Pecetea ocrotitoare a Maicii Domnului în viața unui ierarh sfințit acum 130 de ani

În rândurile de față am cercetat cum, în timp, ne putem încredința de chipul în care se descoperă relaționarea dintre oameni, evenimente sfinte și faptele lor bune cu valabilitate permanentă, din care Maica Domnului și sfinții nu lipsesc niciodată. Cercetându-se în detaliu biografia Episcopului Nifon (1860-1923) al Dunării de Jos, unul din ceata celor peste 700 de ierarhi cunoscuți care i-au păstorit pe români din primele secole creștine până în prezent, a fost observată o brodire aparte cu unul din praznicele Născătoarei de Dumnezeu - Buna Vestire. Marea sărbătoare a coincis cu momente de referință din consacrarea bisericească a Episcopului Nifon Niculescu. A primit Taina preoției în preajun, la 22/23 martie 1884, pentru Biserica Albă din Calea Victoriei. După 11 ani de slujire la acest lăcaș și în alte funcții administrative, fiind de multă vreme văduv, a fost tuns în obștea Cernicăi, cu noul său nume monahal, Nifon. Apoi a primit hirotonia întru arhiereu la 25 martie 1895, de la 1 aprilie începând efectiv activitatea ca Arhiereu- vicar la București.

Între primele târnosiri de biserici la care a fost delegat se numără cea a satului Bâldana din Dâmbovița, localitate atestată documentar în ziua Bunei Vestiri a anului 1586.

După aproape un deceniu și jumătate de slujire la București, la 22 martie 1909, Arhiereul-vicar Nifon Ploieșteanul devine episcop titular la Galați, având să fie întronizat, iată, tot la sărbătoarea Bunei Vestiri. Actele referitoare la alegere și programul ceremoniei de învestire se păstrează în Arhivele Patriarhiei Române, fond Mitropolia Ungrovlahiei, dosar 119/1909, ff. 23-27.

Negreșit, atașamentul duhovnicesc al ierarhului față de ocrotirea Maicii Domnului trebuie să fi fost în legătură cu aceste date referențiale din biografia sa. Tocmai de aceea în ultimul an de viață, alături de sora lui, Steluța, a donat cea mai mare parte a terenului pentru înălțarea Bisericii „Buna Vestire”-Belu, de pe Șoseaua Giurgiului din Capitală, a cărei piatră fundamentală s-a așezat în 1925, de curând comunitatea parohială serbând centenarul acestui lăcaș „de-un leat” cu Patriarhia Română.

Cu totul minunat este că, fără plănuiri omenești, se observă cum Maica Domnului și-a continuat ocrotirea față de slujitorul Fiului ei și după mutarea acestuia la cele veșnice, prin învierea memoriei sale. Credem că ierarhul a plecat de aici mai ales cu speranța în mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Așa cum s-a descoperit la deshumarea osemintelor (iulie 2021), vreme de aproape un veac pe pieptul său a stat engolpionul cu Icoana „Încoronarea Maicii Domnului”, datat pe verso 1895 și identificat ulterior în trei fotografii din viață, inclusiv în cea de pe crucea mormântului.

Ținând mai departe firul istorico-simbolic al țesăturii dintre lucrarea lui Dumnezeu și a omului, nu poate fi considerat întâmplător nici faptul că de strămutarea rămășițelor sale pământești, de la București la Galați (septembrie 2021), s-au ocupat tocmai voluntari din comunitatea parohială a Bisericii „Buna Vestire”- Dobroteasa, care în bună rânduială au găzduit osemintele ierarhului la loc de cinste vreme de trei luni, ulterior organizând pomeniri și reamenajarea mormântului la comemorarea celor 100 de ani de la adormirea în Domnul, în martie 2023. Și această potrivire este una deosebită, întrucât lăcașul bucureștean a fost sfințit și împodobit cu cel de-al treilea hram - „Sf. Mc. Filofteia”, în octombrie 1893, de către părintele duhovnicesc al Episcopului Nifon, Mitropolitul- primat Ghenadie Petrescu (†1918), cel care îl chemase la arhierie în martie 1895.

Imboldul care a și închegat rândurile de față s-a ivit în chiar dimineața Bunei Vestiri din primăvara acestui an, când la cenotaful episcopului, marcat de vechea cruce de la 1923 și de noua placă comemorativă din 2023, un membru din obștea Dobrotesei așeza o lumină, un bob de tămâie și un crin imperial alb, chiar în acele clipe sunând clopotele ctitoriei sale centenare din apropiere, ce armonizau bucuria hramului cu recunoștința posterității pentru un ierarh misionar, atent liturghisitor și mare protopsalt. Totodată, prin aceasta se poate înțe­­lege că mormântul episcopului este în biserică, și la București, ca și la Galați, apreciindu-se și mai mult înțeleapta hotărâre a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din august 2021, anume de a rămâne monumentul-cruce al ierarhului pe locul său inițial, în Cimitirul Șerban Vodă - Bellu.

Deși până acum nu a fost posibilă verificarea din mai multe surse a unei relatări, considerăm totuși că nu este o nechibzuință să o notăm aici pentru întâia oară. Una dintre cele mai în vârstă „femei ale cimitirului”, aflată la a doua generație în rândul celora care aprind candele funerare la Bellu, ne-a spus că pe la mormântul „acelui preot” [Episcopul Nifon], la un moment dat se purta o pereche de tineri care cereau un prunc de la Dumnezeu. După o vreme ar fi revenit cu însuși copilul dobândit. De aceea, o ultimă punte simbolică ce îndrăznim să mai deschidem este între Maica Domnului, evlaviosul episcop și Marșul pentru viață, eveniment creștin semnificativ care gravitează în jurul Bunei Vestiri, având reverberații de-a lungul întregului an.

Vocația principală a femeii este aceea de mamă-creștină, dar și de maică-monahie, întrucât modelul ei desăvârșit este Maica Domnului, care a unit în ea atât nașterea, cât și fecioria, după cum citim în acatist și subliniază teologul Christos Yannaras. Păstrând proporțiile com­parației, ne vin în gând cuvintele Înaltpreasfin­țitului Părinte Casian, consemnate cu prilejul unei omagieri (2021) a înaintașului său: „Trebuie să fim foarte atenți, să nu forțăm lucrurile. După ce trec 100 de ani îți dai seama bine că aurul e aur și, chiar dacă stă în pământ sau deasupra, dacă ai făcut din el o cruce, crucea rămâne. Trebuie să învățăm de la lucrurile acestea, să nu grăbim intrarea noastră în istorie, ci să-i aducem în istorie pe cei pe care istoria n-a putut la timpul cuvenit să-i așeze la locul lor, din motivul că suntem prea aproape de omeneștile lor făptuiri. Cele dumnezeiești nu stau în pripa și-n graba noastră, chiar dacă suntem savanți. Trebuie să treacă, să se decanteze apele, iar în cazul Episcopului Nifon de-abia acum se limpezesc apele. Pentru că a fost atâta timp preot de mir, îl asociez sută la sută cu Patriarhul Justinian, pentru că oamenii aceștia au ridicat slujirea preotului de mir în tronurile chiriarhale. Și au rezolvat, de acolo, de sus, cu ochii celui de jos, suferința celui de jos, ridicându-l. Atât rămâne, cât ridicăm oameni”.

Viați de rugăciunea și recunoștința pentru părinții și frații noștri „mai înainte adormiți”, și cu gândul la chipul istoric și eternizat al Episcopului Nifon și deopotrivă la toți ierarhii români care au slujit cu dragoste Biserica, ne încredem deplin în cuvântul viu al Sfintei Scripturi despre Arhiereul arhiereilor, Care întotdeauna la rugăciunile Maicii Sale revarsă mila cerului asupra pământului: „Drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat. Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă și să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit” (Evrei 4, 14-16).