Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Vizite pastorale la misiuni ortodoxe românești din Statele Unite ale Americii
După mai bine de 4 luni de restricții, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a vizitat vineri, 31 iulie, și sâmbătă, 1 august 2020, Misiunea „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Fredericksburg, Virginia, Statele Unite ale Americii, cu prilejul instalării noului paroh, în persoana preotului Ionel Sătnoianu, se arată pe site-ul mitropolia.us. Ierarhul a săvârșit sâmbătă Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor alcătuit din părintele Daniel Ene, protopop al Coastei de Est a SUA; părintele Ionel Sătnoianu, noul preot paroh; părintele Ștefan Drăgoi de la Misiunea românească din Norfolk; și părintele Marius-Mihai Lazăr de la Misiunea „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Fairfield, Connecticut.
„Icoana Maicii Domnului cea Milostivă pe care o vedem pe iconostasul acestei biserici prezintă dragostea reciprocă a Maicii și a Fiului. Maica își îmbrățișează Fiul cu dorința de a-L proteja, Fiul răspunde dragostei Maicii. Dar în această îmbrățișare strânsă descoperim taina dragostei Maicii și a Fiului, dragoste care a răscumpărat lumea. Este taina jertfei, a dragostei răstignite pentru a-l mântui pe omul îndepărtat de la fața lui Dumnezeu. Maica Domnului ține în brațe pe Răscumpărătorul. Ea este cea Milostivă, cea care L-a dăruit lumii pe Fiul ei pentru ca lumea să fie mântuită”, a spus Înaltpreasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
Periplul misionar a continuat duminică, 2 august 2020, la Misiunea „Nașterea Maicii Domnului” din Norfolk, Virginia. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae a săvârșit Sfânta Liturghie, iar la final l-a instalat pe părintele Ștefan Drăgoi ca preot paroh al misiunii.



.jpg)
