Apostolul Andrei, temelia creștinismului românesc

Poporul român s-a născut creştin, deoarece lumina Evangheliei adusă în Dobrogea de Sfântul Apostol Andrei s-a răspândit pe teritoriul țării noastre în primele veacuri din primul mileniu creştin, suprapunându-se cu procesul de formare a neamului nostru din simbioza elementelor latine cu cele geto-dace.

Creştinismul s-a răspândit după Cincizecime prin propovăduirea Sfintei Evanghelii de către Sfinţii Apostoli. Ei au împlinit cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 19-20).

Între cei 12 Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos este şi Sfântul Apostol Andrei, care a adus creştinismul pe teritoriul țării noastre. El este menţionat ca unul dintre cei 12 Apostoli în textul de la Matei 10, 2: „Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan, fratele lui...” După ce Îl întâlneşte pe Mântuitorul, el este cel care îi spune fratelui său, Simon-Petru: „Am găsit pe Mesia” (Ioan 1, 41).

Acest mesaj îl aduce Sfântul Apostol Andrei lumii, care a aflat de la apostoli că Iisus din Nazaret este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care prin Întruparea, Jertfa Sa de pe Cruce şi Slăvita Sa Înviere a mântuit neamul omenesc.

Apostolii predică Vestea cea bună în toată lumea

Din Evanghelia după Marcu ştim că apostolii au propovăduit pretutindeni Cuvântul lui Hristos: „Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau” (Marcu 16, 19-20). Această misiune, Sfinţii Apostoli au împlinit-o chiar cu preţul vieţii lor. Până la jumătatea primului secol creştin, apostolii au propovăduit Evanghelia către mediul iudaic. După Sinodul de la Ierusalim, când obligaţia circumciziei dispare, propovăduirea creştină s-a extins şi faţă de cei de alte ­neamuri. Mărturii istorice despre locurile unde au vestit Evanghelia apostolii găsim la Eusebiu de ­Cezareea, care scrie: „Când Sfinţii Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au împrăştiat peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiţiei, i-a căzut la sorţi ţara parţilor, lui Andrei, Scythia, lui Ioan, Asia, unde şi-a petrecut viaţa până ce a murit la Efes. ­Petru pare să fi predicat evreilor răspândiţi în Pont, Galatia, ­Bitinia, Capadocia şi Asia, pentru ca la urmă, ajuns la Roma, să fie răstignit cu capul în jos, aşa cum singur dorise să pătimească. Ce să mai spun de Pavel, care, după ce vestise Evanghelia lui Hristos din Ierusalim până-n părţile ­Illyriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Acestea sunt arătate întocmai de Origen în cartea a III-a a «Comentariilor asupra ­Genezei»”. Din acest text de la începutul secolului al IV-lea reiese foarte clar că Sfântul Apostol ­Andrei a propovăduit creştinismul în Scythia. Acum să vedem ce se înţelegea prin Scythia în urmă cu 16 veacuri. Prin acest termen se definea spaţiul ocupat de sciţi, aici fiind incluse şi neamurile ce se aflau sub stăpânirea lor. ­

În istorie, Scythia acoperea zona de nord a Mării Negre şi reprezenta sudul Ucrainei de astăzi, sudul Rusiei, până în Munţii ­Caucaz, incluzând aici şi spaţiile ocupate astăzi de Georgia şi Azerbaidjan, ajungând până în vestul Kazahstanului de azi. Dacă până aici este limita estică a Scythiei, cea vestică ne este descrisă de ­Herodot: „Tracia se desfășoară în partea dinspre mare, înainte de a ajunge la Scythia, care începe din acea parte de loc unde țărmul formează un golf și unde se varsă Istrul, cu gura întoarsă spre răsărit”. De aici înţelegem că ­Dobrogea de astăzi era spaţiul de întâlnire între Tracia şi Scythia. De aceea, această zonă la începutul primului mileniu creştin se numea Scythia Minor. Prin faptul că Sfântul Apostol Andrei a vestit Evanghelia în Scythia, înseamnă şi Scythia Minor. Acest lucru este certificat şi de Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, din secolul al X-lea, care ne spune că sfântul a propovăduit Evanghelia în „toată regiunea Bitiniei şi Pontului, provinciile romane Tracia şi Scythia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (în Crimeea)”. Prin provincia romană Scythia după cum am spus se înţelege şi teritoriul ­Dobrogei de astăzi, care făcea parte, în secolul I, din Imperiul Roman. O altă mărturie o găsim la Ipolit al Romei, contemporan cu Origen, care spune că Sfântul ­Andrei „a vestit (Cuvântul Evangheliei) sciţilor şi tracilor”. Locul unde tracii locuiau la un loc cu sciţii era spaţiul Dobrogei de astăzi, cunoscut atunci sub numele de Scythia Minor.

Dovezi istorice ale venirii Sfântului Apostol pe teritoriul țării noastre

Unul dintre cei mai reputaţi istorici care s-a ocupat de autenticitatea propovăduirii creştinismului de către Sfântul Apostol Andrei la noi este regretatul academician Emilian Popescu, care aduce ca argument şi texte occidentale: „Trei martirologii occidentale vorbesc de propovăduirea Sfântului Apostol Andrei în Scythia: (1) cel al lui ­Florus din Lyon, compus între anii 830-852, dar inspirat din lucrări mai vechi cu un secol, cum este aceea a lui Beda Venerabilul, de la începutul veacului al VIII-lea. La ziua de 30 noiembrie citim: ­«Pomenirea Sfântului Apostol ­Andrei. În cetatea Patras din provincia Achaia se sărbătoreşte trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol Andrei, care a predicat şi în Scythia. Sfintele sale moaşte au fost mutate la Constantinopol în al douăzecilea an de domnie al împăratului Constantius [=357]»... Un alt martirologiu este cel alcătuit de Rabanus Maurus în perioada anilor 840-854, iar la aceeaşi zi (30 noiembrie) este semnalată propovăduirea Sfântului Andrei în ­Scythia: «Trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol Andrei, care se tâlcuieşte bărbatul sau frumosul, fratele lui Petru. Acesta a propovăduit în Scythia şi Achaia, iar acolo în cetatea Patras a murit răstignit pe cruce». În sfârşit, ­Martirologiul lui Usuard, compus la mijlocul secolului al IX-lea (între 845-850, terminat la 865), în afară de menţionarea Scythiei, ca arie de misiune a Sfântului Andrei, dă amănunte despre pătimirea sa, ­indicându-se numele proconsulului Egeas, care l-a arestat, chinuit şi răstignit...

Menţionarea Scythiei ca arie de propovăduire a Sfântului ­Apostol Andrei în trei din cele mai valoroase martirologii occidentale reprezintă un temei puternic în favoarea apostolicităţii”.

Toate aceste dovezi istorice ne arată că Sfântul Andrei a vestit Evanghelia în țara noastră şi pe bună dreptate îl numim Apostolul românilor şi mai ales Ocrotitorul României. Mai ales după cum afirmă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Sfântul Apostol Andrei a fost «cel întâi chemat» la apostolie (misiune) de către Mântuitorul Hristos şi, la rându-i, a chemat pe mulţi la dreapta credinţă, într-o bogată activitate misionară ce l-a purtat până la gurile Dunării de Jos. Tradiţiile locale legate de cultul Sfântului Andrei au îmbogăţit tezaurul popular românesc, păstrându-se, din generaţie în generaţie, până astăzi. Pentru că strămoşii noştri geto-daci au primit cuvântul Evangheliei şi au fost botezaţi de Sfântul Apostol Andrei, îl cinstim ca ocrotitor şi cel dintâi părinte spiritual al românilor”.

Având toate aceste mărturii, pe bună dreptate noi, românii, îl ­cinstim în mod deosebit în fiecare an la 30 noiembrie pe „cel întâi ­chemat”, Sfântul Apostol Andrei, pe care îl rugăm: „Ca cel decât ­Apostolii mai întâi chemat şi verhovnicului frate adevărat, Stăpânului tuturor Andrei, roagă-te pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă”.