Sfântul Elefterie, episcopul roman care a îmblânzit leii

Mucenicul Elefterie a trăit în vremea împăratului Hadrian (117-138). Data naşterii sale nu este cunoscută. Ştim doar că s-a născut în apropiere de Roma, în jurul anului 100. Viaţa sa a stat sub oblăduirea Sfântului Apostol Pavel. Chiar dacă nu l-a cunoscut direct pe Apostolul Neamurilor, a aflat multe despre el de la mama sa, Antia. Aceasta fusese botezată de către Sfântul Apostol Pavel şi era o bună creştină. Despre tatăl său nu ştim aproape nimic. Tot ceea ce se poate spune este că provenea dintr-o familie bogată, de rang înalt. Nu se poate afirma cu certitudine dacă era şi el creştin sau nu.

Sfântul Elefterie a rămas încă din copilărie orfan de tată. Mama sa l-a crescut în dreapta credinţă şi l-a îndrumat spre calea adevărată a Evangheliei. Tânărul Elefterie participa la slujbele bisericeşti, unde a fost remarcat de arhiepiscopul Romei, Anichit. Acesta fusese ucenic direct al Sfântului Apostol Pavel. El îl povăţuia deseori pe Elefterie şi îi insufla curajul de a-L mărturisi pe Hristos.

Episcop la 20 de ani

Slujind cu râvnă deosebită, Elefterie ajunge repede să facă parte din cler, fiind hirotonit diacon la doar 15 ani. Foarte rar întâlnim un astfel de caz în istoria Bisericii. De regulă, vârsta minimă pentru hirotonia întru diacon era de 20 de ani, în acest caz făcându-se o excepţie. Arhiepiscopul Anichit îşi cunoştea bine ucenicul şi ştia că este foarte matur pentru vârsta lui. Rugăciunea, postul, nevoinţele tânărului Elefterie erau încununate de o inteligenţă pătrunzătoare şi o dragoste puternică pentru oameni. Aceste daruri ale lui Dumnezeu nu puteau fi trecute cu vederea şi nici amânate pentru mai târziu. Creştinii trăiau o vreme de persecuţii şi erau destul de mulţi care ajungeau să se lepede de Hristos, din cauza chinurilor. Prin urmare, era nevoie de un om capabil, care să posede un cuvânt puternic, o credinţă tare şi curajul mărturisirii. Aceste daruri erau clar ale Sfântului Elefterie. Prin urmare, la 18 ani ajunge preot, iar la 20 de ani este hirotonit episcop al Illiricului. Sfântul Elefterie predica într-un mod cu totul excepţional. Era capabil să aducă printr-o singură cuvântare zeci de suflete la dreapta credinţă. Biserica dobândea un păstor deosebit.

Convertirea prin cuvânt: Felix

Odată cu venirea la domnie a împăratului Hadrian, imperiul dobândea un conducător priceput în cele lumeşti, dar total necunoscător în cele duhovniceşti. Hadrian a sprijinit în mod paradoxal ambele împărăţii. Pe cea lumească prin întărirea Imperiului Roman, care făcea faţă cu greu extinderii teritoriale, şi pe cea cerească prin vărsarea sângelui mucenicilor. Hadrian era păgân şi nu dorea decât un singur lucru: dispariţia creştinilor. Precum mulţi alţi împăraţi, loveşte direct în liderii Bisericii. Îşi trimite un apropiat, pe Felix, să îl captureze pe Sfântul Elefterie. Felix îl întâlneşte pe Sfântul Elefterie atunci când acesta ţinea o cuvântare. Uimit de adevărată învăţătură creştină, Felix se converteşte. Trebuie amintit că în acea perioadă se cunoşteau puţine lucruri despre creştini. Sfânta Împărtăşanie era confundată cu un canibalism ritualic, dragostea creştină cu manifestări licenţioase. În aceste condiţii, creştinii erau consideraţi mai răi decât criminalii de rând. Văzând frumuseţea slujbelor creştine şi blândeţea păstorului Elefterie, Felix trece din tabăra adversarilor în cea a susţinătorilor. Se botează pe drumul de întoarcere la împărat, sub mâna episcopului Elefterie.

Convertirea prin rugăciune şi dragoste: Coremon

Chinurile Sfântului Elefterie au fost cumplite. În mod surprinzător, împăratul Hadrian a trecut peste legile statului. Întrucât Sfântul Elefterie era de neam roman, ar fi trebuit să fie executat direct prin decapitare. Însă, Dumnezeu a rânduit să fie chinuit pentru ca mulţi să dobândească prin el lumina credinţei. Cea mai faimoasă convertire a fost cea a eparhului Coremon. Hadrian hotărâse ca Elefterie să fie aruncat într-un cuptor încins plin cu suliţe. Luase această decizie sfătuit de Coremon. Înainte de a fi aruncat înăuntru, Sfântului Elefterie, ca oricărui condamnat la moarte care are dreptul la o ultimă dorinţă, i s-a dat răgazul de a rosti o rugăciune. Astfel, el a şoptit următoarele cuvinte: „Îţi mulţumesc, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, că m-ai învrednicit de atâtea bunătăţi; căci cu mâna Ta cea tare m-ai întărit a răbda atâtea, pentru numele Tău cel sfânt. Deci, acum caută din cer şi vezi ce au sfătuit asupra mea cei ce mă urăsc, izbăveşte sufletul meu de înţepăturile lor şi de bărbaţii sângelui mă păzeşte, ca un bun, ca să Te cunoască toţi pe Tine, Unul Dumnezeu, întru toate marginile pământului. Atinge-Te de inimile lor, o, Stăpâne, cela ce eşti bogat întru milă, iar numele Tău cel sfânt fă-l cunoscut lor şi adu-i către voia Ta cea sfântă, ca să Te cunoască pe Tine, Unul adevăratul Dumnezeu, şi să lase închinăciunea idolească cea pierzătoare, că bine eşti cuvântat în veci. Amin“. Coremon a rămas uimit de rugăciunea sfântului şi, în momentul respectiv, a înţeles care este esenţa creştinismului: iubirea vrăjmaşilor. A ales să fie şi el creştin. Această decizie l-a surprins neplăcut pe Hadrian şi l-a aruncat pe Coremon în cuptor, sperând că moartea lui îi va înfricoşa pe cei prezenţi şi îi va îndepărta de la creştinism. S-a înşelat. Coremon a ieşit sănătos din cuptor prin rugăciunile Sfântului Elefterie. Imediat a fost decapitat. Primise prin mucenicie botezul sângelui şi sufletul său a plecat spre împărăţia cerurilor să slujească adevăratului Împărat, Hristos.

Îmblânzitorul fiarelor şi al oamenilor

Chinurile Sfântului Elefterie au continuat. Hadrian a poruncit să fie aruncat în temniţă şi lăsat fără hrană. Dar nu ştia că acolo unde nu pot intra oamenii, pot intra îngerii. Sfântul Elefterie a fost hrănit de către un înger în chip minunat. Uimit de puterea sfântului, pe care el o considera vrăjitorească, Hadrian hotărăşte să îl lege de un cal şi să lase să fie târât de acesta. Dumnezeu hotărăşte altceva. Trimite un înger care îl răpeşte pe sfânt din mijlocul chinurilor şi îl aduce într-un munte aflat în apropiere de Roma. Aici, Sfântul Elefterie se împrieteneşte cu fiarele, rostindu-le în fiecare zi cuvinte din Scripturi. Animalele puternice îl slujeau şi îl ocroteau ca pe un păstor al lor. Vânătorii din împrejurimi au băgat de seamă acest lucru şi l-au anunţat pe împărat, care trimite imediat slujitori pentru a-l prinde. Cifra aproximativă a oamenilor trimişi este de 500. O adevărată oaste pentru a prinde un singur om. Lucrul acesta arată că Hadrian se temea de puterea Sfântului şi voia să fie sigur că îl poate captura. Dar animalele care îl păzeau pe Sfântul Elefterie erau hotărâte să îşi dea viaţa pentru el. Doar rugăciunea încărcată de blândeţe şi de milostivire a Sfântului a făcut ca acestea să nu-i atace pe oamenii lui Hadrian. Ar fi fost un măcel inutil. Sfântul Elefterie a reuşit să convertească toţi ostaşii trimişi împotriva lui, intrând în Roma cu un alai de creştini în urma sa. Ajuns aici, a fost osândit la moarte în arena leilor. Dar leii nu s-au atins de el. I s-au închinat. Omului duhovnicesc nimic din ce aparţine naturii nu i se împotriveşte, în afară de omul lumesc.

Jertfa mamei şi îndemnul neobosit al mântuirii

Sfântul Elefterie a fost, în cele din urmă, decapitat. Mama sa, rostind cuvinte de laudă către Dumnezeu, s-a aplecat peste trupul fiului său. În acel moment a fost străpunsă de săbiile ostaşilor aflaţi în preajmă. S-a săvârşit bucuroasă de biruinţa Sfântului Elefterie. Ce putea fi mai fericit pentru ea decât gândul că Elefterie a căpătat cununa sfinţeniei? A preferat să se bucure alături de el în ceruri. Ziua prăznuirii Sfântului Sfinţit Mucenic Elefterie este una a bucuriei, în ciuda chinurilor suferite de el în această viaţă. Biruinţa este mereu o oportunitate de laudă.