Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit anticipat Ziua Iei Românești printr-un eveniment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești păstrate cu dragoste departe de țară, conform mitropolia-ro.de. Momentul festiv a fost deschis prin recitalul susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite cu multă dăruire de profesoara Adriana Mitu. La eveniment a participat şi ambasadorul României în Luxemburg, Livia-Alexandrina Russu.
Un nou preot pentru o parohie românească din Italia
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 20 octombrie, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” din localitatea Carignano, Protopopiatul Piemonte I, Italia, înconjurat de un sobor de clerici din care au făcut parte părintele protoiereu Marius Floricu, părintele paroh Ioan Sfîrnaciuc, precum şi alţi preoţi şi diaconi, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru comunicare şi imagine al eparhiei.
La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul român l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan Diaconu pe seama Parohiei „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din localitatea Moncalieri.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia duminicii.
La eveniment au participat Cosmin Dumitrescu, consulul general al României la Torino, precum și Georgio Albertino, primarul orașului Carignano.
Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” din Carignano a fost înființată în anul 2018. Activitățile parohiei se desfășoară în biserica romano-catolică „Chiesa San Giuseppe”, care datează din secolul al 16-lea. Biserica adăpostește o parte din moaștele Sfintei Mucenițe Iustina fecioara care alături de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv ocrotesc comunitatea ortodoxă din Carignano.



.jpg)
