Temeiurile doctrinare ale mitropolitului Andrei Şaguna

După un răstimp de investigaţie sistematică asupra vieţii şi activităţii a doi mari ierarhi ardeleni, mitropoliţii Simion Ştefan (†1656) şi Andrei Şaguna (†1873), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a pronunţat pentru canonizarea lor.

În cariera bisericească de mai târziu, viitorul mitropolit a avut de luptat cu ierarhia sârbă, care nu agrea o Biserică Ortodoxă autonomă în Ardeal.

Pentru toate aceste întâmpinări, el a avut nevoie de temeiuri doctrinare ortodoxe foarte clare. Ca om al veacului său, epocă de redeşteptare şi de ciocniri a naţiunilor, viitorul ierarh era la curent mai întâi cu toate dezbaterile de idei din apusul Europei. În peisajul bisericesc de aici circulau diferite mesianisme, ca acela al episcopului catolic Strossmayr. Dar cele mai înflăcărate idei le agita romantica germană, după crezul scriitorului Schelling îndeosebi.

Pe de altă parte, în filosofie, s-a impus sistemul idealist obiectiv al lui Hegel. În el se formulau critici exagerate referitoare la trecutul popoarelor slave şi la viitoarea lor dezvoltare în istorie. Clasicii filosofiei ruse au combătut aceste adevărate calomnii. Ei s-au străduit să arate că ţara lor a avut şi va avea în viitor o situaţie măreaţă. În acelaşi timp, mai ales de către reprezentanţii filosofiei religioase, s-au evidenţiat ideile de comuniune, de libertate, de unitate din societatea lor medievală. În ciocnirea de idei cu "occidentaliştii", aceştia şi-au propus reliefarea originalităţii drumului de dezvoltare în istorie a Rusiei. "Ulterior, în deceniul al cincilea, ideologul slavofil A.S. Homiakov a încercat să creeze un sistem filosofic propriu, care era diametral opus doctrinei lui Hegel şi care respingea multe din principiile ei" (A. Iovciuk, "Dialectica lui Hegel şi filosofia rusă din secolul al XIX-lea", în "Probleme de filosofie", traducere, nr. 4, 1957, p. 89). Printre scrierile sale din această etapă întâlnim una intitulată "Document historique sur la révélation des destinées providentielle des nations slavei" (Acad. Rom. III 2009). Teologia autorului se precizează şi mai mult în articolele "Despre vechi şi nou", publicate în 1839. La acestea se referă şi I.S. Kireevski când tipăreşte "Răspuns lui A.S. Homiakov" (1861).

Pentru a arăta prăpastia spirituală în care ajunsese adversarul său german, acesta a recurs la argumente din istoria, dar îndeosebi din trecutul medieval al Ortodoxiei ruse. În instituţia acestei Biserici se păstrează toate virtuţile după care năzuiau oamenii veacului al XIX-lea: unitatea, libertatea, comuniunea în iubire. După părerea lui A.S. Homiakov, adevărata credinţă se perpetua numai în Răsărit, care trebuie să cheme la sine pe toţi oamenii. Este un apel la trăirea în sobornicitate, adică în unitate internă de credinţă şi în unitate externă de manifestări, după rânduiala înţelegerii, a chibzuirii în comun.

Chiar dacă nu a avut o formaţie teologică sistematică, A.S. Homiakov aduce în ajutor mărturiile Sfinţilor Părinţi, pe care le menţionează în multe dintre scrierile sale. Tot aici reproduce el idei şi fragmente din "Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de la 1848", trad. rom., p. 132: "Apoi, la noi n-au putut niciodată nici patriarhi, nici sinoade să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul religiei este însuşi corpul Bisericii, adică poporul însuşi, care vrea ca religia să-i fie veşnic neschimbată şi la fel cu a Părinţilor săi".

Cum Biserica Rusă, după reforma lui Petru cel Mare, favorizase exagerarea rolului ierarhiei, desigur că citatul abia reprodus sublinia importanţa activităţii laicilor în viaţa Bisericii. Ideea sobornicităţii ortodoxe este întărită de autor prin amintirea rolului Frăţiilor ortodoxe de odinioară. Lupta lui A.S. Homiakov pentru ideile sale este purtată şi în Apus. În revista "Lâunion chrétienne" a lui Wladimir Guettée, de la Paris, el a publicat printre altele o scrisoare despre înţelesul noţiunilor "catolic" şi "sobornicesc". Documentul s-a impus împotriva interpretării iezuitului Père Gagarin.

Ideea organicului, preluată de la slavi, este susţinută şi cu elemente din peisajul bisericesc grec. Argumentul existenţei "comisiilor mixte" greceşti, pe care el le aminteşte, măreşte importanţa elementului laic în activitatea duhovnicească.

Poziţia aceasta teologică va fi îmbogăţită de către ierarhul ardelean şi prin aportul trecutului românesc. În manualele sale de istorie bisericească, el aminteşte de actul patriarhului Antonie din 1391, în care se stipulează ca alegerea egumenului Mănăstirii Peri să se facă numai de către duhovnicii şi vieţuitorii aşezământului.

Dintre numeroasele studii, care arată legătura ideilor mitropolitului Andrei Şaguna cu acelea ale lui A.S. Homiakov, amintim pe acela semnat de Albert Scherrer-Keller, "Wesen und Auftrag der Kirche aus der Sicht der neueren rumänisch-orthodoxen Theologie", Zürich, 1973, p. 49.

O concepţie cu mare circulaţie în eclesiologia ortodoxă română modernă

Că ideea sobornicităţii cultivate de mitropolitul Andrei în Ardeal este un ecou îndepărtat al unei anumite teologii ruse a veacului său pledează şi manualele şcolare pe care el le-a alcătuit. Cele mai timpurii şi cele mai numeroase - cel puţin patru - sunt din domeniul dreptului canonic. Acestea au fost traduse în limba rusă, iar unele şi în limba germană. În preajma anilor 1870 au apărut în revistele ruseşti şi recenzii ale lor. De asemenea, specialiştii în domeniu, precum S. Berdnikov şi A. Krasnogen, le-au citat la cursurile respective.

Între atâtea aplicaţii în viaţa Bisericii, în activitatea şcolii şi în preocupările presei, activizarea elementului laic a reţinut cel mai mult atenţia teologilor. Împreună cu clericii, mirenii sunt chemaţi la lucrarea de mântuire a oamenilor, datorită stării harice pe care o au. Ei sunt un element constitutiv al aşezământului mântuirii. De aceea un preot ortodox nu începe serviciul divin duminical fără prezenţa poporului în lăcaş.

Dintre cele trei căi ale contribuţiei acestora, participarea la lucrarea sfinţitoare înseamnă prezenţă la Liturghie şi la Sfintele Taine. Mai înainte de acestea, funcţia învăţătorească îi solicită la mărturisirea credinţei înaintea oamenilor şi la acţiuni didactice bisericeşti. În sfârşit, ca preocupare cârmuitoare sau jurisdicţională, mirenii pot participa la administraţia bisericească şi la judecarea litigiilor dintre cler şi popor.

Apreciat la catolici ca poziţie necanonică sau chiar ca protestantizată, rolul pe care Sfântul Andrei Şaguna l-a conferit poporului în Biserică are şi un merit evident, unificator. Teologul ardelean nu a comis greşeala lui A.S. Homiakov, care sugera şi o oarecare minimalizare a ierarhiei.

"Şagunizarea" Bisericii Ortodoxe Române

Expresia aceasta aparţine patriarhului Justinian, tipărită în volumul VI al "Apostolatului social". Este cazul mai întâi cu episcopul Calistrat Bârlădeanul, care ar fi vrut ca prevederile "Statutului organic" să fie introduse şi în bisericile din România. Propunerea acestuia era însoţită însă de acuzaţii neîntemeiate, care i-au dăunat credibilităţii lui.

După Primul Război Mondial, s-a pus problema unificării bisericeşti din toate provinciile româneşti. S-au distins în aceste preocupări patriarhul Miron Cristea şi reputaţii canonişti Valerian Şesan, Nicolae Popovici, Gheorghe Ciuhandru. Cel dintâi a redactat atunci volumul "Principii fundamentale pentru organizarea unitară a Bisericii Ortodoxe Române", Bucureşti, 1920. În această lucrare, tradiţia şaguniană era vizibil promovată.

Despre urmaşul în scaunul mitropolitan din preajma anilor 1940, titularul Catedrei de drept canonic de la Facultatea de Teologie din Sibiu constata: "Cuvântul şi scrisul său, încă dintru început, urmăresc făptura principiilor şaguniene dincolo de expresia lor juridică, în adâncurile doctrinei din care-şi trag viaţa, în care-şi găsesc suportul existenţial.

Şaguna nu mersese atât de departe; le cunoştea desigur temeiurile doctrinare, dar nu le-a cercetat îndeosebi şi nu le-a trecut prin retorta gândirii teologice.

Acest lucru îl face cu o măiestrie rară IPS Mitropolit Nicolae, interpretând teologic sensul tradiţiei şaguniene în general, şi în special principiul autonomiei bisericeşti, piatra de temelie a organizaţiei, cuprinsă în "Statutul organic". Prin aceasta se realizează o completare doctrinară a şagunismului, o dezvoltare firească a lui" (Pr. dr. Liviu Stan).

În largul opiniilor ştiinţifice de la noi au mai studiat tema în discuţie şi alte categorii de intelectuali. Este vorba despre ierarhii: Nicolae Popea, Ioan Mihălcescu, Grigore Comşa şi, de asemenea, despre istoricii: Petre Gârboviceanu, Nicolae Dobrescu şi Ioan Lupaş.

La vremea ei, legislaţia patriarhului Justinian s-a înnobilat prin împroprierea unor generoase teme şi principii ale gândirii marelui mitropolit Andrei Şaguna.

Acestea şi vieţuirea lui ortodoxă şi patristică exemplară l-au învrednicit de recenta canonizare.