Mucenicia Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat s-a născut în cetatea Evhaita, spre sfârşitul secolului al III-lea d.Hr. (probabil, în jurul anului 289). A intrat de tânăr în armata imperială şi, dovedindu-se a fi un bun comandant de oşti şi orator desăvârşit, a ajuns ofiţer cu rang înalt şi mare conducător, aşa după cum o demonstrează supranumirile de „Stratilat“ şi „Vrioritor“, date lui de contemporani şi consemnate de urmaşi. O părticică din sfintele sale moaşte se găsesc în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae“ din Râmnic.

Împăratul Liciniu (308-324) i-a încredinţat conducerea cetăţii Heracleea, situată în apropierea Mării Negre. Aici a descoperit sfântul, de la vreunul din ostaşii săi, Evanghelia lui Hristos, primind Botezul şi devenind creştin. Potrivit tradiţiei, a ucis un balaur dintr-o cetate învecinată (care pricinuise multora frică şi moarte), fără luptă, căci având la gât Sfânta Cruce, Domnul Dumnezeu a rânduit ca balaurul să vină singur înaintea sa şi să se lase tăiat cu sabia. Auzind despre această minune, mulţi păgâni din împrejurimi s-au făcut creştini.

Împodobindu-şi aşadar sufletul cu virtuţi alese şi dovedindu-se a fi şi un bun orator, mulţi reprezentanţi ai aristocraţiei vremii căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a numărat printre cei care îl admirau pe vrednicul ostaş al lui Hristos, purtând cu acesta corespondenţă, cu toate că auzise că era creştin şi că defăimase pe idoli.

A sfărâmat statuile idolilor

Înmulţindu-se acuzaţiile la adresa sfântului, împăratul a trimis în cetatea Heracleea câţiva funcţionari cu rang înalt din suita sa imperială din Nicomidia, cu misiunea de a-l invita pe Teodor la palatul imperial unde urma să jertfească idolilor, Liciniu urmărind prin aceasta risipirea acuzaţiilor ce îi erau aduse viitorului mucenic.

Cunoscând prin descoperire dumnezeiască acest plan, Teodor le-a răspuns celor veniţi după el că îl aşteaptă pe împărat, cu cei mai mari dintre zeii lui, în Heracleea. Primind acest răspuns, Liciniu a pornit, împreună cu suita sa impresionantă, dar şi cu statuile celor mai importanţi zei cinstiţi la curtea imperială, spre cetatea Sfântului Teodor, unde a fost primit cu cinstea cuvenită unui împărat. Cerându-i-se să aducă jertfă zeilor, sfântul, căruia i se arătase în vis Mântuitorul Hristos, întărindu-l şi spunându-i „Îndrăzneşte, Teodore, că sunt cu tine“, l-a rugat pe Liciniu să-i dea pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, urmând ca după aceea să le aducă şi jertfe de obşte. Primind încuviinţarea împăratului, Teodor a luat pe zeii cei de aur şi de argint, dar în loc să le aducă jertfe, la miezul nopţii i-a sfărâmat în bucăţi mici pe care le-a împărţit celor săraci şi lipsiţi.

Povara chinurilor, purtată spre dragostea lui Hristos

A doua zi, aflând de cele petrecute de la un sutaş pe nume Maxenţiu care văzuse capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac, Liciniu a poruncit ca sfântul să fie adus înaintea lui. Mâniat de această ofensă, l-a supus la nenumărate chinuri: a fost lovit cu vergi de plumb, zgâriat cu unghii de fier, ars cu făclii, rănile frecate cu cioburi, aruncat în temniţă cu picioarele în butuci şi lăsat fără hrană timp de şapte zile.

Pentru că Sfântul Teodor a răbdat toate aceste cazne fără să ceară clemenţa împăratului şi fără să jertfească idolilor, a fost supus la chinuri şi mai grele, fiind pironit pe cruce înaintea întregului oraş şi scoţându-i-se ochii ca un avertisment şi pentru ceilalţi creştini. Dar în noaptea ce a urmat, un înger al Domnului a venit şi l-a vindecat, coborându-l de pe cruce.

Văzând mulţimea cum răbda sfântul chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu, şi mai mulţi localnici au crezut în Hristos, răsculându-se împotriva împăratului. Speriat de amploarea pe care o luaseră evenimentele, Liciniu a poruncit antipatului Chestiu să omoare pe toţi creştinii din oraş, dar şi acesta, împreună cu cei trei sute de oameni pe care îi avea în subordine, a primit Botezul. A cerut atunci împăratul unui slujitor al său să-i taie capul sfântului, dar o mulţime mare de creştini l-a apărat. Sfântul Teodor, care nu dorea nicidecum revoltă sau vărsare de sânge, le-a cerut creştinilor să nu se mai opună, căci el primea cu bucurie cununa muceniciei. Astfel, în ziua de 8 februarie 312, pe când avea doar 23 de ani, Sfântului Teodor i s-a tăiat capul.

Moaştele sale, duse în Evhaida

Deşi Liciniu dorea să arunce în mare trupul sfântului, într-un sicriu de plumb, ca nu cumva creştinii să-l ia şi să-l cinstească, moaştele sale au fost luate de către Avgar (după alte surse Uar), ucenicul şi tahigraful Sfântului Teodor, şi mutate din Heracleea în Evhaita natală (unde s-a născut şi a pătimit un alt mare mucenic al lui Hristos, Teodor Tiron), fiind împlinită astfel ultima dorinţă a mucenicului. Ulterior, numele acestei cetăţi a fost schimbat în Teodoropol (oraşul lui Teodor). Aşa a devenit tânărul Teodor, din conducător al unei oştiri şi cetăţi pământeşti, Stratilat sau Voievod în armata cerească a lui Hristos. El este considerat Mucenicul biruinţei, fiind tămăduitor de multe boli şi neputinţe.

În anul 1260, moaştele sale au fost aduse în Veneţia, unde se află şi astăzi. Acolo, în Piaţa Sfântul Marcu, se află şi o statuie a Sfântului Teodor Stratilat.

În Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea se află o părticică din moaştele Sfântului Teodor Stratilat. Nu cunoaştem anul şi nici împrejurările în care acestea au fost aduse aici.