Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Diaspora Tabără organizată de Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi

Tabără organizată de Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Diaspora
Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 02 Iulie 2025

Copii și tineri din mai multe parohii din Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi s-au putut bucura și în acest an de o săptămână în Tabăra „Sfânta Filofteia”, organizată în perioada 14-21 iunie, în orașul Allegan, Michigan, SUA, la mănăstirea cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, se arată pe site-ul mitropolia.us. 

Cele opt zile ale taberei au avut în program diferite evenimente și acțiuni, care au avut rolul evidențierii spiritualității în viața tinerilor credincioși. Sâmbătă, 14 iunie, a avut loc repar­tizarea copiilor în camere, ziua fiind continuată cu slujba Vecerniei oficiată de părintele Paisie, slujitor al sfântului lăcaș, aceasta încheindu-se cu o cină și un cuvânt de bun-venit adresat copiilor. 

În ziua următoare, în Duminica Tuturor Sfinților, 15 iunie, a fost oficiată Sfânta Liturghie de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanța tuturor sfinților, știuți sau neștiuți, trecuți în calendar sau nu, sfintele icoane din lăcașul de cult împodobind suportul catehetic al celor mici. După slujbă, copiii au luat masa împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae, urmată de diverse activități sportive sau artistice, precum și una creativă tie-dye pentru tricourile purtate de ei, în preajma coordonatoarelor Maria și Rianna.

Luni, 16 iunie, copii au vizitat livada Overhiser Orchards, au putut interacționa cu animalele de la fermă, oferindu-le hrană sau jucându-se cu ele. Marți, 17 iunie, activitatea principală a fost pictura pe sticlă a icoanelor sub îndrumarea părintelui Paisie, iar în a doua jumătate a zilei, copiii au participat la lecții de cor, unde au învățat Paraclisul Maicii Domnului. Ziua de miercuri, 18 iunie, a început cu Sfânta Liturghie, apoi copiii s-au alăturat unei excursii în natură la Saugatuck Dune Rides, fiind o experiență inedită printre dune. Ziua s-a încheiat cu un picnic, iar doritorii au putut înălța rugăciuni la slujba Paraclisului Maicii Domnului.

Joi, 19 iunie, activitatea principală a fost pictura pe pietre, iar ziua s-a încheiat cu un foc de tabără.

Ziua de vineri, 20 iunie, a fost inaugurată de slujba Sfintei Liturghii. În cuvântul de în­vă­țătură adresat copiilor, părintele Petru a explicat rânduiala Proscomidiei și rostul fiecărei părticele din ea. După slujbă, copiii au vizitat un muzeu acvatic, Air Zoo, unde s-au bucurat de o ex­periență unică, descoperind specii diferite de înotătoare. Seara, copiii au cântat Paraclisul Maicii Domnului, iar la sfârșit au fost sfințite icoanele pictate de aceștia și li s-au acordat diplome de participare.

În ultima zi, sâmbătă, 21 iunie, copiii au făcut rugăciunea de dimineață și și-au luat rămas-bun de la colegii lor, cu care au legat strânse prietenii care vor dăinui în timp, după cum consemnează site-ul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.