Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Slujiri şi binecuvântări arhiereşti pentru românii din diasporă
Zilele trecute, când Biserica Ortodoxă a celebrat Duminica Tuturor Sfinţilor şi i-a pomenit pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ierarhii români din diasporă au vizitat comunităţi româneşti unde au săvârşit Sfânta Liturghie, rostind cuvinte de binecuvântare despre folosul cinstirii şi urmării exemplului tuturor celor care au bineplăcut lui Dumnezeu.
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute în mijlocul credincioşilor parohiei româneşti din Konstanz, care a aniversat două decenii de la înfiinţare, se arată pe site-ul mitropolia-ro.de.
În Duminica întâi după Rusalii, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a tâlcuit, în cadrul cuvântului de învăţătură rostit, pasajul evanghelic al zilei, vorbind despre cum trebuie să trăim în această lume, după modelul sfinţilor. La finalul Sfintei Liturghii, aniversarea parohiei a fost marcată printr-un concert de pricesne şi cântece româneşti, interpretate de Camelia şi Florin Târlea, şi a fost prezentat un album foto care înfăţişează dezvoltarea comunităţii de la înfiinţare până în prezent.
Statele Unite ale Americii
În Duminica întâi după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a vizitat comunitatea românească din Houston, statul Texas, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, se arată pe site-ul mitropolia.us.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit credincioșilor despre mulțimea sfinților știuți și neștiuți, din toate timpurile și din toate locurile, pe care Mântuitorul Hristos, prin Biserică, îi adună și-i cinstește după cuviință.
Ungaria
Cu ocazia zilei de cinstire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Giula, se arată într-un comunicat al Biroului de presă eparhial. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre importanța deosebită pe care Sfinții Apostoli Petru și Pavel o au în istoria creștinismului, nu doar ca misionari ai Bisericii și propovăduitori ai Sfintei Evanghelii, ci și ca modele actuale de convertire și de chemare la urmarea Domnului Iisus Hristos, pentru toate categoriile de oameni.
Malta şi Italia
În Duminica Tuturor Sfinţilor, Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vizitat parohia românească din capitala Maltei, Valetta, care şi-a sărbătorit hramul, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa cinstirii sfinţilor.
În ziua de cinstire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii Romei, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul Centrului eparhial din capitala Italiei, rostind un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat lucrarea deosebită pe care Sfinții Apostoli au împlinit-o, propovăduind Evanghelia Domnului în toată lumea. La momentul rânduit, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Iulian Chiriță, pe seama Parohiei „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi” din San Giovanni Valdarno.
Spania
La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, parohia ortodoxă română din oraşul spaniol Santander şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat faptul că, prin activitatea jertfelnică a Sfinţilor Apostoli, mulţi creştini au primit lumina credinţei, se arată pe site-ul obispadoortodoxo.es.
În ziua următoare, la cinstirea Soborului Sfinţilor Apostoli, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia au săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul Reşedinţei episcopale din Madrid, cu ocazia hramului acestui sfânt lăcaş. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei a pus în lumină aspectul misionar la care este chemată Biserica prin cei care o alcătuiesc, cler și popor, după modelul Sfinților Apostoli.
Norvegia
În Duminica Tuturor Sfinţilor, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei româneşti din oraşul norvegian Kristiansand. Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat faptul că în nevoinţele duhovniceşti răsplătirea este pe măsura jertfei, a transmis TRINITAS TV.
În ziua pomenirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în mijlocul comunităţii româneşti din capitala Norvegiei, Oslo. Cu acest prilej, a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat faptul că Apostolii Petru şi Pavel sunt ocrotitorii penitenciarelor, ajutându-i pe cei închişi în aceste instituţii să pună un nou început bun vieţii lor.
Australia
La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Catedrala Episcopală din Melbourne şi-a sărbătorit ocrotitorii spirituali. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, a sărbătorit 13 ani de la ceremonia de instalare. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a îndemnat credincioșii prezenți să urmeze exemplul Sfinților Apostoli: „Îi chemăm pe toți credincioșii noștri să treacă peste orgoliile personale și peste diferențele trecătoare și să se unească în comuniune frățească pentru a împlini porunca Domnului, ca toți să trăiască în unire, astfel încât Evanghelia Domnului Hristos să se propovăduiască prin dragoste creștină până la marginile lumii prin cuvântul inspirat, dar și prin rugăciune curată, prin fapte ale credinței și prin viața fiecăruia”. A urmat parastasul pentru ctitorii, slujitorii şi enoriașii catedralei trecuți în veșnicie și pentru toate victimele care au căzut răpuse de pandemie.