopiei Italiei”.
La această zi de bucurie au participat și autoritățile civile și religioase din localitate, care au adresat felicitări și mulțumiri părintelui și comunității pentru toate cele împlinite.
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Chiril al Ierusalimului” a fost înființată în anul 2010, iar părintele Oleg Bonari a fost numit preot paroh. În anul 2017, parohia a primit de la Arhiepiscopia Catolică din orașul Fermo o biserică ce a necesitat un amplu proces de renovare.
Lăcașul a fost împodobit cu catapeteasmă, icoane și cu toate cele necesare săvârșirii slujbelor. Adresa bisericii este: Chiesa Sant’ Ubaldo, Contrada Garibaldi 172, Passo di Treia, Potenza-Picena.



