Sfântul Bonifatie, apostolul germanilor

În fiecare an la data de 5 iunie se face în bisericile Ortodoxă, Catolică, Luterană şi Anglicană pomenirea Sfântului Bonifatie, considerat pe bună dreptate apostolul germanilor.

După căderea Imperiului Roman de Apus (476), prin măsurile luate de către papa Grigorie cel Mare (†604) vor fi încreştinaţi englezii, care la rândul lor, în secolele al VII-lea şi al VIII-lea, vor încreştina aproape toate triburile germanice. Un rol foarte important în această misiune l-a avut Sfântul Bonifatie, considerat "cel mai mare sfânt de neam englez, care a trăit vreodată". (Vlad Benea, "Vieţile sfinţilor ortodocşi din Apus. Sfinţii insulelor britanice", Cluj-Napoca 2006, p. 266).

Născut în satul Crescent din ţinutul Devon, în sud-vestul Angliei, în anul 672 (după unii 673 sau chiar 675, conform art. Bonifatius, publicat pe http://www.heiligenlexikon.de, pagină accesată la data de 17 mai 2011 şi Benea, "Vieţile sfinţilor ortodocşi"), Sf. Bonifatie a primit la botez numele de Winfrith sau Wynfreth, care se traduce cu "prieten al păcii". Având de mic copil înclinaţie spre viaţa religioasă, a intrat de la o vârstă fragedă în mănăstire, după ce a reuşit să-şi convingă tatăl să nu se opună acestei decizii, numai din dorinţa de a-l lăsa singurul moştenitor al averii. Astfel, a intrat în Mănăstirea Exeter (Examchester). Biograful său, Willibald, scria: "Era înzestrat cu o scânteie de dar dumnezeiesc, pe care cu atâta stăruinţă a îngrijit-o prin învăţătură, încât fiecare ceas şi fiecare clipă a lungii şi neobositei sale vieţi a slujit doar pentru a înmulţi darurile dumnezeieşti, care fuseseră revărsate asupra sa" (Willibald, "The Life of St. Boniface", în C.H. Talbot, The Anglo-Saxon Missionaries în Germany, London-New York 1954, p. 29, citat după Benea, "Vieţile sfinţilor ortodocşi", p. 267).

După câţiva ani petrecuţi aici, a plecat la Mănăstirea benedictină Nursling (Nhutscelle), unde a depus voturile monahale. La vârsta canonică de 30 de ani a primit şi taina preoţiei.

A propovăduit în Olanda şi Germania

Pe când se părea că va face o carieră intelectuală şi scolastică strălucită, s-a aprins în el dorul de a-L mărturisi pe Hristos în faţa celor care nu auziseră de El. Astfel, în anul 716 a plecat pentru prima dată în misiune în Frisia, Olanda de astăzi.

Bonifatie a plecat alături de trei fraţi de la Mănăstirea Nursling şi, deşi erau plini de râvnă în a-L propovădui pe Hristos, această primă misiune va rămâne fără succes. După doi ani petrecuţi în mănăstire, având binecuvântarea episcopului său, Daniil de Winchester, Sf. Bonifatie a plecat într-o nouă misiune. Înainte de a pleca însă, a poposit la Roma pentru a se închina la Biserica "Sfântul Petru", unde a rămas mai multe zile, petrecându-le în post şi rugăciune. Aici a putut discuta şi cu papa Grigorie al II-lea (715-731).

A plecat de aici cu mai multe scrisori din partea papei spre Bavaria, apoi spre Thuringia, un ţinut situat la răsărit de Rin şi la miazănoapte de Dunăre. Papa Grigorie i-a schimbat atunci numele din Winfrith în Bonifatie (făcător de bine), în cinstea Sf. Mucenic Bonifatie din Tarsul Ciliciei. După câteva luni în care s-a străduit să reînsufleţească viaţa creştinilor din acele ţinuturi, a plecat cu Willibrod în Frisia. După o scurtă activitate în acest ţinut, se va despărţi de Willibrod şi va pleca să facă din nou misiune în Hesse şi Thuringia. Nu se cunoaşte motivul separării de Willibrod.

După ce a botezat doi conducători păgâni, a reuşit să construiască o mică biserică, intensificând astfel activitatea misionară în acel ţinut. Întrucât s-a lovit de multe greutăţi, i-a cerut sfatul papei printr-o scrisoare, iar acesta l-a chemat la Roma.

În acest al doilea popas la Roma, Bonifatie a fost hirotonit episcop de către papă, chiar în ziua sărbătoririi Sfântul Andrei (30 noiembrie) a anului 722. Teritoriul încredinţat misiunii sale era întreaga Germanie aflată la răsărit de Rin, nefiind obligat să se supună episcopilor franci, care, cu puţine excepţii, se aflau într-o acută stare de decădere din punct de vedere moral. Încărcat cu multe daruri şi având şi câteva scrisori de recomandare, Sf. Bonifatie a plecat din nou spre Germania, pentru a-şi continua misiunea. După o întâlnire cu regele francilor, Carol Martel (715-741), a plecat din nou înspre Hesse, unde Dumnezeu avea să-i aducă cea mai mare biruinţă din ţinuturile Germaniei.

Chiar în inima ţinutului Hesse, la Geismar, dând dovadă de un mare curaj, Sf. Bonifatie a doborât cu securea "stejarul lui Thor", zeul tunetului la vechii germani, care constituia centrul slujirii lor idolatre. Acest lucru se întâmpla în anul 723. Din acest stejar, ajutat de ucenici, a construit o biserică pe care a închinat-o Sfântului Apostol Petru. Confruntat cu diverse greutăţi, Sfântul Bonifatie se consultă mereu cu papa Grigorie al II-lea şi cu alţi oameni de încredere. Ne-au rămas de la el în jur de 150 de scrisori, adunate într-o colecţie de către ucenicul său, Lullus. Aşa cum afirma J. Semmler, scrisorile Sfântului Bonifatie sunt foarte importante, deoarece "oferă foarte multe amănunte despre activitatea misionară a sfântului, dar şi despre răspândirea creştinismului în zonă" (J. Semmler, Art. Bonifatius, în "Lexikon für Mittelalter", vol. 2, München-Zürich 1983, p. 418). Cu ajutorul colaboratorilor săi, până în anul 732, Bonifatie a reuşit să pună temeliile unei Biserici sănătoase şi trainice în acele teritorii.

Înălţarea la rangul de arhiepiscop şi înfiinţarea mai multor eparhii

Papa Grigorie al III-lea (731-741) l-a primit pe Bonifatie la Roma, acordându-i treapta de arhiepiscop al întregii Germanii de la răsărit de Rin, cât şi palliumul arhiepiscopal. Întors în teritoriul de misiune, el a înfiinţat patru eparhii: la Regensburg, la Freising, la Salzburg şi la Passau. În anul 741 a înfiinţat Mănăstirea Altaich, dar şi Episcopia de Eichstät.

După această organizare a Bisericii din Bavaria, Bonifatie se va îndrepta din nou spre Thuringia şi Hesse. Aici a mai înfiinţat încă trei episcopii: la Buraburg, în apropiere de Mănăstirea Fritzlar, iar în Thuringia la Erfurt şi Würzburg. Astfel, Bonifatie devenise un adevărat "mitropolit" al părţilor germane, deşi nu avea un scaun episcopal al său. El se gândea să se retragă într-o mănăstire, pe care a ridicat-o ucenicul său, Sturm, într-o vale mănoasă, înconjurată de munţii din care izvorăşte râul Fulda, din inima Germaniei. Se părea că Bonifatie îşi împlinise activitatea sa misionară când a fost rugat să se ocupe de Biserica francilor, aflată într-o stare de decădere, după cum am amintit mai sus. Moartea regelui Carol Martel în anul 741, an în care a murit şi papa Grigorie al III-lea, i-a oferit şi cadrul politic necesar pentru a reforma Biserica francilor. Susţinut de noul papă, Zaharia (741-752), dar mai ales de către regele Carloman, a reuşit să convoace un sinod al întregii Biserici france, după o pauză de mai bine de 80 de ani. În acest sinod din 745 a fost ales să ocupe scaunul mitropolitan al Bisericii germane, oraşul Mainz. Măsurile luate au dus la o reformă a Bisericii france şi la "renaşterea carolingiană" în estul Regatului franc. (Pierre Richc, "Von Gregor dem Grossen bis Pippin den Jüngeren", în: Egon Boshof (ed.), "Geschichte des Christentums", vol. 2, Freiburg-Basel, 1994, p. 660).

Ultima misiune în Frigia şi moartea martirică

Activitatea misionară a Sfântului Bonifatie nu era însă la final. În jurul vârstei de 75 de ani, după ce l-a hirotonit pe ucenicul său Lull, arhiepiscop de Mainz (în 752), a plecat într-o ultimă misiune în partea de răsărit a Frisiei. Pe când aştepta la Dokkum, localitatea unde-şi aşezase tabăra, să-i boteze pe cei convinşi de el şi de colaboratorii săi să treacă la creştinism, în ziua de Rusalii a anului 754 sau 755, a fost ucis împreună cu 52 de oameni de către războinici păgâni prădători. Se pare că Bonifatie, omul lui Dumnezeu, a pierit în timp ce ţinea deasupra capului o Evanghelie, căci voia să fie apărat în moarte de cartea pe care a iubit-o cel mai mult. Acest lucru se întâmpla pe data de 5 iunie, iar pe 9 iunie osemintele sfântului au fost depuse la Mănăstirea Fulda, locul său de suflet, unde se găsesc şi astăzi.