Centrul de servicii sociale „Sfântul Gheorghe” sărbătorește 10 ani de funcționare

Centrul funcționează cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Românași și este administrat de către Asociația „Filantropia Largiana”.

Ctitorul centrului, cel care a avut inițiativa construirii și a obținut finanțările, donațiile și sponsorizările necesare derulării proiectului, a fost vrednicul de pomenire pr. Gheorghe Gherman, vreme de 45 de ani (1977‑2022) paroh al comunității euharistice de la Românași.

Clădirea în care funcționează acest așezământ social este amplasată în proximitatea unei păduri de pin, pe o proprietate ecleziastică și oferă spații generoase pentru activitățile specifice unui astfel de centru rezidențial. Având un spațiu util de peste 3.000 mp, care include și o capelă în jurul căreia gravitează viața liturgică a comunității beneficiarilor și angajaților, construcția clădirii a durat 15 ani. Piatra de temelie a fost pusă la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie 1999, cu binecuvântarea Episcopului Ioan Mihălțan al Oradiei, Bihorului și Sălajului, de către Preasfințitul Vasile Fluieraș, Episcop‑vicar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Lucrările de construcție au început în anul 2000 și au fost finalizate în anul 2015.

Clădirea centrului a fost binecuvântată și inaugurată la data de 23 mai 2015 în prezența Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Activitatea socială a început efectiv la 16 august 2015, odată cu primirea primilor beneficiari. Inițial în clădire au funcționat două servicii sociale: un centru rezidențial pentru persoane vârstnice și un centru de zi pentru copii. Ulterior, în anul 2018, pe fondul unei nevoi sporite de locuri pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, spațiul a fost reorganizat și destinat în exclusivitate îngrijirilor de lungă durată pentru persoane vârstnice. Capela a fost târnosită în 20 octombrie 2019 de aceiași ierarhi care au și inaugurat clădirea în anul 2015.

Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice din cadrul Centrului de servicii sociale „Sfântul Gheorghe” este organizat şi funcţionează ca serviciu social în regim rezidenţial pentru persoane vârstnice. Capacitatea aprobată de găzduire și îngrijire este de 90 de persoane. Centrul asigură condiţiile corespunzătoare de găzduire, hrană, îngrijiri medicale, recuperare şi readaptare, activităţi de ergoterapie şi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială, psihologică și spirituală.

Prin serviciile sociale pe care le oferă, Centrul rezidențial promovează demnitatea persoanei vârstnice. Activitatea socială se bazează pe stimă și afecțiune, ceea ce presupune a‑l considera pe fiecare beneficiar o persoană înzestrată cu demnitate umană şi cu personalitate proprie. Aceste principii se traduc în practică prin atașament față de fiecarea beneficiar și printr‑un profund respect pentru celălalt, pentru lumea sa interioară, pentru istoria vieţii sale şi pentru modul său de a gândi, de a acţiona, pentru scopul său şi pentru nevoile sau cerințele sale.

Serviciile se acordă în baza unui contract pentru furnizarea de servicii sociale, încheiat între Centrul de servicii sociale şi persoana vârstnică sau reprezentantul legal al acesteia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Îngrijirea instituționalizată este cea mai intensivă formă pe care o îmbracă îngrijirile de lungă durată. În același timp este tipul de îngrijire cel mai complex, care angrenează resurse umane specializate și presupune costurile cele mai mari, într‑un orizont de timp nedeterminat. Acest tip de îngrijire se adresează persoanelor al căror grad de autonomie este semnificativ diminuat, ce necesită sprijin pentru derularea activităților cotidiene și îngrijire de specialitate. De cele mai multe ori, îngrijirea instituționalizată se adresează celor care, din diferite motive, nu le mai putem purta de grijă în familie sau în comunitate.

Instituționalizarea este în egală măsură un eșec și o oportunitate. Un eșec al politicilor sociale privind îmbătrânirea activă, un eșec al politicilor de sănătate privind promovarea unui stil de viață sănătos și prevenirea degradării stării de sănătate, un eșec pentru capacitatea familiilor de a integra și valoriza persoana vârstnică, un eșec psihoemoțional pentru persoana nevoită să înceapă o viață nouă într‑o instituție furnizoare de servicii sociale, chiar dacă într‑o comunitate cu nevoi similare.

Pe de altă parte, instituționalizarea este adesea soluția salvatoare pentru cel care are nevoie să‑și trăiască ultima parte a vieții în demnitate, îngrijit cu responsabilitate, tratat cu respect și înconjurat cu dragoste. Este oportunitate pentru cei care nu mai pot purta povara singurătății, pentru cei care încearcă să‑și conserve sau să‑și redobândească o parte din autonomie, pentru cei care au nevoie de un mediu sigur, adaptat nevoilor personale. Este o soluție salvatoare pentru familiile copleșite și depășite de nevoile de îngrijire ale membrilor vârstnici sau pentru cele aflate în imposibilitatea de a‑și asuma responsabilitatea îngrijirii personale a acestora din diverse motive (mediul în care locuiesc, emigrație, responsabilități sociale sau familiale, aspecte de ordin financiar etc.). Nu în ultimul rând, îngrijirea instituționalizată în centre rezidențiale este un ajutor (insuficient apreciat) acordat sistemului de sănătate publică, puținelor centre de îngrijiri paliative sau spitalelor mai tot timpul supraaglomerate.

Atunci când instituționalizarea se face într‑un așezământ aflat sub patronajul Bisericii, acest proces devine o binecuvântare, o garanție a faptului că cel instituționalizat nu este abandonat, ci este primit cu brațele deschise în „casa de oaspeți” pregătită să mângâie, să găzduiască, să tămăduiască deopotrivă fratele „căzut între tâlhari” sau călătorul ostenit de drum.

Există, pe de o parte, un nivel ridicat de așteptare din partea celor care trec pragul unei astfel de case: vin cu încredere și speră să găsească bunătatea, blândețea, dăruirea și iubirea pe care doar cei care slujesc Domnului pot să le ofere. Dincolo de îmbunătățirea stării de sănătate și a condițiilor de viață, conștient sau nu, ei speră să‑L întâlnească pe Însuși Domnul, izvorul mângâierii și al vindecării, al răbdării și al iertării. Prezența lăcașului de rugăciune în așezământ este, în acest sens, o invitație, o îmbiere la întâlnirea cu Dumnezeu și la întremare sufletească.

Pe de altă parte, apare o oportunitate pastorală deosebită și pentru Biserică: nu numai de a‑i îngriji pe cei bătrâni, singuri și/sau bolnavi, ca expresie concretă a dragostei evanghelice care animă viața unei comunități euharistice, ci și de a „răscumpăra vremea” pentru cei aflați în grija ei și de a deschide „ușile pocăinței” în vederea pregătirii pentru „sfârșitul creștinesc al vieții” și pentru întâlnirea cu Mirele ceresc.

Într‑un așezământ de îngrijire aflat sub oblăduirea Bisericii, mediul însuși, Hristos din potir, icoanele de pe pereți, mirosul de busuioc și de tămâie, anafura și untdelemnul, vocile blânde, atingerile tandre, mâinile îndemânatice și chipurile senine ale celor care Îi slujesc Domnului, Care a luat chip de om suferind, sunt tot atâtea mijloace prin care suferința se spiritualizează și durerile ei se transformă în murmur de psalm.

În același registru al oportunităților pastorale aș reține și posibilitatea de a potoli zbuciumul lăuntric al celui ce își conduce părintele la casa de oaspeți, de a trezi păreri de rău în cugetul celor indiferenți față de obligațiile eterne de dragoste și de recunoștință față de părinți și de bunici, de a ne manifesta ca mijlocitori ai facerii de bine și, în același timp, ca educatori ai celor generoși ale căror fapte milostive se cuvine să le transformăm în „prilej de mulțumire” (II Cor. 1, 18) adusă lui Dumnezeu.

La ceas aniversar, înălțăm rugăciune de mulțumire către Dumnezeu pentru darurile mari pe care le‑a revărsat în lucrarea noastră, exprimăm recunoștința noastră față de toți ctitorii, binefăcătorii și sprijinitorii activităților centrului, apreciem devotamentul, dăruirea, hărnicia și profesionalismul celor care își desfășoară activitatea în acest așezământ social al Bisericii Ortodoxe și ne exprimăm speranța că cei care vor trece pragul „casei de oaspeți” vor găsi mereu ajutorul și alinarea de care au nevoie.