„O înţelegere comună a slujirii şi mărturiei creştine”

Imediat după Adunarea generală de la Amsterdam (1948), Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB) a luat  în considerare criticile formulate la adresa sa de Conferinţa interortodoxă de la Moscova. Astfel, Comitetul Central al CEB,  la întrunirea sa de la Toronto, Canada, din 9-15 iulie 1950, a adoptat un text intitulat „Biserica, Bisericile şi CEB”,  prin care s-a stabilit că CEB nu este o Biserică  şi cu atât mai puţin o super-Biserică, ci este  doar un instrument la dispoziţia Bisericilor.  La redactarea acestui document au contribuit  și unii teologi ortodocși, printre care s-a  remarcat pr. prof. Georges Florovsky.

Declarația de la Toronto defineşte până astăzi caracterul organizaţiei de la Geneva. La cea de-a II-a Adunare Generală a CEB (Evanston, SUA, 15-31 august 1954), cu tema generală „Hristos - nădejdea lumii” (Christ - the Hope of the World), au participat în total 502 delegați din 161 Biserici. Bisericile Ortodoxe care au trimis delegaţi au fost aceleaşi ca şi la Amsterdam, iar delegaţii ortodocşi au publicat o declaraţie, prezentată de Arhiepiscopul Mihail al celor două Americi, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, prin care se sublinia că „nădejdea în Iisus Hristos este un dar al Sfântului Duh” şi că „nimeni nu-L poate mărturisi pe Hristos ca Domn şi Mântuitor, decât numai prin Duhul Sfânt. Nădejdea în Hristos nu poate fi despărţită de nădejdea în Dumnezeu Tatăl şi de nădejdea în Dumnezeu Duhul Sfânt”. Prin aceste precizări, delegaţii ortodocşi subliniau dimensiunea treimică a credinţei creştine ortodoxe. Întucât la această adunare s-a făcut afirmaţia că Biserica este păcătoasă, ortodocşii au precizat în declaraţia lor că în calitatea ei de Trup al lui Hristos şi expresie a Împărăţiei Lui pe pământ, Biserica nu poate păcătui, chiar dacă mădularele ei, clericii și credincioşii, sunt supuși greşelii şi păcatului.

Cea de-a III-a Adunare Generală a CEB, desfăşurată la New Delhi, India, între 19 noiembrie și 5 decembrie 1961, unde s-a discutat tema generală „Iisus Hristos - Lumina lumii” (Jesus Christ - the Light of the World), au participat 577 de delegaţi din 197 de Biserici. Primul act oficial desfăşurat la New Delhi a avut loc chiar în prima zi a lucrărilor şi a constat în integrarea oficială a Consiliului Mondial al Misiunilor în cadrul CEB. În al doilea rând, Adunarea a adoptat schimbarea bazei hristologice într-una trinitară, incluzând în Constituţia acestei organizaţii următoarea formulare: „Consiliul Ecumenic al Bisericilor este o asociaţie frăţească de Biserici, care mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, după Scripturi, şi se străduiesc să răspundă împreună la chemarea lor comună pentru slava singurului Dumnezeu - Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh”. În urma acestei schimbări, intervenită la solicitarea ortodocşilor, următoarele Biserici Ortodoxe au devenit membre ale CEB: Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Bulgară şi Biserica Ortodoxă din Polonia. Biserica Ortodoxă din Georgia a devenit membră a CEB în anul 1962, Biserica Ortodoxă Sârbă în anul 1965, Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia în anul 1966, Biserica Ortodoxă Autonomă din Japonia în anul 1973, Biserica Ortodoxă Autonomă din Finlanda în anul 1982, iar Biserica Ortodoxă din Albania în anul 1994. Astfel, la începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, toate Bisericile Ortodoxe erau membre ale CEB.

La Adunarea Generală de la New Delhi, Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegaţie condusă de vrednicul de pomenire Patriarh Iustin Moisescu (1977-1986), pe atunci în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Şi la această adunare, delegaţii ortodocşi au publicat o declaraţie, prezentată de Arhiepiscopul Jacobos al celor două Americi, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice. Având în vedere că această adunare a discutat intens problema unirii Bisericilor, declaraţia ortodoxă arăta că această unire „poate fi promovată prin discuţii teologice, dar şi printr-o înţelegere comună a slujirii şi a mărturiei creştine”. O altă afirmaţie importantă în declaraţia ortodoxă de la New Delhi consta în precizarea că „în loc de prezentarea unor declaraţii aparte, cum s-a făcut până la acea adunare, ortodocşii, de acum membri deplini în CEB, consideră că datoria lor este să prezinte punctul lor de vedere în toate secţiile, subcomisiile şi comitetele şi să contribuie la elaborarea rapoartelor şi a rezoluţiilor”. Pe parcursul acestei Adunări Generale s-a demonstrat că participarea Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică trebuie să se bazeze pe principiul implicării lor, adică pe aceea că ele mărturisesc concepţia şi învăţătura lor despre unitate, mărturie şi slujire. Prin această declaraţie, ortodocşii se arătau dispuşi să participe activ la lucrările CEB, cu condiţia să poată mărturisi liber şi nestingherit credinţa lor. Urmare acestui angajament, participarea reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe este incomparabil mai largă decât a fost cazul până în anul 1961, atât în organele de conducere ale CEB, cât şi în diferitele comitete şi comisii de lucru, mai ales în cadrul Comisiei Credinţă şi Constituţie şi chiar la nivelul personalului acestei organizaţii de la Geneva.
Cea de-a III-a Adunare Generală a CEB a avut loc la scurtă vreme după desfăşurarea primei Conferinţe Panortodoxe desfăşurată la Rodos, între 24 septembrie şi 1 octombrie 1961. În lista de teme adoptate la această conferinţă, teme propuse pentru a fi discutate la un Sinod Panortodox, era inclusă, la poziţia V.f., tema intitulată „Ortodoxia şi Mişcarea Ecumenică”, prin care se prevedeau, printre altele, „prezenţa şi participarea Bisericii Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică în spiritul Enciclicei Patriarhale din 1920”. Această recomandare a dus la elaborarea de către cea de-a III-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, desfăşurată între 20 octombrie și 6 noiembrie 1986, la Chambésy, lângă Geneva, a unui text intitulat „Biserica Ortodoxă şi Mişcarea Ecumenică”, prin care se stabilea, printre altele, că „Biserica Ortodoxă este conştientă de faptul că Mişcarea Ecumenică ia forme noi, pentru a corespunde noilor condiţii şi pentru a face faţă noilor provocări ale lumii contemporane. Pe drumul acesta sunt absolut necesare contribuţia creatoare şi mărturia Bisericii Ortodoxe pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei sale. Ne rugăm ca toate Bisericile să lucreze împreună pentru a se apropia de ziua în care Domnul va împlini speranţa Bisericilor de a deveni «o turmă şi un păstor» (Ioan 10, 16)” (pr. prof. dr. Viorel Ioniță, „Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009”, BASILICA, Bucu­rești, 2013, p. 218). În acest sens, angajarea ortodocşilor în Mişcarea Ecumencă era încadrată, începând din anul 1961, de consultaţiile şi hotărârile luate de Bisericile Ortodoxe la nivel panortodox.