Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Slujire românească la Mănăstirea Rila din Bulgaria
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, a săvârșit duminică, 7 mai, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rila din Bulgaria, împreună cu Preasfințitul Părinte Evloghie Stamboldzhiev, Episcop de Adrianopol și starețul acestei mănăstiri, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
„După o priveghere duhovnicească în Muntele Athos la Mănăstirea «Sfântul Pavel», cinstindu-i pe unii dintre vechii ocrotitori ai acestei mănăstiri, iată că am poposit și la acest Athos duhovnicesc al Bulgariei. De mai multe secole, Mănăstirea Rila adăpostește moaștele Sfântului Ioan de la Rila, pustnic care s-a nevoit în aceste locuri. Aici, rânduielile sunt asemănătoare ca la Muntele Athos. De fiecare dată, în drumul nostru spre Grecia, al multora dintre români, să poposim măcar câteva clipe la Mănăstirea Rila. Astăzi au fost prezenți mulți pelerini din România, care au venit să se închine la moaștele Sfântului Ioan”, a spus Preasfințitul Părinte Siluan.
La final, Preasfințitul Părinte Evloghie Stamboldzhiev i-a prezentat credincioșilor pe oaspeții români din Ungaria și a vorbit despre importanța cultivării comuniunii frățești între țări și popoare ortodoxe.



.jpg)
