Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Sfințirea clopotelor noii biserici românești din Viena
În Duminica Rusaliilor, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a săvârșit prima Sfântă Liturghie și Vecernia specială „a plecării genunchilor” în noua biserică românească din Viena cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ștefan cel Mare”, construită după modelul bisericii de la Mănăstirea Voroneț. La final, ierarhul a sfințit clopotele noului locaş.
Lucrările de construcție de la noua biserică din Viena se apropie de final. În ziua hramului, după slujba Vecerniei speciale, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, înconjurat de un sobor de slujitori, a sfințit cele trei clopote turnate în vara anului trecut la cunoscuta turnătorie Grassmayr din Innsbruck, Austria.
„După multă muncă, am reușit ca în acest an, de ziua hramului, să săvârșim prima Sfântă Liturghie în biserica ce se află încă în construcție, dar care și-a primit în mod desăvârșit forma ei arhitecturală, mai ales în interior. Am încununat această zi prin sfințirea celor trei clopote donate de trei familii care locuiesc în Viena. Desigur, biserica va deveni o mângâiere și speranță pentru toți cei care o vor privi și vor păși în ea spre închinare; va deveni o oază spirituală pentru toți cei care caută liniștea sufletească. De aceea, ea nu va fi îngrădită, ci va fi deschisă tuturor. Astăzi, biserica aceasta a primit în mod simbolic, prin sfințirea clopotelor, menirea de a chema credincioșii spre Hristos Domnul”, a declarat, pentru TRINITAS TV, părintele paroh Emanuel Nuțu.
Clopotul mare cântărește 270 de kilograme, cel mijlociu, 137 de kilograme, iar cel mic, 82 de kilograme, fiind armonizate în tonul Do-Mi-Sol și înfrumusețate cu icoanele sfinților ocrotitori ai familiilor donatoare, precum și cu imagine florală sub formă de ghirlandă. La final, ctitorii clopotelor au primit gramate mitropolitane ca semn de recunoștință și aleasă prețuire.
Lucrările de construcție începute la sfârșitul anului 2018 vor fi finalizate în luna august 2020, urmând apoi realizarea picturii interioare și exterioare. Biserica este ridicată într-un cartier nou, de aproximativ 20.000 de locuințe, în apropierea parcului Prater.
Vizite la parohii din capitala Austriei
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a vizitat în preajma sărbătorii Rusaliilor mai multe parohii din Viena. Sâmbăta, 6 iunie 2020, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Wiener Neustadt, rugându-se pentru sufletele celor adormiți împreună cu părintele paroh Răzvan Florin Gască. În seara aceleiași zile, vizita a continuat în orașul Bruck an der Leitha, situat la est de Viena, la parohia cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” și „Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex”, unde a slujit Taina Sfântului Maslu împreună cu părintele paroh Marian Toșu, se arată pe mitropolia-ro.de.
O altă vizită pastorală a avut loc de sărbătoarea Sfintei Treimi, în cea mai veche parohie românească din Viena, unde Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Simmeringer Strasse, înconjurat de un sobor de slujitori, din care a făcut parte și părintele paroh Nicolae Dura.
Vizitele pastorale s-au încheiat marți, 9 iunie 2020, la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Paisie de la Neamț”, păstorită de părintele Cezar Marksteiner-Ungureanu, se arată pe mitropolia-ro.de.