Sfântul Elefterie, episcopul provinciei romane Illiric, şi mama sa Antia (care înseamnă floare) sau Antimea, femininul de la Antim, au ca repere temporale prima captivitate romană a Sfântului Apostol Pavel (61-63), din timpul domniei sceleratului împărat Nero (54-68), şi domnia împăratului Adrian (117-138), când, după chinuri groaznice, au fost decapitaţi şi sfântul, şi mama sa.
Iată ce spune istoricul şi filologul academician Constantin Erbiceanu, în cartea sa: Ulfila (episcopul goţilor, n.n.). Viaţa şi doctrina lui sau starea creştinismului în Dacia Traiană şi Aureliană, referindu-se la Sfântul Martir Elefterie: „Sf. Martir Elefterie. Acesta era din Roma şi a fost născut din părinţi bogaţi şi însemnaţi; tatăl său a fost în trei rânduri consul (roman). Convertit la creştinism încă din casa părintească, a fost hirotonit diacon de papa Analect (în loc de Anacletus 76-88, n.n.), apoi preot şi episcop pentru Illyricum“. Cam rapid expediat, căci nu acelaşi papă l-a făcut episcop de Illiric, ci probabil Evaristus, episcopul Romei între anii 97 şi 105.
Controverse cu privire la viaţa mucenicului
Mai departe, C. Erbiceanu zice: „Aici, printre locuitorii Illyriei a predicat cuvântul lui Dumnezeu la finele secolului I şi începutul secolului al II-lea. A fost trimis în contra lui un oarecare Felix spre a-l prinde, dar Elefterie, cu puterea cuvântului şi cu minuni, l-a convertit pe Felix la creştinism. În urmă este prins şi dus la Roma dimpreună cu Felix şi este martirizat, unde la sfârşit a fost decapitat, ca unul ce era cetăţean roman“. Nu ştim de care Felix pomeneşte C. Erbiceanu, căci despre un procurator roman Felix din anii 52-60 se vorbeşte în legătură cu captivitatea şi judecarea Sfântului Apostol Pavel la Roma (61-63). Nu credem că este vorba de una şi aceeaşi persoană. În ceea ce o priveşte pe Antia sau Antimea, mama Sfântului Mucenic Elefterie, probabil că acum, copilă fiind, a fost botezată de Apostolul Pavel.
Mai recent, arhimandritul grec (astăzi mitropolit) Nicolae I. Protopapa spune că papa Anichit (Anicet) (155-166) l-a hirotonit episcop pe Elefterie. Dar parcă ceva nu se leagă, nu se potriveşte. În primul rând, fixează naşterea sfântului mult prea târziu (150). Dacă se ţine seama - şi trebuie - că Elefterie a fost hirotonit episcop de Illiric la 20 de ani, înseamnă că n-a mai apucat papa Anichit acest moment, fiindcă murise la 166.
În al doilea rând, dacă se ţine seama că mama Sfântului Elefterie, Antia sau Antimea, primise botezul de la Sfântul Apostol Pavel în anii 61-63, înseamnă că ar fi murit la vârsta de peste 120 de ani, ceea ce nu e plauzibil. Autorul vorbeşte de moartea martirică a Sfântului Elefterie şi a mamei sale în timpul împăratului Adrian (117-138), ceea ce e imposibil.
De aici mai e un pas până a-l confunda pe Elefterie episcopul de Iliric la începutul secolului II d.Hr. cu papa (episcopul Romei) Eleuterius (175-189), în legătură cu care există, la fel, unele neclarităţi.
De altfel, şi Claudio Rendina face o confuzie, şi mai mare, zicând că Sf. Eleuterius, papă între 175 şi 189, „este discipolul lui Anacletus şi l-a urmat la Roma, când acesta a fost ales papă“.
Martirizat împreună cu mama sa
Anacletus a fost papă în anii 76-88, iar Eleuterius între anii 175-189, fiind înmormântat la Vatican. Credem că Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie s-a născut în timpul păstoririi papei (episcopului Romei) Anacletus (76-88), pe la anul 80, şi nu la anul 100, şi cu atât mai puţin la anul 150. A fost hirotonit diacon la vârsta de 14 ani, deci la anul 94, când păstorea la Roma Sfântul Clement (88-97), iar preot la 18 ani (98), episcop la 20 de ani (la anul 100) a fost hirotonit de papa Evaristus (97-105).
După o păstorire de 25 de ani a fost martirizat din porunca împăratului Adrian (117-138), când păstorea papa Telesforus (125-136) pe la anul 125-126.
În cazul acesta, Antia s-ar fi născut pe la anul 60, fiind botezată de Sfântul Apostol Pavel şi a primit moarte martirică, odată cu fiul ei, Elefterie, pe la anul 125-126, fiind în vârstă de 65-66 ani, ceea ce ni se pare acceptabil. Prin urmare, repetăm, totul trebuie aşezat cu ceva timp înainte de captivitatea romană a Sfântului Apostol Pavel (61-63) şi împărăţia lui Adrian (117-138), când se întâmplă judecarea, chinuirea şi decapitarea Sfântului Elefterie şi uciderea de sabia călăului a mamei sale, care, îndurerată, ar fi vrut să-şi îmbrăţişeze fiul.
Trei veacuri, cu scurte pauze de linişte, creştinii au suferit persecuţii, ei neavând voie să se manifeste în public, până când Sfântul şi Marele Constantin şi maica sa Elena, luminaţi de Duhul Sfânt, au acordat libertate cultului creştin prin Edictul de la Mediolanum (Milano), în 313. Nemulţumirile naţiilor ce locuiau în capitala imperiului, mai ales evrei şi greci, dorinţa unora de stăpânire a situaţiilor economice şi politice au dus la revolte religioase, creându-se nelinişte şi nesiguranţă în imperiu. Şi toată vina cădea asupra bieţilor creştini, care erau socotiţi o sectă iudaică pătrunsă în inima Romei, duşmani ai altor credinţe, intriganţi şi chiar ucigaşi.
Toate aceste învinuiri au fost combătute mai firav sau mai vehement de către Sfinţii Părinţi apologeţi şi polemişti, care căutau să lămurească pe toată lumea că religia creştină este întemeiată de Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care S-a răstignit pentru mântuirea şi răscumpărarea întregului neam omenesc. Din cauza intrigilor şi a tot felul de ameninţări, împăratul Adrian trece şi el la persecuţii sângeroase, numărându-se între victime şi episcopul provinciei Illiric, Elefterie, şi mama sa Antia sau Antimea.
Ierarh roman cu moaşte în Bucureşti
Ce dorea împăratul Adrian? Ar fi vrut ca episcopul creştin Elefterie să se lepede de credinţa creştină şi să jertfească zeilor păgâni. Ceva peste puterea de înţelegere a oricărui om normal. Auzind împăratul Adrian despre minunile săvârşite de tânărul arhiereu al lui Hristos şi cum că pe mulţi păgâni îi încreştina botezându-i în numele lui Hristos, s-a mâniat, încercând la început să-l lămurească, să-i câştige bunăvoinţa, dar nereuşind, a poruncit să fie chinuit în toate felurile posibi-le şi cât mai greu de suportat.
A fost aruncat într-un cazan cu fierbinte amestecătură, a fost întins pe un grătar încins în foc şi uns cu grăsime, a fost aruncat în arena cu lei flămânzi, a fost ţinta suliţelor trase de ostaşii păgâni şi a îndurat multe alte chinuri. Şi asta în prezenţa mamei sale care privea neputincioasă, ca şi Maica Domnului cu un veac mai înainte, la schingiuirea fiului său, arhiereu al lui Hristos.
Biserica „Sfântul Elefterie“ a avut o cutiuţă cu părticele din moaştele martirului roman, dar după mărturia răposatului, fost slujitor, preotul Dumitru Dima, mutat la Domnul acum şapte ani, acestea au fost furate de cineva în vremea când se picta biserica nouă închinată mucenicului, între anii 1959 şi 1971.
De câţiva ani, din mila lui Dumnezeu şi prin mijlocirea Părintelui Patriarh Daniel, avem din nou o raclă frumoasă cu părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Elefterie, aduse de la Mănăstirea Ţigăneşti de lângă Bucureşti, pentru care slujitorii Bisericii „Sfântul Elefterie“ mulţumesc din adâncul inimii.
