Sfântul Grigorie de Nyssa, păstor neobosit al Bisericii

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește astăzi pe Sfântul Grigorie de Nyssa, ierarh și teolog ortodox care a trăit între anii 335 și 395, apărător al dreptei credințe și gânditor profund al Bisericii. În București, la Biserica Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal, se află părticele din moaștele sale, care sunt cinstite astăzi cu evlavie de către cler și credincioși. Așa cum este tradiția, în ajunul sărbătorii a avut loc procesiunea cu moaștele acestui sfânt în jurul bisericii bucureștene și au fost înălțate rugăciuni către ocrotitorul acestui locaș.

Personalitatea Sfântului Grigorie de Nyssa este umbrită de cea a fratelui său mai celebru, Sfântul Vasile cel Mare, și de Sfântul Grigorie de Nazianz, ambii capadocieni. Nu a avut anvergura organizatorică a fratelui său mai mare, Vasile, și nici curajul acestuia în dialogul cu puterea imperială. Nu s-a bucurat nici de prestigiul teologic al lui Grigorie de Nazianz, care a ajuns să fie, chiar și pentru o perioadă scurtă, Episcopul Constantinopolului, cea mai importantă cetate a Imperiului roman răsăritean. Centrul misiunii fratelui lui Vasile a fost orașul Nyssa, unde, în relativă liniște, a elaborat o gândire teologică de mare profunzime. Dacă Grigorie de Nazianz a fost numit „Teologul”, Grigorie de Nyssa a fost fără îndoială cea mai filosofică minte dintre capadocieni. Grigorie de Nyssa avea o fire tăcută și blândă, în contrast cu fratele său, Vasile, care era mai vehement și nu pregeta să își spună opinia în diferite împrejurări, înfruntând demnitari imperiali și chiar împărați romani. Grigorie de Nyssa a primit o educație înaltă la casa părintească, cel mai probabil de la mama sa, Emilia, și de la sora sa, Macrina, lucru care îi va suda legăturile de familie mult mai bine decât ale fratelui său, Vasile, care a fost o fire mai aventuroasă și independentă. În unele scrieri, se spune că a studiat la Atena, dar această tradiție se bazează pe adevărul mult mai cunoscut că Vasile și Grigorie Teologul au studiat acolo, fapt care l-a plasat și pe el lângă fratele și prietenul său. Cel mai probabil, și-a perfecționat studiile la Cezareea Capadociei. Grigorie de Nyssa mărturisește că învățătorii lui au fost Vasile cel Mare, Pavel, Ioan și ceilalți Apostoli, adică el își revendică gândirea sa ca fiind inspirată de Biserică.

În anul 371, împăratul roman Valens a împărțit Capadocia în două provincii, Capadocia Prima și Capadocia Secunda. Acest lucru a dus la anumite schimbări la granițele eparhiilor din Capadocia, de aceea, în 372, Grigorie a fost ales Episcop al orașului Nyssa. De la începutul păstoririi sale a avut o atitudine mai conciliantă decât fratele său, care era Arhiepiscopul Cezareei.

Legăturile de familie la primele grupări monahale

În textul de față nu doresc să prezint doar lucrarea lui Grigorie de promovare și apărare a ortodoxiei Bisericii în fața ereziilor și răstălmăcirilor, pentru că fratele său și Grigorie de Nazianz au strălucit în acest domeniu.

Sfântul Grigorie de Nyssa a fost un om al legăturilor familiale, al liniștii și al păcii sau concordiei. Atunci când a fost nevoie și-a apărat turma încredințată, iar în viața lui transpare duhul dragostei paterne.

Ce însemna familia pentru acest mare sfânt, despre care se crede că a fost el însuși căsătorit și cap de familie, încercăm să vedem în continuare.

În scrierile Noului Testament, în special în Evanghelii, familia și legăturile biologice au fost văzute adesea ca o piedică în calea dedicării exclusive pentru predicarea și trăirea Evangheliei.

„Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mama sa, pe femeia sa și copiii săi, pe frații săi și surorile sale și chiar însuși sufletul său, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14, 26), spune Mântuitorul Iisus Hristos. În alt loc, când Mântuitorul este pus în fața legăturii familiale, biologice, El face apel la o legătură duhovnicească ce ar fi superioară acesteia: „O femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Luca 11, 27-28).

Această perspectivă evanghelică și atitudine vizavi de legăturile biologice a influențat în special monahismul creștin. Totuși, nu a existat niciodată o atitudine totală de respingere a familiei și a legăturilor biologice chiar și în interiorul acesteia. Posibilitatea ca legăturile de familie să existe și în cadrul vieții ascetice se poate vedea și în cele mai entuziaste cercuri monahale. Philip Rousseau, în studiul „Blood-Relationships among Early Eastern Ascetics”, din 1972, a observat transformarea legăturilor familiale în contextul monahismului egiptean. El spune că există multe dovezi în care monahii refuză să se reunească cu membrii familiilor lor, refuză să își ajute propriii fii sau alți membri ai familiei biologice, dar în alte situații nu ezită să se însoțească împreună cu rude la o viață ascetică. Sunt multe exemple de frați sau părinți și copii care devin împreună monahi sau asceți. Totuși, cercetătorul P. Rousseau arată că aceste relații biologice „supraviețuiesc” și în monahism numai datorită abilității celor implicați de a schimba baza relațiilor lor, adică să accepte valorile vieții ascetice și lepădarea evanghelică ca principii de viață, și superioare legăturii biologice.

În studiul „Antifamilial Tendencies” al lui Elizabeth A. Clark din 1995, se arată că familia este văzută ca o piedică în calea Evangheliei atunci când apare în prim plan perspectiva convertirii la creștinism. Astfel, autorul studiului arată că unii părinți preferau ca aceia care se converteau la credință să se lepede de familiile lor păgâne, dacă acestea erau o piedică în calea mântuirii lor. Pe de altă parte, Clark arată că alte personalități creștine, ca Sfinții Augustin și Ambrozie al Milanului și, poate cei mai faimoși, capadocienii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Grigorie de Nyssa, au o atitudine pozitivă față de familie și în special față de legăturile biologice. Capadocienii, în mod special, își păstrează rudele aproape, le promovează în diferite ascultări și funcții bisericești și nu ezită să le glorifice în scrieri, cuvinte de învățătură și necrologuri atunci când trec din lumea aceasta.

Familia nu se anulează, ci se dezvoltă în cadrul relației cu Dumnezeu

Viața Sfintei Macrina, scrisă de Sfântul Grigorie de Nyssa, este un exemplu cum familia biologică ajunge să joace un rol important în viața ascetică. Grigorie nu se rușinează să își afirme legăturile familiale cu sora sa, Macrina. El arată că, în familia sa, Macrina avea un nume secret, pe care numai rudele îl știau, Tecla, și încearcă să arate astfel preexistența drumului ascetic al Macrinei ca o prefigurare, pe care însă nu îl prezintă separat, ci în legătură cu familia sa. Ascetismul a fost o cale prin care Macrina nu și-a anulat legăturile familiale, ci din contră, ea reușește să rămână cu mama sa, tocmai pentru că devine monahie. Între Macrina și mama ei se naște o relație de maternitate duhovnicească. Sfântul Grigorie spune: „Între cele două era un schimb nobil: una se îngrijea de sufletul celei mai tinere, cealaltă, de trupul mamei sale”. Grigorie vorbește de o minune pe care mama Macrinei o face asupra fiicei sale. Prin atingerea sa, o vindecă pe Macrina de o tumoare. În concluzie, relația dintre Macrina și mama ei, deși biologică, descoperă o latură spirituală mult mai înaltă, cea a devotamentului față de viața monahală. Se sprijină reciproc pentru a crește în relația lor cu Dumnezeu. Grigorie nu vrea să sugereze că Macrina nu mai este om, că a devenit cu totul cerească, ci arată că ea își păstrează sentimentele naturale față de rudele sale, dar acestea sunt guvernate de rațiune.

În această scurtă prezentare am încercat să arăt că Sfântul Grigorie de Nyssa a acordat o importanță deosebită re­lațiilor familiale, dar așa cum vedem din haghiografia scrisă despre sora sa, Macrina, el le-a plasat pe acestea în cadrul relației mai ample cu Dumnezeu. El arată că acestea au fost guvernate de dorința de a-L sluji pe Dumnezeu, de ab­negația și dedicația cu care au servit Biserica și Evanghelia mântuirii.

În ziua de prăznuire a Sfântului capadocian Grigorie să privim către familia sa, să îi admirăm pentru curajul lor și sârguința cu care au căutat sfințenia și Împărăția cerurilor.