Elena, Regina-mamă a României, pe Dealul Mitropoliei

Intervalul dintre anii 1866 și 1947 marchează pentru poporul român venirea la conducerea ţării a suveranilor coborâtori din familia de Hohenzollern-Sigmaringen. Monarhia română a fost un factor de echilibru, un garant al coeziunii naţionale şi un catalizator al marilor înfăptuiri naţionale din istoria poporului român: proclamarea Independenţei de Stat a României (9 mai 1877), Marea Unire (1 decembrie 1918), modernizarea instituţiilor statului.

Prezenţa membrilor Familiei Regale a României pe Colina Mitropoliei din Bucureşti, cu o însemnătate istorică şi culturală deosebită pentru spiritualitatea poporului român, apare foarte des menţionată în memoriile membrilor Casei Regale, ale oamenilor Bisericii sau în presa vremii. Vizitele au avut loc cu prilejul unor evenimente cu caracter naţional sau religioase, momente importante din istoria naţională. Erau oficiate slujbe religioase de Te Deum pentru unele ocazii importante din viaţa regilor: la aniversări precum proclamarea regatului, împlinirea anilor de la urcarea pe tron; pentru unele sărbători ca hramul Catedralei Mitropolitane, de ziua Sfântului Mare Mucenic Dimi­trie - Ocrotitorul țării, a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou - Ocrotitorul Catedralei, de Crăciun, Bobotează, Anul Nou, sărbătorile închinate Învierii Domnului; alte evenimente personale din viaţa regilor României, procesiuni religioase, primirea unor delegații străine etc.

În 27 februarie 1921, Patriarhul Miron Cristea a oficiat, în biserica de pe Dealul Mitropoliei, cununia religioasă a Principesei Elisabeta a României cu Prinţul Moştenitor al Greciei, George, fratele viitoarei Regine Elena a României. Aceasta, la rândul ei, se va căsători cu Principele Moştenitor al României, Carol, în 10 martie 1921, la Atena, în urma unei dispense acordate de Patriarh.

După căsătoria cu Principele Carol, şi mai ales după nașterea fiului său, Mihai, Principesa Elena a vizitat de multe ori Catedrala din Dea­lul Mitropoliei, ocrotită de Sfinţii Împărați Constantin şi Elena, ocrotitori spirituali atât ai săi, cât şi ai Familiei Regale a Greciei, tatăl său fiind Regele Constantin I al Eladei.

În această biserică, devenită, în anul 1925, Catedrală Patriarhală, fiul ei, Principele Mihai, a primit binecuvântare ca Rege minor, la începutul primei domnii (1927-1930), de la Patriarhul Miron Cristea al României, iar în anul 1940 a fost uns Rege al României, după abdicarea tatălui său Carol al II-lea, de către Patriarhul Nicodim al României.

Regina Elena a fost prezentă de foarte multe ori la Catedrala Patriarhală, la evenimente oficiale, însoţind pe fiul ei, Regele Mihai, însă, adeseori, a participat şi la slujbele săvârşite în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, preferând liniştea şi discreţia acestui mic spaţiu liturgic, integrat în arhitectura Reşedinţei Patriarhale, cu siluetă elegantă şi armonioasă, ce păstra în interior decorul pictural original. Aici, Principesa Elena se spovedea şi se cumineca cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, împreună cu sora sa, Principesa Irina, şi mama sa, ex-Regina Sofia a Greciei, dar şi cu alţi membri ortodocși ai dinastiei române. Mama sa, ex-Regina Sofia a Greciei, îi mulţumea Patriarhului Miron pentru slujbe şi pentru atmosfera plină de ospitalitate, vorbind despre zbuciumul şi tristeţea exilului și mărturisind: „M-au lipsit de slujbele ortodoxe şi de mângâierea Bisericii”.

De asemenea, Principesa Elena venea la Paraclisul „Sfântul Gheorghe” şi la Deniile din timpul Postului Mare, uneori împreună cu Regina Maria, care avea rezervată, în vremea aceea, o cameră cu salon în Reşedinţa Patriarhală şi care dăruise paraclisului, în 1922, împreună cu Regele Ferdinand, un tetrapod deosebit, sculptat în lemn de nuc. Patriarhul Miron consemnează în jurnalul său desele participări pe Dealul Mitropoliei ale Principesei Elena împreună cu fiul său, Mihai, copil fiind, pentru împărtășanie, precum şi în alte ocazii, cu mama şi sora sa, Irina. În anul 1923, au participat în Paraclisul „Sfântul Gheor­ghe” la Denia Acatistului Maicii Domnului, în săptămâna a 5-a din Post. Cu acest prilej, Patriarhul a rânduit ca Acatistul să fie citit şi în limba greacă, de către arhimandritul Filaret I. Jocu, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, care avea studii în Grecia, şi care oficiase şi la slujba Cununiei Principesei Elena cu Principele Moştenitor Carol al României, la Atena, alături de clericii greci. Atmosfera pioasă a paraclisului şi frumusețea slujbei ortodoxe le-au emoţionat pe regină şi pe principese, care „au asistat pline de evlavie, iar la finalul slujbei a făcut fiecare câte trei metanii înaintea icoanei Maicii Domnului”. În săptămâna Sfintelor Pătimiri a aceluiași an, luni, marți şi miercuri, au venit la denii: Principele Moştenitor Carol împreună cu Principesa Elena, mama şi surorile ei, precum şi Principesa Ileana a României. În Sfânta şi Marea Joi au venit să se cuminice toţi membrii ortodocşi ai dinastiei, în frunte cu familia Principelui Moştenitor Carol, Principesa Elena şi micul Prinţ Mihai, în vârstă de aproape 3 ani. La Prohodul Domnului şi la Sfânta Înviere au participat oficial, ca în fiecare an, la slujbele din Catedrală.

În decembrie 1925, Patriarhul Miron a fost chemat de Regele Ferdinand la Sinaia pentru consultări în privința renunțării la tron a Prințului Carol, care îşi părăsise ţara şi familia. Tot atunci, Regina Maria l-a rugat să meargă să o consoleze pe Principesa Elena. „A fost o scenă mișcătoare, încercând să o mângâi pe Principesă, am plâns împreună (...), mai ales văzând pe micul Prinţ Mihai, care vesel şi zglobiu alerga prin cameră fără să știe ce se petrece cu familia sa”, mărturisea Patriarhul Miron.

În toţi anii de după plecarea Principelui Carol, prezenţa Principesei-mamă Elena la Cate­drala Patriarhală sau Paraclisul Reşedinţei Patriarhale, împreună cu fiul ei, Regele Mihai, a fost constantă. Patriarhul Miron a înconjurat-o mereu cu multă căldură, admirând demnitatea şi puterea ei de sacrificiu.

După „Restaurație” (1930), Carol al II-lea a obligat-o pe Principesa Elena să trăiască în exil (1932). Principele Mihai avea voie să petreacă alături de mama sa, la Florența, doar două luni pe an.

În anul 1940, în contextul întunecat al începerii celui de-al Doilea Război Mondial, când Regele Carol al II-lea a abdicat, iar România se afla în declin, pierzând importante teritorii: Basarabia, Bucovina şi Transilvania de Nord, Principele Mihai este proclamat Rege, la 6 septembrie 1940, fiind încoronat, în aceeaşi zi, cu coroana de oțel a Regelui Ferdinand, şi uns Rege de către Patriarhul Nicodim al României, în Catedrala Patriarhală.

Astfel, după 8 ani de exil forțat, Principesa Elena este chemată în România în calitate de Regină-mamă, în 14 septembrie 1940. Trenul cu care a venit Regina Elena a fost întâmpinat la intrarea în țară, la Jimbolia, de tânărul Rege Mihai I. Apoi, regele a însoțit-o pe mama sa la Bucureşti. În toate gările unde a oprit trenul, Regina Elena a fost întâmpinată cu ceremonii oficiale, cuvinte calde şi buchete enorme de flori. În însemnările sale, Regina Elena spune: „Chiar şi atunci când trenul străbătea câmpiile înverzite, ţăranii veneau din satele lor până la linia ferată ca să facă semne cu mâna, să ovaționeze şi să arunce cu flori spre vagonul în care mă aflam”.

La sosirea în gara principală din Bucureşti, Regina Elena a fost întâmpinată de membrii guvernului, de reprezentanţii armatei şi ai ad­ministrației locale. Apoi, Regele Mihai şi Regina-mamă Elena au urcat în caleașca regală deschisă, care i-a purtat pe străzile Capitalei împodobite cu steagul României, cu mulțimi de oameni cu flori în mâini care îi aclamau pe ea şi pe tânărul rege. Convoiul s-a îndreptat spre Catedrala Patriarhală, iar ovaţiile oamenilor prezenţi umpleau văzduhul ca un val neîntrerupt ce i-a însoțit tot drumul, până în Dealul Mitropoliei.

Slujba de Te Deum de la Catedrală, oficiată de Patriarhul Nicodim, a fost transmisă prin difuzoare pe toate străzile alăturate, pline cu mii de oameni veniți să o întâmpine pe regină. În timpul desfășurării slujbei religioase, mulțimile de oameni au îngenuncheat pe caldarâm, rugându-se cu evlavie pentru binele ţării.

După încheierea slujbei religioase, mulțimea i-a aclamat iarăși pe noul Rege şi pe mama sa pe drumul spre Palatul Regal, unde membrii corpului diplomatic așteptau în Sala Tronului. După ce au primit felicitările acestora, ea şi Regele Mihai au ieșit la balconul oficial spre Piaţa Palatului, unde au fost întâmpinați de ovaţii asurzitoare, prelungite, din partea unei mari mulţimi de oameni prezenţi.

Primită cu astfel de ceremonii triumfale, după 8 ani de exil şi umilințe, Regina Elena notează în jurnalul ei cât de mult a emoționat-o trăirea acestor contraste puternice, care i-au amintit de întoarcerea din exil la Atena, în urmă cu 20 de ani, împreună cu familia şi tatăl său, Regele Constantin I al Eladei. Din nefericire, după cum nici bucuria de atunci nu a durat mult, nici bucuria reîntoarcerii de acum nu avea să dureze, fiind umbrită de norii grei ai războiului, de cruzimea nazismului şi de monstruozitatea tăvălugului sovietic. „În acea seară - consemnează Regina Elena - m-am rugat ca Dumnezeu să-mi dăruiască putere şi credinţă pentru a face faţă viitorului nesigur.”

Într-adevăr, sentimentul de nesiguranță a fost caracteristica anilor ce au urmat. În încercarea de a face totul pentru binele ţării şi al monarhiei, Regina Elena a fost de două ori în audiență la Hitler, în Germania, fără a avea însă vreun folos. A reușit, în plin război, prin diplomaţie şi consecvenţă, să salveze mii de evrei de la deportare.

La 23 august 1944, Regele Mihai a reușit să scoată România din alianța cu Germania nazistă, alăturându-se aliaților vestici şi scurtând cu cel puțin 6 luni al Doilea Război Mondial. Din păcate, anii care au urmat au fost dominaţi de violenţe şi ilegalităţi susţinute de comuniştii români, sprijiniţi de ocupanţii militari sovietici. În pofida rezistenţei Regelui Mihai şi a Reginei Elena în faţa a nenumărate abuzuri, aceştia au organizat lovitura de stat din 30 decembrie 1947, când au impus Regelui Mihai, prin şantaj şi ameninţare, semnarea unui act de abdicare, silind Familia Regală să părăsească ţara în 3 ianuarie 1948.

Astfel, în 1948, a început ultimul exil al Reginei Elena, din care nu s-a mai întors în viaţă, murind la Lausanne, în Elveţia, în anul 1982.

După 71 de ani de exil, la 18 octombrie 2019, osemintele Reginei-mamă Elena a României au fost repatriate pentru a fi înhumate alături de fiul ei, Regele Mihai, în Necropola Regală de la Curtea de Argeș. Primirea frumoasă şi demnă care i s-a făcut în Bucureşti şi la Curtea de Argeș este o datorie a tuturor românilor atât faţă de Regina-mamă Elena, cât şi faţă de Regele Mihai I, repere autentice ale istoriei, pe care românii de astăzi încep să le înțeleagă şi să le aprecieze, în ciuda anilor lungi de istorie falsificată, propagată de regimul co­munist.