Popas la Curtea domnească din Bacău

După luptele lui Ştefan cel Mare de la Vaslui (1475) şi Războieni (1476), s-a impus necesitatea unei reorganizări administrative a Moldovei sudice. Sfântul Voievod a ales ca loc de Reşedinţă domnească pentru această parte a ţării Bacăul şi l-a numit aici, spre a-l ajuta la domnie, pe Alexandru, fiul care îl însoţise la războaie şi care fusese martor al multor acte domneşti de până atunci. Astfel, în perioada 1481-1496, Curtea domnească din Bacău a reprezentat centrul administrativ de control şi de organizare a Ţării de Jos, fiind şi reşedinţa lui Alexandru. Voievodul sfânt al Moldovei a ales Bacăul pentru construcţia Reşedinţei domneşti, întrucât acesta era un centru comercial, nod al drumurilor comerciale spre Transilvania şi Ţara Românească. Misiunea lui Alexandru era să rezolve problemele pe care tatăl său, domnul Moldovei, nu ar fi avut timp să le trateze de la Suceava.

În societatea românească, „curtea“ era un centru cu caracter administrativ şi militar, dar şi un puternic centru economic, presupunând de asemenea existenţa unei gospodării complexe, care necesita un personal numeros şi un program arhitectonic. („Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare“, 1964). Ştiut este faptul că Sf. Voievod Ştefan cel Mare a refăcut vechile Curţi domneşti de la Iaşi, Suceava, Vaslui, Hârlău, Cotnari şi a construit altele noi la Bacău, Huşi, Dorohoi, Botoşani şi Piatra Neamţ, despre care Al. Artimon şi I. Mitrea socotesc că ar fi răspândit autoritatea domnească în întreg teritoriul moldovenesc, ajutându-l pe domn să îşi pună în practică politica de centralizare, permiţând administrarea domeniilor şi înlesnind apărarea ţării.

Urmele Curţii domneşti

Aceiaşi autori consemnează că Ansamblul domnesc de la Bacău ar fi fost construit între anii 1476-1481 (în afară de biserică). Însă aceste date nu sunt sigure, întrucât documentele timpului nu oferă nici descrieri ale acesteia, nici nu stabilesc momentul constituirii ei, ori pe cel în care a fost distrusă. Curtea domnească este menţionată pentru prima dată la 20 aprilie 1491, când Ştefan cel Mare închina Mănăstirii Tazlău un sat „ascultător de curţile de la Bacău“. Singura mărturie care evocă distrugerea Curţii domneşti de la Bacău o constituie jurnalul veneţianului Marcus Bandini, care, trecând în 1646 prin Bacău, amintea existenţa, în partea de miazăzi a oraşului, a unui „palat“ aflat în ruine.

Potrivit cercetărilor arheologice care au început în anul 1970, în urma săpăturilor s-a ajuns la concluzia că edificiul a fost ridicat în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Din edificiul principal al Ansamblului, respectiv Casa domnească, astăzi se mai vede doar pivniţa, compusă din două încăperi. Printre resturile carbonizate ale unui incendiu şi printre dărâmături, în ultimul strat arheologic, cercetătorii au descoperit un dinar emis la 1517 de Ludovic al II-lea al Ungariei, motiv pentru care s-a presupus că edificiul numit astăzi „Casa domnească“ a fost distrus în vremea Voievodului Ştefăniţă (1517-1527) sau în prima domnie a lui Petru Rareş (1527-1538). Un alt edificiu important a fost turnul-locuinţă care era situat la sud-est de Casa domnească. Conform specialiştilor, turnul avea probabil rolul de a supraveghea întreaga zonă central-estică a oraşului şi drumul comercial de pe Valea Siretului, cu ramificaţiile lui spre Transilvania şi Ţara Românească. De asemenea, în aceasta clădire ar fi putut fi adăpostiţi cei care făceau parte din corpul de pază al Curţii domneşti.

500 de ani pentru biserica domnească

După cum în vremea aceea, voievozii construiau în incinta reşedinţelor lor biserici, şi Alexandru Voievod a a ridicat o biserică în cadrul Curţii domneşti de la Bacău. Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a fost construită din piatră de carieră şi cărămidă şi a fost sfinţită la 1 ianuarie 1491. Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Precista din Bacău a fost construită în stilul moldovenesc specific epocii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Proporţiile bine distribuite o fac reprezentativă pentru grupul bisericilor de oraş din epocă. În ceea ce priveşte pictura interioară, ea a fost executată pentru prima dată în 1854, în tempera, şi de atunci a fost de mai multe ori refăcută ori restaurată. Pictura actuală, în tehnica fresco, a fost realizată între anii 1986-1989 de doi pictori băcăuani. Catapeteasma bisericii a fost executată în secolul al XVI-lea în stil renascentist. Potrivit arheologilor, la scurt timp după 1517, dintre construcţiile Ansamblului Curţii domneşti de la Bacău, avariată şi în timpul expediţiei turceşti din 1538, nu a mai funcţionat decât Biserica Precista. De asemenea, singurul izvor care vorbeşte despre Curtea domnească după această dată este jurnalul de călătorie al lui Marcus Bandini care aminteşte de un „palat… îngropat în dărâmăturile sale“ şi de unele „curţi ruinate“ la Bacău. Pavajul Curţii domneşti, compus din piatră de râu şi de carieră, a fost şi el distrus de gropile mormintelor săpate încă din secolul al XVI-lea.

Încă de la construcţia sa, ctitorul bisericii, Alexandru Voievod, a dăruit lăcaşului de cult proprietăţi şi obiecte de cult, printre care menţionăm un „Tetraevanghelier“ dăruit la 23 aprilie 1941, un „Panaghiar“, precum şi alte obiecte sfinte. În 1494, la porunca lui Alexandru, în interiorul bisericii s-a aşezat o piatră de mormânt, atribuită unui fiu al voievodului. Această piatră a fost descoperită în anul 1911 de arhitectul Virgil Drăghiceanu. Decorată în stil gotic, piatra se află în prezent în custodia Complexului Muzeal „Iulian Antonescu“ din Bacău.

Dăruită Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“

Din nefericire, din cauza reparaţiilor pe care le-a suferit de-a lungul trecerii timpului, biserica şi-a pierdut pe alocuri înfăţişarea originală. Unele dintre aceste reparaţii au fost întreprinse în vremea domnitorului Vasile Lupu, care a dăruit atât Biserica Precista, cât şi satele Letea şi poporul Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ din Iaşi. Ulterior biserica Precista va fi închinată sfintelor mănăstiri de la Athos. În timpul restaurării de la 1854, arhimandritul Nilos de la Mănăstirea Esfigmenos din Muntele Athos a adăugat un pridvor, a construit o turlă deasupra pronaosului, a pictat interiorul bisericii în tempera şi a pardosit-o cu dale de piatră.

Ultima restaurare a bisericii, când s-au efectuat lucrări de mare amploare, a avut loc între anii 2001-2004. Cu sprijinul Direcţiei Monumentelor Istorice au fost restaurate şi ruinele casei voievodale şi ale turnului de apărare a Curţii domneşti. Biserica a fost resfinţită la 27 iulie 2004, în anul în care s-au împlinit 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Complexul domnesc din Bacău se află pe drumul european E 85 pe strada 9 Mai, nr. 48, vizavi de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“. (Articol realizat pe baza unui studiu întocmit de Liliana Tofan şi publicat pe site-ul www.patzinakia.ro)