Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Un moment de răscruce în istoria parohiei de la Chambésy
Parohia ortodoxă română de la Chambésy-Geneva, Elveția, a fost înființată în primăvara anului 1975, fiind prima parohie a românilor ortodocși din țara cantoanelor, iar primul slujitor al acestei parohii a fost pr. prof. dr. Ion Bria (1929-2002), care a activat în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB) între anii 1973 şi 1994. Prima Sfântă Liturghie pe seama acestei comunități a fost oficiată la praznicul Învierii Domnului din acel an, în ziua de 29 aprilie 1975, de aceea hramul a rămas „Învierea Domnului”. Programul de slujbe s-a desfășurat de la început și până astăzi în capela Centrului Ortodox al Patriarhiei Ecumenice, înființat în comuna Chambésy, Geneva, în anul 1966. După doi ani de jertfelnică slujire și de consolidare a acestei parohii (1975-1977), vrednicul de pomenire preot prof. Ion Bria, fiind foarte ocupat cu responsabilitățile sale din cadrul CEB, a fost înlocuit de preotul Emil Roman (1938-2023), care a activat la Geneva între anii 1977 şi 1984. Pe parcursul păstoririi preotului Emil Roman s-a dezvoltat activitatea acestei parohii, inclusiv pe plan cultural, și au fost înființate filiale parohiale la Lausanne, Zürich, Berna și Neuchâtel, care cu timpul s-au dezvoltat ca parohii de sine stătătoare. După întoarcerea în țară a părintelui Emil Roman, grija parohiei ortodoxe române de la Chambésy a fost încă o dată preluată de preotul prof. dr. Ion Bria, pe o perioadă de aproape un an.
Apoi, începând din data de 10 noiembrie 1984, ca preot paroh al acestei biserici a fost numit de Patriarhia Română părintele Virgil Vâlcu, născut în anul 1950 în comuna Malu cu Flori, din județul Dâmbovița. După încheierea studiilor de licență și doctorat la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, părintele Vâlcu a studiat doi ani la Institutul Teologic Prezbiterian din Princeton (1978-1980), SUA, apoi a lucrat la Sectorul de relații externe al Patriarhiei Române, iar în paralel a slujit ca diacon, apoi ca preot la biserica Mănăstirii Antim din București (1980-1984). Pe parcursul activității sale în slujba parohiei de la Chambésy, părintele Vâlcu a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în diferite comitete de cooperare ecumenică, iar în activitatea sa liturgică a fost susținut de preoții profesori care au activat în cadrul organizațiilor ecumenice de la Geneva: Ion Bria, Dumitru Popescu, semnatarul acestor rânduri, Ioan Sauca și Daniel Buda, precum și de preoții care au studiat perioade mai scurte sau mai lungi la Institutul Ecumenic al CEB de la Bossey, înființat în anul 1946, sau la Institutul de Studii Superioare de Teologie Ortodoxă înființat în anul 1996 în cadrul Centrului Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy. În decursul anilor, mai mulți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au poposit în mijlocul acestei parohii pe care au binecuvântat-o și au dat noi impulsuri duhovnicești atât de importante pentru o comunitate ortodoxă din diasporă.
Părintele Virgil Vâlcu a activat la această parohie până la data de 31 august 2023, când s-a retras din proprie inițiativă la pensie, urmând să se întoarcă definitiv în România, după aproape 39 de ani de activitate la Geneva. Pentru a asigura continuarea desfășurării activității acestei parohii, de care depind mulți credincioși români din Geneva și din alte cantoane elvețiene, dar și din ținuturile franceze din vecinătatea regiunii geneveze, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, în jurisdicția căruia se află și Elveția, l-a numit ca nou paroh la Chambésy pe pr. prof. dr. Ioan Sauca. Părintele Sauca (n. 1956), licențiat al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu (1981) și absolvent al cursurilor de doctorat de la Institutul Teologic de Grad Universitar din București (1981-1984), a continuat studii de specializare la Institutul Ecumenic de la Bossey (1984-1985), iar între anii 1984 şi 1987 a studiat la Universitatea din Birmingham, Anglia, unde la final a obținut titlul de doctor în Teologie. Începând din anul 1984, tânărul teolog de atunci a început activitatea didactică în calitate de asistent, apoi de lector (1987-1990) la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. În sfârșit, după patru ani de activitate în cadrul Cancelariei Patriarhale (1990-1994), părintele prof. dr. Ioan Sauca a obținut prin concurs postul de secretar executiv pentru studii ortodoxe și relații misionare în cadrul CEB. Începând din anul 1998, teologul român a fost numit profesor la Institutul Ecumenic de la Bossey, al cărui director a devenit în anul 2001. În anul 2017, directorul de la Bossey a fost numit secretar general adjunct al CEB, iar între anii 2020 şi 2022 părintele Sauca a activat în calitate de secretar general al CEB, fiind primul teolog ortodox care a exercitat această înaltă funcție, de altfel cu mult succes. Pe lângă activitatea sa intensă din cadrul CEB, pr. prof. dr. Ioan Sauca a activat vreme de patru ani ca preot în cadrul parohiei ortodoxe române din Lyon, Franța.
Pentru asigurarea unui transfer cât mai practic și mai ușor în postul de paroh al Bisericii „Învierea Domnului” de la Chambésy, cu acordul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, părintele Sauca a organizat, sprijinit fiind de credincioșii acestei parohii, o festivitate a întregii comunități, desfășurată în duminica din 3 septembrie. Festivitatea a devenit în primul rând un omagiu adus părintelui Virgil Vâlcu la încheierea activității sale în fruntea acestei parohii. Programul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif împreună cu semnatarul acestor rânduri, preotul Virgil Vâlcu și ieromonahul Dosoftei Rotaru de la paraclisul arhiepiscopal Kretzulescu din Târgoviște. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de teologi români și de credincioase ale parohiei gazdă. Cu prilejul acestei slujbe, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif l-a hirotesit ipodiacon pe teologul dr. Adrian Anca, de la parohia ortodoxă română din Basel, Elveția. După citirea Sfintei Evanghelii din Duminica a 13-a după Rusalii, ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat pe toți ascultătorii să nu fie lucrători răi ai viei Domnului, care este Sfânta Biserică. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif l-a felicitat pe părintele Vâlcu pentru activitatea sa pastorală de aproape patru decenii. În cuvântul său, înaltul ierarh a omagiat-o și pe doamna preoteasă Lidia Vâlcu, care a sprijinit mereu activitatea din cadrul acestei parohii.
În cuvântul de răspuns, părintele Vâlcu a adresat ierarhului său calde mulțumiri „pentru deplasarea specială făcută de la Paris spre a ne onora cu prezența slujitoare la acest moment important din viața parohiei, al încetării slujirii mele şi, în mod deosebit, pentru slujirea ei viitoare, a instalării noului ei slujitor, în persoana părintelui dr. Ioan Sauca. Prezența pastorală a Înaltpreasfinției Voastre astăzi în mijlocul nostru stă mărturie a purtării de grijă părintești pe care o arătați comunității ecleziale a acestei parohii, pentru buna chivernisire în lucrarea ei viitoare”. În continuare, părintele Vâlcu a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în activitatea sa pastorală, inclusiv autorităților bisericești și celor de stat din Geneva. O mulțumire specială a fost adresată doamnei preotese Lidia Vâlcu, inclusiv pentru faptul de a fi susținut, uneori singură, cântarea la strană, fără a cărei devoțiune și a doamnelor enoriașe „slujirea noastră, a preoților, nu ar fi cunoscut o atâta consistență comunitară, şi nici nu ar fi căpătat o atâta vizibilitate în afară”. Adresându-se noului preot paroh, părintele Vâlcu a spus: „Preacucernice părinte, începeți această activitate nu ca pe una nouă în cadrul slujirii preoțești, ci ca pe o responsabilitate ce depăşeşte, cred, pe oricare alta din trecut: mântuirea de suflete. Am slujit aici alături, purtând eu, până acum, această responsabilitate. Ştiu, pentru că ne cunoaştem de atâta timp, că CV-ul personal excepţional, experienţa administrativ-bisericească, pedagogică universitară, diplomatică bogată, nu v-a împiedicat niciodată să îngenunchem împreună şi să vă osteniți duhovnicește, în simplitate şi smerenie, în această capelă. Mai știu că, dimpreună cu părintele Viorel Ioniţă, veți întreține, în continuare, în sufletele credincioșilor, ceea ce am cunoscut noi, fiecare, slujind în biserica Mănăstirii Antim din Bucureşti: flacăra nemistuindă a «Rugului aprins»”.
În sfârșit, doamna Irina Brandt, o credincioasă activă în desfășurarea activității din această parohie, a adresat un emoționant cuvânt de mulțumire și recunoștință doamnei preotese Lidia Vâlcu pentru ajutorul acordat tuturor, considerată de toți ca o mamă. În final a fost anunțată în mod formal numirea părintelui prof. dr. Ioan Sauca în calitate de paroh al acestei biserici, pe care s-a angajat să o slujească cu devotament.