Sâmbătă, însoţit de dangătul clopotelor şi de lacrimile celor care l-au cunoscut şi apreciat, directorul editorial al publicaţiilor „Lumina“, Florin Zamfirescu, a fost condus pe ultimul drum. I-au fost alături familia, foştii colegi de breaslă de la „Opinia studenţească“ şi „Monitorul de Iaşi“, prieteni din rândul clerului, din lumea medicală, politică, administrativă, precum şi jurnaliştii pe care i-a format, în diferite redacţii, de-a lungul anilor.
Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica „Sf. Nicolae“ - Copou din Iaşi şi a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, înconjuraţi de un sobor de 16 preoţi şi diaconi. La sfârşitul slujbei, PS Varlaam Ploieşteanul a citit mesajul de condoleanţe adresat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, familiei regretatului jurnalist Florin Zamfirescu, în care s-a evocat bogata experienţă gazetărească a celui aflat de cinci ani în slujba „Ziarului Lumina“. A urmat discursul primarului Iaşului, Gheorghe Nichita, care a făcut un apel la unitate şi la omenie, având în vedere că toţi suntem trecători în această lume. „Astăzi (n.r. sâmbătă) suntem aici cutremuraţi la căpătâiul lui Florin Zamfirescu pentru că a lăsat în urmă multe lucruri, o familie, prieteni, idei, meditaţii, apropiere de Biserică. Mesajul pentru noi toţi în acest moment este că toate, la un moment dat, au un sfârşit, nu luăm nimic cu noi, că trebuie să fim mai buni, că trebuie să fim mai apropiaţi, că trebuie să lăsăm la o parte ura şi că trebuie să fim oameni“, a spus primarul Nichita.
Rând pe rând, foştii colegi şi prieteni din breaslă au rostit cuvinte calde, au evocat amintiri dragi, conturând profilul de excepţie al celui care a fost unul dintre marii gazetari ai presei moderne româneşti.
Prof. univ. dr. Daniel Condurache, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni: „Florin era cel mai talentat, avea un har special pentru meserie şi făcea totul cu gândul către oameni. Odată cu dispariţia lui Florin, moare un model de jurnalist, în care valorile etice şi morale erau aşezate deasupra consumerismului care ne cotropeşte“.
Andi Lăzescu, un bun prieten din perioada studenţiei: „Florin Zamfirescu făcea totul cu o extraordinară pasiune. Am văzut puţini oameni cu atâta har, forţă şi atenţie specială asupra detaliului, cu care să-şi pună amprenta pe proiectele din care făcea parte“.
„Şi-a descoperit în ultimii cinci ani vocaţia de misionar“
IPS Mitropolit Teofan a amintit, în cuvântul pe care l-a rostit celor prezenţi, de ultima întâlnire, din luna decembrie a anului trecut, pe care a avut-o cu Florin Zamfirescu. „Am stat de vorbă despre misiunea Bisericii. Ne-am despărţit şi am rămas o clipă cu părintele consilier Constantin Sturzu, căruia i-am spus: «Mă simt odihnit după discuţia pe care am avut-o cu Florin». S-au amintit aici câteva calităţi ale domnului Florin Zamfirescu. Toate acestea au avut o capacitate de a oferi celuilalt un strop de odihnă sufletească. Avea o capacitate de a recepta, analiza, primi şi asuma părerile celorlalţi. Discutând cu domnia sa, mi-am dat seama că are forţa de a fi atent la părerea celuilalt, de a nu încerca pe orice cale să-şi impună punctul de vedere. Aceasta este dovada unei libertăţi lăuntrice, care poate constitui izvor de odihnă. Florin Zamfirescu şi-a descoperit în ultimii cinci ani vocaţia de misionar, prin faptul că a dus duhul Bisericii în lume. A avut această capacitate fără să se despartă de lume. Domnul Florin Zamfirescu a ales în ultimii cinci ani de zile să lucreze în misiunea pe care o simţea că aparţine sufletului său“, a remarcat IPS Teofan.
Ultimul omagiu a aparţinut părintelui Constantin Sturzu, consilier în cadrul Sectorului cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Gestul pe care l-a făcut Florin, când l-am văzut ultima dată, îmi dă multă speranţă. Înainte de a ieşi din salonul de spital, Florin m-a rugat să îi dau mai aproape cartea de rugăciuni care era pe pervazul geamului, pentru a se pregăti de spovedanie. Acest gând îmi dă speranţă că sufletul lui se va odihni în ceata drepţilor, iar, pe de altă parte, arată care era starea sufletului creştinului Florin Zamfirescu“. (Constantin CIOFU)
Care a fost pentru domnul Florin Zamfirescu „cea mai tare ştire“ din istorie
În ultimii doi ani din viaţa marelui Florin Zamfirescu, am avut privilegiul de a împărţi acelaşi birou cu el. A fost un dar poate nemeritat pentru mine, dar o şansă imensă oferită de generosul om de presă, fapt pentru care mi-e extrem de greu să scriu despre el la timpul trecut. De asemenea, în amintirea domnului Florin Zamfirescu nu sunt suficiente acest text şi aceste două pagini In memoriam ale „Luminii“, tipărite într-un tiraj de câteva zeci de mii de exemplare, pentru care a lucrat un colectiv redacţional şi tipografic inimos şi plin de recunoştinţă. Dimpotrivă, e foarte puţin. De aceea, aprecierile noastre pentru domnul Florin Zamfirescu, ale celor care l-au cunoscut le vom purta în inimile şi cugetele noastre oriunde pe pământ şi vom vorbi mereu despre realizările sale, sumă pe care nu o poate cuantifica nici o unitate de măsură terestră.
A fost pulsul „Opiniei studenţeşti“, ochiul limpede al „Monitorului“, verticalitatea „Obiectivului“, actorul principal de pe scena „Lumii ieşeanului“ şi strălucirea „Luminii“.
Am fost un martor privilegiat, cred că nu singurul, la o afirmaţie a domnului jurnalist Florin Zamfirescu, afirmaţie soră cu eternitatea: „Cea mai tare ştire din istorie a fost Învierea lui Iisus Hristos, pentru că a marcat cel mai mult evoluţia omenirii“. Având dumnealui această coordonată, sunt îndreptăţit a crede că Dumnezeu i-a apreciat gândul bun din „ştirea cea tare“ (verificată şi obiectivă) şi-l va număra printre casnicii Săi. Căci, nu-i aşa?, în orice cetate avem nevoie de presă de calitate!
PS: Orice text de opinie scris de subsemnatul, atât la „Lumea ieşeanului“, cât şi la „Ziarul Lumina“, a fost citit şi amprentat de domnul Florin Zamfirescu înainte de a fi publicat. De aceea, domnule Forin Zamfirescu, dacă acum am scris ceva greşit dându-i drumul la tipar fără să vă uitaţi în prealabil pe text, vă rog să mă iertaţi! (Lucian Apopei)
